Paul Celan*
Anii de la tine la mine
Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfîrşit.
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfîrşit.
Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.
Cel ce inima-şi smulge din piept
Cel ce inima-şi smulge din piept, trandafirul atinge,
a lui sunt petala şi spinul,
lui îi aşterne lumina pe talger,
lui îi umple paharul cu adieri,
lui îi susură umbrele dragostei.
a lui sunt petala şi spinul,
lui îi aşterne lumina pe talger,
lui îi umple paharul cu adieri,
lui îi susură umbrele dragostei.
Cel ce inima-şi smulge din piept şi-o zvârle înalt,
nimereşte la ţintă,
piatra cu pietre ucide,
lui orologiul sângele-şi sună,
lui vremea, din palmă, ceasul îi bate,
cu mingi mai frumoase se poate juca,
şi poate de tine vorbi şi de mine.
nimereşte la ţintă,
piatra cu pietre ucide,
lui orologiul sângele-şi sună,
lui vremea, din palmă, ceasul îi bate,
cu mingi mai frumoase se poate juca,
şi poate de tine vorbi şi de mine.
Corona
Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.
Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;
vremea se-ntoarce în coajă.
În oglindă-i duminecă,
în vis este somn,
adevăr gura grăieşte.
Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;
vremea se-ntoarce în coajă.
În oglindă-i duminecă,
în vis este somn,
adevăr gura grăieşte.
Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:
noi ne privim.
Ne spunem ceva de-ntuneric,
ne iubim ca mac şi memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sânge a lunii.
noi ne privim.
Ne spunem ceva de-ntuneric,
ne iubim ca mac şi memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sânge a lunii.
Stăm la fereastră îmbrăţişaţi, ei se uită din stradă la noi:
e vremea să ştie!
E vremea piatra să purceadă a-nflori,
neliniştea-n inimă să se abată.
e vremea să ştie!
E vremea piatra să purceadă a-nflori,
neliniştea-n inimă să se abată.
E vremea, vremea să vină.
E vremea.
E vremea.
(traducere de Maria Banuş)
*Paul Celan (Paul Peisah Antschel), a fost un poet, traducător și eseist de expresie germană, un evreu originar din România, care s-a născut la 23 noiembrie 1920, la Cernăuți, punîndu-și capăt vieții la 20 aprilie 1970, la Paris, unde se stabilise după ce viețuise în România și, pasager, în Austria. A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește o serie de povestiri ale lui Franz Kafka. Unul dintre cele mai cunoscute poeme ale sale este „Todesfuge” (în limba română, „Tangoul morții”), apărut în 1947, care reprezintă un omagiu adus acelora care au pierit în holocaust,în special în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Este considerat drept unul dintre marii poeți moderni ai lumii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu