joi, 2 aprilie 2020

Memento

Gheorghe Tomozei
( 29 aprilie 1936, București - 31 martie 1997, București)
Cleopatra Lorințiu și Gheorghe Tomozei
dimpreună cu motanul Chimiță

(sursa foto:
 http://cleopatra-lorintiu.net/)
Jurnal: (Jocul cu definiții riscate)*

Al. Philippide – un mare poet de veac XIX exprimat în veac XX.
Ion Barbu – dogmaticul sublim al poeziei noastre, magistral în tot ce contrazice propriu-i vis de poezie, modest în ilustrarea propriei dogme. Un sinucigaș: o repede ochire de ochi l-a convins că nu poate să-l concureze pe Arghezi și s-a retras în matematici. Campion al verbului.
Lucian Blaga – sau fluidittea metaforei. Țăran școlit a altoit mașinăriile filozofiei nemțești pe grația vrejurilor transilvane. Sub raport stilistic, un artizan fără mijloace. Aparenta expunere „la vedere” a tainelor poetice, o anume „simplitate” care e de fapt capcană, îl fac mai puțin încifrat decît este. El îl face pe cititor „inteligent” și cititorul îl „continuă”.
Ion Vinea – sau ostentația lirismului contaminat de „poezia” poeziei. Altminteri profund plicticos. Dezlipit de simbolism s-a văzut și mai neapărat în competiția cu monștrii. Filoxera lor l-a deviat spre o proză nu lipsită de virtuți.
Emil Botta – sau cabotinul. Bun medium pentru proliferarea curenților de poezie. Asociate arbitrar, din capriciul unor slabe scule de atelier, silabele poetului conduc – prin accident – spre poezie. Opera lui poate fi „rescrisă” de către un meșteșugar nevizitat de fiori metafizici. După Heliade și Macedonski, e al treilea crai al cabotinismului lipsit de boemă, de o aproape antipatică frumusețe.
Octavian Goga – sau emfaza. Bucolic deturnat într-o tabără de oaste. Jelanii mascate superb de o muzică vibrantă și reverberată într-un atît de intens încît sfîrșesc prin a părea credibile.
Tudor Arghezi – Mefistofel vînzîndu-și reziduul de suflet unui anume Doktor Faust. Tentacular. Și totuși lipsit de adîncimile ce i se pun în seamă. Meșteșug de o strălucire provocînd lehamite. Trei Arghezi gesticulînd simultan ne-ar putea dezabuza de poezie.
Ion Minulescu – sau bufoneria devenită spectacol de cascador.
G. Topîrceanu – poet de „poșta redacției” suit în cărțilke de școală de cuconii (și cuconițele) prozei moldave. Prozator, la rîndu-i, de extraordinare promisiuni.
G. Bacovia – sau singurul mare poet care n-a scris, n-a compus, n-a oficiat etc... ci a fost scris (și descompus) de către însăși Poezia.
Gheorghe Tomozei
București, 1 septemvrie 1976

* din „Manuscrisele de la Marea Neagră. Vitralii * Glosse * Semne * Desemne * Jurnal * Dialog”, ed. Cartea Românească, București, 1981

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...