Poezie mută, pictura...

„Să vezi o lume într-un grăunte

de nisip

şi raiul într-o

floare sălbatică...”

William Blake

(1757 –1827)

Oberon, Titania și Puck cu zînele dansînd
 1789

 

Raftul cărților

33 de lecţii de filozofie de şi pentru băieţii răi*

„Mai degrabă mori decît să trăiești fără să fii dependent de iubire, de acest drog care te trimite în larg, te face să o iei razna, să devii infractor... (...)
Știm că toți iubim să iubim cu toată pasiunea. Că bucuria cea mare a vieții este aceea de a ne îngrijora de moarte pentru celălalt, de a ne strânge inima făcută bucăți pentru o îmbrățișare prea puternică, pentru un sărut care se oprește în colțul buzelor. Ne plac la nebunie caruselul ăsta de sentimente, senzația de arsură între coapse care ne transformă în capre, câini, naivi care înghit toate prostiile, ne paralizează, ne face grotești, sufocați de emoție, ca niște puștani luați de mână la o plimbare nocturnă. Dar e mai bine să trecem prin această suferință dureros de dulce care se numește dragoste decât să cădem în nepăsarea sfinților și a înțelepților. Nu există torură mai rafinată în viață. Și la sfârșit, vlăguiți, țintuiți la pat, părăsiți de toți, cînd nu ne vor mai fi rămas decât fărâme de amintiri, se va stinge și noastalgia acestei nebunii delicioase... Ce frumoasă este viața când o fugăream prin hățișurile iubirii și ale nebuniei!... Ce maturi devenim atunci când ne rătăcim!...
Nu suntem decât un biet pendul care oscilează între nebunia delicioasă a dragostei și teroarea de a o pierde. Oare vârsta și pendulul se stabilizează reciproc? Poate că asta e definiția înțelepciunii.
Sau a disfuncțiilor erectile.” 

Alain Guyard

(Lecția nr. 6 / Epicur sau prostia la rang de metafizică)

* Baroque Books and Arts, 2014

Alain Guyard (n. 1966) – fost profesor, eseist, dramaturg, romancier, filozof. Din 1990 pînă-n 2005 a predat filozofia, moment în care a părăsit învățămîntul de stat, despre care a afirmat că „a devenit doar o mașinărie de făcut bani”. Începînd cu anul 2000, a decis să țină prelecțiuni despre filozofie în locuri total neconvenționale, bucurîndu-se de audiențe record, pe care nimeni nu bănuia că le-ar putea avea un conferențiar care abordează teme filozofice. În 2003, a înființat ateliere de filozofie într-o serie de închisori, pentru a promova o «artă brută» în rîndul celor pe care el îi consideră «esteți bruți». Își va extinde apoi aria prelegerilor în mediul așezămintelor psihiatrice și spitalicești, în unitățile de îngrijire paliativă ori în centrele de cazare pentru tineretul aflat sub protecție judiciară. Completează aceste intervenții cu comentarii pe marginea unor subiecte mai populare, în săli de festivități sau în mediateci din mediul rural. Din 2014 a colindat prin târguri de carte și festivaluri, bistrouri, baruri, cafenele, restaurante etc., transformînd predarea filozofiei într-un spectacol de-o foarte bună calitate și extrem de popular. Prestațiile sale de „băiat rău”, cu gură bogată și minte slobodă, l-au impus rapid în ochii opiniei publice drept un sofisticat salvator de idei şi demolator de concepte.

Volumul reprezintă o exhibare aprigă, scris într-un ritm furibund, a unei galerii antologice, însă alcătuit acribios, plecînd de la un Socrate văzut drept un filozof de cafenea, dintr-un Machiavelli tratat aidoma unui criminal în serie și un Diogene închipuit drept un distrugător de efigii, trecînd printr-un Karl Marx, prezentat ca un mărunt preparator de capital măreţ și ajungînd la un Foucault, devenit un skinhead de extremă ultra-stângă.

Memento

Erau seri

Erau seri

când străzile se revoltau împotriva oricărei apăsări.

Când fiecare frunză, căzând, strivea o pleoapă de carne

sub şaua unui han tătar.

Erau seri când lucrurile începeau să se mişte şi să se tulbure

(şi din ele timpul curgea ca un firicel de sânge

amestecat cu frânturi de glasuri),

când întunericul era atât de dens – încât,

răsfrântă în ochii tăi, flacăra unui chibrit părea

un paralitic surprins de incendiu.

Apoi, ziduri holbându-se la mine cu verzi mâzgălituri

vomitoare nichelate pentru lungi, interminabile discuţii

despre truda cu care îţi aduni un insectar de prejudecăţi

învechite,

un coridor de tentaţii…

Şi, deodată, pata gălbuie din tavan pătrunzând prin ferestre

în locul soarelui de dimineaţă.

Erau seri când presimţeam paşii tăi scăldându-se

în apa călduţă a covoarelor vechi, –

când pielea ta – secretarul albit şi lacom al cărnii tale

îmi trimitea un semn

dintr-o sfâşietoare indiferenţă.

Traian T. Coșovei

(28.XI.1954 –1.I.2014)

N.B. Regretatul meu prieten Gabi Stamate (1958–2021) i-a surprins perfect profilul (la propriu și la figurat!) lui Traian T. Coşovei (Traian Te sau omul care face din aripi de păsări, cuşti, colivii), cu mii de ani în urmă, într-o eternitate de-o clipă, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, vegheat, de dincolo de timp parcă 

(din fotografia lui Tudor Jebeleanu), de fratele său întru poezie Ion Stratan (1955–2005).

O lacrimă de vin și una de sare, dimpreună cu un gînd bun şi vesel, de-o clipă-două, pentru dragii mei dragi conectați la Univers, recitîndu-și versurile îngerilor, la 

Cina Cea de Taină a Poeților...

Poemoteca

Timp suspendat VI
(foto:© B.-L.S.)

Sărutul*

Era iarnă-n păduri,

                                 urși albi – nămeții

moțăiau în scorburi adînci.

Din negre și crîncene crengi,

pădurea-și suia pereții.

Umblam, obosiți de pași

prin zăpada cea grea.

Lîngă noi străjuia

un copac, ca un cerb uriaș.

Gura ta pe a mea s-a închis

– și-o flacără mi-a lucit sub pleoape,

Ca și cînd, cu foșnet aprins,

O vulpe-ar fi trecut pe aproape.

Nina Cassian

(Renée Annie Cassian-Mătăsaru,

27.XI.1924 – 15.IV.2007)

* Din volumul Versuri alese, E.S.P.L.A, 1955

Fototeca de dinamită

Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa

(24.XI.1864 – 9.IX.1901)

Eu pictez lucrurile așa cum sunt. 

Nu comentez. 

Înregistrez.

«Domnul Toulouse îl pictează pe domnul Lautrec»
(cca. 1891) 

Paleta maestrului fotografiată
de © Matthias Schaller
(Din ciclul „Das Meisterstück”)

Altițe & bibiluri

Dragostea este adevărată atunci cînd încalcă și destramă legile! 

Dumnezeu nu stă să vadă cît de păcătos este un om…

Ieromonah Varnava Iankos

Poemoteca

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine –

Și-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

În tot, se simte un fior,

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor –

Mor în grădini, și mor și-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine,

Duioase-și pleacă fruntea lor... –

E vremea rozelor ce mor.

Alexandru Macedonski

(14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920)

Poezie mută, pictura...

Giotto di Bondone

(1267–1337)

Sărută-mă cu sărutările gurii tale, 

că sărutările tale sînt  mai bune ca vinul.

(Cîntarea Cîntărilor)

Întîlnirea de la Poarta de Aur

(1304–1306 )

Frescă în Capella degli Scrovegni (Capela Arena), Padova

Fototeca de dinamită

„Tata mi-a spus, când eram copil,
că o șaisprezecime din sîngele meu e românesc,
așa că, de fiecare când mă tăiam sau mă loveam și sîngeram,
 mi-era frică să nu-mi pierd acea particică românească.”
Geraldine Chaplin

Geraldine & Charles în 1961

„La răscruce de viaţă nu există indicatoare.”
Charles Chaplin

Memento

O femeie obișnuită

„Ne-am întîlnit la o petrecere ce urmase absolvirii mele; era prietenul unui prieten și am mîncat împreună înghețată, la umbră. Am fost destul de rezervată, iar el m-a întrebat ce aveam de gînd să fac. Vorbisem despre o carieră, făcînd-o să pară mai puțin vagă decît era în mintea mea, și el îmi spusese mai tîrziu că ceea ce i-a plăcut fusese aura mea de independență și bun simț: mă văzuse ca genul de fată care n-ar încerca să-i strice viața. Avusese recent o experiență neplăcută cu ceea ce el numea «celălalt gen». Era o presupunere pe care ne-am bazat și îmi convenise. Ne-am acceptat unul pe celălalt la valoarea aparentă, ceea ce însemna că ne descurcaserăm foarte bine. Bineînțeles, eu trebuia să mă adaptez dispozițiilor lui, dar asta e valabil cu orice bărbat, și ale lui erau prea evidente ca să producă dificultăți mari. Peste vară devenise un obicei plăcut și cum ne vedeam doar la sfîrșit de săptămînă, poleiala n-avusese ocazia să se destrame.

(...) Poate alesese cada ca o expresie a personalității sale. Am încercat să mă gîndesc la moduri de a face lucrurile să se potrivească. Ascetism? O versiune modernă a cămășii din fire de păr sau a statului pe cuie? Mortificarea cărnii? Dar, cu siguranță, nimic la Peter nu sugera asta; ținea de tabieturile lui și în afară de asta, nu carnea lui fusese mortificată, el fusese deasupra. Sau poate fusese un gest necugetat de tinerel, ca săritul într-o piscină, îmbrăcat, sau pusul de lucruri pe cap, la petreceri. Dar nici imaginea asta nu i se potrivea lui Peter. Mă bucuram că nu mai erau alții care să se însoare în grupul lui de vechi prieteni: data viitoare ar fi putut încerca să ne înghesuie într-o debara sau vreo postură exotică în chiuveta din bucătărie.
Sau poate – și gîndul mă îngheță – o intenționase ca expresie a personalității mele. Un nou coridor de posibilități se întinse în fața mea: se gîndea într-adevăr la mine ca la un accesoriu igienic. Ce fel de fată credea că sînt?
Își împreună degetele în părul de pe ceafa mea.
– Pariez că ai arăta grozav într-un chimono, șopti el. Mă mușcă de umăr și am recunoscut asta ca pe un semnal de veselie iresponsabilă: Peter nu mușcă de obicei. L-am mușcat și eu de umăr, apoi, asigurîndu-mă că pîrghia dușului era încă ridicată, mi-am întins piciorul drept – am picioare agile – și am răsucit robinetul de apă rece.”

Deunăzi, Margaret Atwood, binecunoscuta scriitoare canadiană (prozatoare, poetă, eseistă, critic literar), a împlinit venerabila vîrstă de 84 de ani. A debutat în anul 1969 cu romanul The Edible Woman / Femeia comestibilă (tradus în limba română sub titlul O femeie obișnuită, la editura Univers, 1989, în colecția Globus). 

Au urmat: Povestea slujitoarei (1985), Mireasa hoțomană (1993), Asasinul orb (2000), Oryx și Crake (2003), Testamentele (2019) etc. Pentru volumele sale a fost recompensată cu numeroase premii literare (este dublu laureată cu prestigiosul Booker Prize) și alte importante distincții (Ordinul Norvegian al Meritului Literar, Medalia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a-II-a și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Franței).
Este membră a Societății Regale din Canada.
O femeie obișnuită este un roman scris cu un umor păstos, necontrafăcut, care vorbește, într-un registru doar aparent minor, despre fragilitatea ființei umane, în general și a femeii, în special, prizonieră a societății de consum. Nu o singură dată, din pricina personajelor sale feminine extrem de puternice, scriitoarea a fost revendicată de mișcarea feministă...

Karen Dalton

When a man loves a woman

(din albumul In My Own Time, 1971)

Raftul cărților

O altfel de istorie a sunetelor...

În octombrie 2018, cu prilejul împlinirii a 10 ani de existență, revista virtuală «Arta Sunetelor» (http://www.artasunetelor.ro/), diriguită cu mînă sigură, cu inteligență, har și cu tenacitate de către prietenul nostru Radu Ioan Lupașcu, oferea un dar prețios îndrăgostiților de artă, în general și de muzică, în special. Mă refer la antologia aniversară Zece dintr-o sută – Cartea sunetelor (coordonată de Ioan Big, Gabriel Petric și Radu Ioan Lupașcu, apărută la editura Alpha Print Xpress, 2018, în două volume însumînd 1300 de pagini).

Și astăzi, la cinci ani de la apariția acestui impresionant op, sînt la fel de bucuros și de onorat, că am făcut parte din echipa celor care au contribuit la scrierea celor două volume conținînd texte realmente captivante și pline de miez (Liviu Antonesei, Denis Dinulescu, regretații Teodora Ionescu Florin Silviu Ursulescu și V. R. Cantacuzu, Nelu Stratone, Florian Moșu Lungu, Virgil Mihaiu, Grid Modorcea, Ioan Big, Radu Ioan Lupașcu, Gabriel Petric și mulți alții), nume de notorietate ale jurnalisticii muzicale autohtone (și nu numai!), personalități cu alonjă culturală remarcabilă, scriitori și publiciști redutabili, ei însuși niște împătimiți și rafinați cunoscători ai fenomenului muzical românesc și universal de calitate, deci nume de prestigiu, care au conferit acestei apariții editoriale (o bucoavnă tînără, scuzat fie-mi oximoronul, înveșmîntată în vaporoase haine grafice) o greutate specifică mare și care nu mai au nevoie de nici o prezentare.

