Poem
(către Nichita Stănescu)
Pe zi ce trece se înmulțesc adresele pe care trebuie să le uit.
Pe zi ce trece se împuținează casele în care sunt primit ca un om onorabil.
Oho, dacă aș fi eu inginer,
Dacă aș fi eu doctor,
Dacă aș fi eu contabil...!
Aș mai bea cincizeci de votcă.
Poem ocazional
Era într-o zi de joi. Purtam atela
pe osul sufletului rupt.
Gândeam la tine, Arabella,
Și mă lăsam de gânduri supt.
(Căci după ce din votci storc noaptea
de la trei sticle mai în sus,
eu te iubesc cu o iubire
de care foarte mîndru nu-s!)
Când, Doamne, ți-am zărit nacela
plutind peste pădure, sus.
Și-apoi balonul, Arabella,
mergînd cu soarele spre-apus.
Umflată rochia-ți, ca vela,
și tu pe punte, ca un mus,
într-o oglindă, Arabella,
pluteai din ce în ce mai sus.
Cu pumnii goi am dat în schela
pădurii, însă tu te-ai dus.
Drum bun, frumoasă Arabella!
Mai multe lucruri nu-s de spus.
Ion Mureșan
(poeme din volumul „Cartea alcool”, ed. Charmides, Bistrița, 2010, pp. 10-11)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu