Ție, Gabi al taichii, întru (re)amintire...
„Moartea unui prieten este repetiția generală a propriului tău sfîrșit.”
Gabriel Liiceanu
Moto:
„Pentru tine, Tanțo, dragă,
Am muncit o vară-ntreagă,
La canaluʼ care leagă
Dunărea de Marea Neagră...”
(folclor urban)
„Dacă bunăoară mîine, prin absurdul absurdului, cineva mi-ar demonstra negru pe alb că persoana mea, cu toate ale ei, se reduce la o sută de kilograme de substanțe, regăsibile în tabelul lui Mendeleev, și că Isus a fost un șarlatan, aș înnebuni pe loc și existența mea și-ar pierde rostul de-a fi.”
„Mi-am pierdut bunicii și părinții, nu mi-am întemeiat propria familie, n-am copii și mă amăgesc că am prieteni (acele personaje cu care mă îmbăt uneori, căzînd în capcana că prieteniile pot fi și altceva, nu doar întovărășiri egoiste fundate pe interes). Aș fi putut fi un Ulise, am fost de toate și nimic, sînt un ultim mohican. Cu mine se încheie o rută. Nu am serviciu și carduri de credit – contingența mea cu sistemul e minimă –, nu mă interesează politica și autorii ei, nu mă uit la TV, stilistica actuală nu mă preocupă deloc și trece pe lîngă mine fără să mă atingă. Nu am așteptări, nu-mi pasă, nu mă implic, mi se fîlfîie, nu am moștenitori direcți, nu am cotă, așa că arta mea este sortită prafului și pulberii. Biblioteca mea, de ce strîng cărți? Sînt totuși mulțumit de viața mea, de vîrsta pe care o am, de confortul unei sănătăți rezonabile, de șansa formidabilă (pe care Dumnezeu Însuși mi-a dăruit-o, cine altcineva?) de a înțelege lucruri pe care ceilalți oameni le ignoră, de a mă bucura de fiecare cîtime ivită în cale, și încerc să leg cumva lucrurile, să dau sens acestor gînduri. Nu-mi dau seama dacă trecerea prin această lume este un privilegiu sau o penitență, dar cu siguranță e un miracol. Învăț zilnic, cu sîrg, infinit mai mult ca în tinerețe și, abia acum, cînd am început să îmbătrînesc, încep să mă dumiresc, cît de cît, în ce mă privește.”
„Condițională: dacă divinitatea există cu adevărat, ca izvor al tuturor văzutelor și nevăzutelor, ea nu este aceea pe care ne-o prezintă preoții, în costumația lor ridicolă și cu limbajul lor împotmolit.”
„În pat, lungită lîngă mine. Lipiți. Am deschis ochii și i-am privit umărul, clavicula, gîtul ridat. Îmbătrînise.”
„În pat, lungită lîngă mine. Lipiți. Am deschis ochii și i-am privit umărul, clavicula, gîtul ridat. Îmbătrînise.”
„Ființa umană este ipocrită; acceptă existența hidoasă a abatoarelor, halește vițel(uș) la cuptor, dar consideră inoportun să curme chinul unui animăluț de companie ajuns în suferință incurabilă, invocînd ridicole principii morale.
Îi spun omului: fii, domn’e, responsabil, asumă-ți chiar și o eroare, dar fii autentic. A fi înseamnă a alege!”
Îi spun omului: fii, domn’e, responsabil, asumă-ți chiar și o eroare, dar fii autentic. A fi înseamnă a alege!”
„Mama era o lady veritabilă și nu fuma niciodată pe stradă. În zilele ei de glorie, echipată de gală și platinată à la Marilyn – cu ochelari fumurii și un șal interminabil fluturînd în jurul gîtului –, era o prezență șarmantă, cu totul specială.”
„Zéro, toujours zéro!” 1 la 1, pe răpunere. 1 și cu 1 fac 2, da? Miuță: 2 cu 2 la porți mici. Scurt pe 2. În doi timpi și 3 mișcări. Pe de 3. Pe dracu-n 4. Cal la f5. Chintă spartă. 5 pîini. Tu ții de 6! 6-6, poartă-n casă. Este ora 7, omul negru n-a venit. Roata de bicicletă făcută 8. În al 9-lea cer. 10 negri mititei. 11 septembrie. 12 oameni furioși. O duzină. Apollo 13. Mi se rupe-n 14... O victorie, cîteva egaluri și o înfrîngere: viața.”
„Zéro, toujours zéro!” 1 la 1, pe răpunere. 1 și cu 1 fac 2, da? Miuță: 2 cu 2 la porți mici. Scurt pe 2. În doi timpi și 3 mișcări. Pe de 3. Pe dracu-n 4. Cal la f5. Chintă spartă. 5 pîini. Tu ții de 6! 6-6, poartă-n casă. Este ora 7, omul negru n-a venit. Roata de bicicletă făcută 8. În al 9-lea cer. 10 negri mititei. 11 septembrie. 12 oameni furioși. O duzină. Apollo 13. Mi se rupe-n 14... O victorie, cîteva egaluri și o înfrîngere: viața.”
[coda: doi ani post Gabi... ca și anul trecut, chiar la prima dintre ore, FB mă anunță că este ziua prietenului meu Gabi Stamate... Da, a rămas ziua lui de naștere (nu numai în acest luminiș virtual) și , mi-ar plăcea să cred că nu numai pentru mine, ci și pentru toți aceia care încă îl mai simt risipit, cîte puțin, în fiecare dintre ei, chiar dacă, acum doi ani și un pic, brusc, s-a hotărît, mult prea ostenit părînd a fi de pîrdalnica lui viață, să tragă luntrea-i pe un mal pustiu, să nu-și mai continue drumul pe apa nu întotdeauna liniștită și strălimpede a existenței sale pămîntene și să plece undeva, doar el știe unde, să-și tragă sufletul puțin...
...îi voi „tăgui” aceste rînduri - așa cum făceam dimpreună, deseori, cînd ne trimiteam bezele-n scris, mai dulci sau mai degrabă amare, dac-or fi fiind și dintre acestea - inclusiv niște cuvinte aparținîndu-i, extrase, cu inima-mi făcută pensetă, după bunu-mi plac din CRUD // 3.0_full_beta, roman, 2021 //, pe care-l tot citesc și recitesc ( volum pe care, hélas, n-a mai apucat să și-l vadă tipărit), ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, convins fiind că, de pe cele tărîmuri de dincolo de timp, unde și-o fi găsit sălaș, se va bucura, măcar preț de-o clipă și-mi va face cu ochiul, mustăcind șăgalnic, cum îi era felul...
...și, în final, pour la bonne bouche, două cînticele, doar două dintre multe altele asemenea, venind din tinerețile noastre sturlubatice și taaaare dragi inimilor noastre... ]
...și, în final, pour la bonne bouche, două cînticele, doar două dintre multe altele asemenea, venind din tinerețile noastre sturlubatice și taaaare dragi inimilor noastre... ]
Arthur Browne’s Kingdom Come
Sunrise
Blind Faith
Do What You Like
.jpg)