Iată că, în aceste zile de toamnă tîrzie, fix la cinci ani de la apariția volumului amintit și la 15 de la înființarea revistei muzicale ARTA SUNETELOR, un proiect cultural virtual nepereche în peisajul publicistic autohton, apare, ca o continuare absolut firească, necesară, o altă lucrare aniversară, Istoria sunetelor*, la care am din nou privilegiul de a fi colaborator. La fel de consistentă (o antologie de texte, multe dintre acestea inedite – precum ar fi, de exemplu, cel intitulat Arta sunetelor pe harta Europei. O promenadă prin muzeele de instrumente muzicale, semnat de filosoful și muzicianul de excepție care este Gabriel Petric –, completate, în mod fericit, de o bogată iconografie), alcătuită cu aceeași acribie și minuțiozitate de tandemul Radu Ioan Lupașcu și Gabriel Petric, lucrarea cuprinde, în cele 607 pagini ale sale, o suită de texte abordînd o tematică diversă dar unitară, însă deopotrivă de fascinantă și provocatoare.
Merită cu prisosință să amintesc în acest context cele trei părți ale retrospectivei dedicate de către jurnalistul Emil Răducanu celebrului festival desfășurat timp de 3 zile, în august 1969, la Woodstock, cu prilejul împlinirii, în 2019, a unei jumătăți de secol de la acest eveniment muzical epocal (Woodstock 50 de ani –Declasificarea), apoi suita de valoroase eseuri Paradoxurile muzicii pop / rock / folk românești din anii comunismului (aparținînd reputatului publicist, comentator al fenomenelor pop, rock și folk, traducător, exeget și editor al operelor shakespeariene, universitarul clujean George Volceanov), Scena jazz-ului românesc (purtînd semnătura binecunoscutului scriitor, jazzolog, estetician al jazzului și un activ promotor cultural, Virgil Mihaiu), Diavolul și nihilismul în romantism al istoricului Alexandru Mamina, Rock-ul românesc în cumpătul vremii scris de binecunoscutul publicist și prozator Dumitru Ungureanu, Rock-ul – nucleu al Revoluției și De la hippie la punk și revoluția furată, scrise de redutabilul jurnalist de radio și critic muzical timișorean Mimo Obradov și, în sfîrșit, dar nu în ultimul rînd, Jazz românesc = un veac de istorie, de afirmare artistică evolutivă, aparținînd celui care, practic, nu mai are nevoie de nici o prezentare suplimentară, pentru simplul fapt că întreaga sa viață, activitate și personalitate se confundă cu ceea ce, cu un termen generic, numim JAZZ și formele sale de manifestare, jurnalistul și muzicologul Florian Moșuʼ Lungu. Dacă la acestea mai adăugăm o serie de interviuri (precum cele consemnate de Radu Lupașcu cu legendarii chitariști Sorin Tudoran și Corneliu Bibi Ionescu sau dialogul mustind de un umor păstos-sănătos cu scriitorul Denis Dinulescu ori ineditul Nu trîntiți ușa cu Florian Moțuʼ Pittiș & Mircea Ciocuʼ Vintilă al subsemnatului), completate toate acestea cu o serie de alte articole, recenzii, comentarii și cercetări ale fenomenului muzical, în ansamblu și ale produselor sale (albume, concerte, cărți, reviste etc.), putem creiona o imagine cvasi-completă a acestei adevărate enciclopedii, pe care cei doi coordonatori-autori ne-o oferă cu gentilețe spre a ne-o așeza lîngă celelalte patru volume** care stau cuminți pe rafturile bibliotecilor noastre, întru studiu și meditație.

Este foarte bine că o întreprindere de o asemenea anvergură conține și note critice vizavi de producțiile pseudo-muzicale, care cu precădere în ultimii 30-40 de ani ne-au inundat existența, pe toate canalele posibile, agresîndu-ne auditiv și vizual, inversînd ierarhiile și parazitînd adevăratele valori, alterînd gusturile (mai cu seamă ale celor tineri), prin promovarea pe scară largă a unor noiane de sub-produse toxice. Aspecte despre care scrie cu amărăciune, în finalul lucrării și jurnalistul Florin Bălănescu, în excelentul său articol De la bun gust, la dezgust.

Așa cum aminteam aici ceva mai devreme, în elegantele pagini ale volumului sînt inserate numeroase fotografii (multe dintre ele inedite, ilustrînd personalitățile și evenimentele despre care se face vorbire), una dintre acestea (aparținînd artistului Adrian Mociulschi), fiind folosită drept fundal pentru prima copertă.
Este o lucrare elegantă, bine articulată, coerentă, scrisă cu limpezime, în ciuda numărului relativ mare de autori, bogată în informații valoroase, pertinente, care n-ar trebui să lipsească nici unuia dintre aceia care iubesc muzicile cu ștaif, pe creatorii și pe interpreții lor. Pentru că, în ultimă instanță, această istorie a sunetelor este, indiscutabil, și o carte-document, atîta vreme cît ea conține și varii informații despre personalități, dublate, multe, de emoționante confesiuni ale acestor artiști care, din nefericire, au părăsit prea devreme această lume (Dan Andrei Aldea, Florian Moțuʼ Pittiș, Anca Parghel, Doru Stănculescu, Béla Kamocsa, Florin Silviu Ursulescu, Florin Dumitru, Corneliu Bibi Ionescu, Valeriu Sterian, Anda Călugăreanu și mulți alții).

