Raftul cu cărți*

Panait Istrati*

(10 august 1884–16.IV.1935)

Ernest Hemingway:
Îl cunosc și îl iubesc pe Panait Istrati (…) eu nu pot să-l condamn. În consider, ca și Romain Rolland, un scriitor talentat, deși marele scriitor francez s-a îndepărtat de el și, trebuie să spun, pe nedrept, deoarece Istrati nu făcea altceva decât să lase să vorbească conștiința sa, neputând să ascundă anumite decepții ale sale. (…) Sunt convins că Istrati a rămas până la sfârșitul vieții sale același îndrăgostit al omului, al libertății sale. („România Literară”, 8 mai 1980)

Tudor Arghezi:
Panait Istrati nu s-a ivit din cenaclu, din concubinajul Universității cu Critica, din amorul tragic al Finanței cu Editura. Niciun părinte nu i-a împrumutat sexul artistic ca să-l ouă. )…) Iritarea multora vine de acolo că domnul Panait Istrati dovedea, în ziua înfățișării la rampa literaturii, că existase dincolo de cuiburi și în afară de Parlamentul literar. Criticii, care păzesc cu galoane și sculare în picioare porțile literaturii în București, au rămas, într-adevăr, neplăcut impresionați. Ignoranța acuză totdeauna obiectul iscat pe neașteptate de nedelicatețe. („Clipa”, 16 noiembrie 1924)

Nikos Kazantzakis:
Figura sa slabă și brăzdată de riduri mi-a plăcut din prima clipă, prin expresia ei de învingător chinuit. Epopeea eroică a vieții sale îmi era cunoscută. În vinele sale curge năvalnic sângele de vagabond al Cefalonitului. În ochi îi arde dorința de-a cunoaște, iar mâinile veșnic nesătule de-a atinge acest pământ, vremelnic și drag, pe care îl călcăm cu picioarele noastre. Flămând, fără adăpost, a cutreierat lumea, muncind și purtându-și sărăcia, îmbătat de fericire. Acest lucru trebuie subliniat în chip deosebit. Puțini oameni pe lume au fost atât de fericiți ca Panait Istrati. Sufletul său puternic preface foamea în hrană, iar vagabondajul și sărăcia în libertate. Acolo, unde alți oameni ar pieri, Istrati respiră adânc și recunoscător aerul întregii lumi. (Colette Janiaud-Lust, „Nikos Kazantzakis”, 1970, François Maspero)

Romain Rolland:
Ceea ce i-a lipsit mai mult a fost o metodă de muncă. Dacă s-ar fi supus cerințelor unei discipline, ar fi putut crea o operă grandioasă, de vreme ce a fost străbătută de scânteiri de geniu. Dar, născut boem, a rămas toată viața astfel (…) N-a trădat pe nimeni. Pe nedrept, i s-a lipit o etichetă, obligându-ne a-l vedea numai sub un singur aspect. („Europe”, ianuarie-februarie 1955).

Céline:
… Bietul Istrati! (…) A avut de-a face direct cu omenirea. Alți scriitori au trișat cu toții, și trăiesc foarte bine. („L’Herne”, 21 ianuarie 1963)

* din volumul Panait Istrati. Cum am devenit scriitor (reconstituire pe bază de texte autobiografice, alese, traduse și adnotate de Alexandru Talex), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981.