Așadar, au sunetele propria lor istorie?
Cu asupra de măsură, aș îndrăzni a spune, iar acest volum vine să aducă argumente pe cît de concludente, pe atît de convingătoare, în sprijinul acestei aserțiuni. Pentru că, așa cum mărturisește și unul dintre cei doi coordonatori-autori ai Istoriei sunetelor, profesorul Gabriel Petric, sunetele au durată, dar au și istorie. (...) Istoria rockului, bluesului, jazzului sau prog-ului e însoțită de vaste incursiuni în istoria instrumentelor muzicale.
Q.e.d.

* Apărută la editura bucureșteană AKAKIA, 2023.

** Arta sunetelor (2014), Culorile sunetelor (2015), Bucuria sunetelor (2016) și Cartea sunetelor (2018)

N.B. Cred că ar fi fost extrem de util ca volumul să conțină la final, într-o anexă, și un indice de nume proprii (de persoane, de formații, de instituții, de locuri etc.), avînd în vedere abundența lor, întru ușurarea muncii de căutare/cercetare a deținătorilor acestuia. Lucru perfect posibil de înfăptuit la o eventuală ediție a doua a lucrării.

Eveniment

Lansare de carte:

«A fi religios și a fi creștin. 

O perspectivă duhovnicească»*

Autorul volumului pe care avem plăcerea și privilegiul de a-l prezenta publicului ploieștean joi, 16 noiembrie 2023, ora 18.00 în sala «Nichita Stănescu» a Bibliotecii «Nicolae Iorga» este jurnalistul Florin Manole.
Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, Florin Manole a susținut de ani buni și continuă s-o facă, o intensă activitate publicistică, concretizată în articole și eseuri cu o tematică preponderent filosofico-teologică în varii periodice românești și din străinătate, precum „Idei în dialog”, „Literatorul”, „Asymetria” și „Alternanțe” (Germania) sau „Cuvântul” (Franța). Este prezent cu texte în antologia Cenaclului „I. L. Caragiale” din Ploiești, precum și în diferite publicații online. Actualmente coordonează apariția valoroasei publicații de cultură, arte și spiritualitate, «24PHarte» (on-line). Este vicepreședintele Asociației Culturale «24PHarte» și al Cenaclului „I. L. Caragiale” din Ploiești, entități inițiatoare și organizatoare, printre altele, a «Taberei Internaționale de Sculptură și Artă Monumentală Contemporană», cu o periodicitate anuală, demers ce are drept obiectiv înființarea «Muzeului de Artă Contemporană în Aer Liber» la Ploiești.

Volumul, așa cum precizează părintele profesor Constantin Necula în prefața sa, «Gânduri la gândul de a fi», este o (…) ripostă, destinsă și distinsă, la toată graba flecarilor de a ucide cuvintele despre Dumnezeu, înmiind vorbele despre religie, religios, sacralitatea fără Dumnezeu. El dovedește – a câta oară oare de la Sfântul Nicolae Cabasila – că mirenii pot regândi o serie de conținuturi pentru a spori acuitatea mărturisirii în Hristos a Bisericii celei ce cugetă. (…) Florin Manole ne oferă o alternativă la vindecarea de sincretismul religios al vremii prin liniștită re-încreștinare. Iar Ioan Buduca conchide (în postfața «Cum ne raportăm la fapte») dumiritor: Impulsul polemic din care se hrănește textul lui Florin Manole cere refacerea pierdutului discernământ originar al creștinului, care era dramatic conștient că este responsabil de realități trupești polar diferite: trupul de carne, marcat de Păcat, și trupul duhovnicesc al Înviatului, liber de Păcat și arvună, cum spune Pavel, a Învierii noastre generale la capătul timpurilor.

Despre autor și cartea sa își vor face cunoscute gîndurile criticii literari Christian Crăciun și Ioan Buduca, poetul și eseistul Florin Dochia și jurnalistul Leonidas Chifu. Invitați speciali vor fi preoții Bogdan-Costin Georgescu și Radu Ivan iar moderator, Bogdan-Lucian Stoicescu, redactor-șef al revistei Gazeta Cărților”.
Gazdă va fi doamna Mihaela Radu, manager al Bibliotecii «Nicolae Iorga» din Ploiești.

Merită amintite cîteva titluri de capitole ale lucrării care, în mod cert, vor suscita un real interes din partea cititorilor: Întruparea sacrului, sfârșitul religiei, A fi religios nu înseamnă a fi creștin, Nebunia creștinătății, Cateheza versus ora de religie.

Iată doar cîteva argumente care anunță o seară întremătoare, care cu siguranță va oferi celor prezenți o reală stare de trezvie și care se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de autor.
Invitația pe care v-o adresăm de a participa la acest eveniment vine de la sine!

* Apărut la editura Universitară, București, 2022, 122 p.

Eveniment

 

OMAGIU MARILOR SCRIITORI AI LUMII

este un proiect cultural inițiat de graficianul Nicolae Ioniță și desfășurat 

sub egida

Uniunii Ziariştilor Profesionşti din România (U.Z.P.R.),

la care au participat peste 500 de artişti din 54 de ţări.

Au fost selecționați în expoziţii 200 graficieni de la care s-au primit aproximativ 3.000 de lucrări.

Astfel, sînt prezenți plasticieni reputați din:

Arabia Saudită (2), Argentina (4), Austria (3), Bahrein (1), Belgia (2), Bosnia-Herzegovina (1), Brazilia (16), Bulgaria (2), din Canada (1), Cehia (1), China (18), Columbia (2), Costa Rica (1), Croația (2), Cuba (2), Egipt (8), Franța (6), Grecia (1), Hong Kong (1), Honduras (1), India (5), Indonezia (11), Iran (9), Irlanda (1), Iraq (1), Israel (1), Italia (2), Japonia (1), Kurdistan-Iraq (2), Malaysia (1), Marea Britanie (2), Mexic (2), Muntenegru (1), Myanmar (1), Nepal (1), Olanda (1), Nigeria (1), Norvegia (1), Peru (4), Polonia (4), Portugalia (3), România (7), Rusia (7), Serbia (3), Siria (1), Spania (6), Sri Lanka (1), Taiwan (3), Thailanda (1), Turcia (5), Ucraina (6), Uruguai (2), 

USA (2) și Venezuela (2).

În acest amplu proiect s-au înscris 61 de instituţii de cultură din țară

(biblioteci publice județene și municipale, case și centre de cultură, publicații, școli gimnaziale, licee ș.a.).

Dimensiunea la zi a proiectului va fi vizibilă pe 15 – 16 noiembrie atunci cînd pe paginile de Facebook aparținînd graficianului Nicolae Ioniță

(https://www.facebook.com/nicolae.ionita.72)

și pe cea a evenimentului

(https://www.facebook.com/profile.php?id=100093369926363),

vor apărea fotografiile și toate informațiile sosite din partea fiecărui participant.

Expozițiile vor fi vernisate simultan în spațiile puse la dispoziție de către fiecare instituție parte în proiect, 

miercuri, 15 noiembrie 2023, ora 11.00.

(Desene de Stefno Frassetto)

La biblioteca «Nicolae Iorga» din Ploiești, expoziția va fi găzduită de rotonda instituției,

va cuprinde lucrări ale artistului italian

STEFANO FRASSETTO

și va fi vernisată de graficianul

NICOLAE IONIȚĂ.

Curator:

Bogdan-Lucian Stoicescu

N.B. Următorul proiect va fi dedicat Zilei Culturii Naţionale (15 ianuarie) și se va intitula MIHAI EMINESCU ÎN ICONOGRAFIA MONDIALĂ.

Poemoteca

?*

Ce să fac cu zarzavatul

cu cartoful și cu ceapa?

De căldură-mi ține pîinea?

De culcat îmi este apa?

La ce bun belșugul ăsta

într-o zi de post și ger?

Ne-nțeleasă îmi e limba

de ce-mi dați dacă nu cer?

Omu

se culcase-n piață

pe mormane de verdeață c-o servietă diplomat

strînsă-n brațe

și c-un sac

în loc de cap.

L-am trezit

și-am întrebat:

Ce să fac cu zarzavatul

cu cartoful și cu ceapa?

De căldură-mi ține trupul

de culcat îmi este apa?

Ce să fac cu ziua, noaptea?

Moartea e ca un ulei?

Sufletul ni-l taie ploaia?

De neplîns mi-s ochii grei?

Pfui-Pfui

Cuiu-i cui!

îmi răspunse dumnealui.

(1980)

Ioana Crăciunescu

* Poem din antologia „Chit sau dublu. Ioana Crăciunescu împarte cărțile jucătorilor de-o viață”, 

apărută în anul 2021 la Editura Charmides în Biblioteca Infinitezimal.

Memento

Mihail și Gavriil

«Sfinții Voievozi Arhangheli Mihail și Gavriil»,
pictură în frescă executată de Nicolae Grigorescu între 1858-1861,
aflată la Mănăstirea Agapia

Constat că, deşi extrem de mediatizată pe canalele mirene (și nu numai!) ale mass-media naţionale, ziua celor doi arhangheli este numită foarte rar corect, adică aşa cum apare ea cu titulatura completă în absolut toate calendarele creştin-ortodoxe (tipărite sau virtuale) ori în lucrările de specialitate ţinînd de domeniul teologiei. Numele întreg al sărbătorii este Soborul mai-marilor Arhistrategi Mihail şi Gavriil şi ale tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Cu alte cuvinte, în data de 8 noiembrie nu pomenim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci absolut toate cetele îngereşti, prin exponenţii lor cei mai de seamă. Aşa cum amintește părintele profesor dr. Ene Branişte (în lucrările sale Liturgica specială şi Dogmatica ortodoxă), sărbătoarea are o vechime de peste 1500 de ani, la origine ea fiind exclusiv dedicată Sfântului Arhanghel Mihail. Ulterior, în secolul al V-lea d.C., fiind alăturat şi Sfîntul Arhanghel Gavriil, în final, sărbătoarea devenind o zi de prăznuire a tuturor îngerilor.

( textul integral la adresa: https://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/.../mihail-si...)

N.B. Urez multă sănătate, ani mulți și spor în toate, tuturor acelora care astăzi își sărbătoresc onmastica.

 

Memento

Albert Camus

 (azi, 110 ani de la naștere)

Albert Camus, alături de soția sa, actrița María Casarès

„Da, se doarme la ora asta, şi asta e liniştitor, deoarece marea dorinţă a unei inimi neliniştite este să posede la nesfârşit fiinţa pe care o iubeşte sau să poată să scufunde această fiinţă, cînd timpul despărţirii a venit, într-un somn fără vise, care să nu se sfîrşească decît în ziua revederii.”

Albert Camus

(„Ciuma”)

Întîlnirile titanilor (de dincolo de timp...)

Sean Connery 

(25.VII.1930-31.X.2020)

&

Evangelos „Vangelis” Odysseas Papathanassiou

(29.III.1943-17.V.2022)

Dragului meu prieten Sean,

omului cu o carismă nepereche și o personalitate distinsă, marelui actor, admirat și apreciat de o lume întreagă, celui care a avut o mare inocență copilărească și o extraordinară dragoste de libertate, îi doresc ca această călătorie către necunoscutul cunoscut să-l apropie și mai mult de armonia și împlinirea sufletului său.

Prietenul tău,

Vangelis

(31 octombrie 2020)

(traducerea din limba engleză: B.-L.S.)

Resurrection

(Hristos Anesti)

Irene Papas & Vangelis 

(Rapsodies)