 |
| Verlaine, portret de Eugène Carriere (1849-1906) |
Arta poetică
Paul Verlaine
Muzica înainte de toate,
Și pentru asta, preferă Imparul,
Mai vag, mai topit în aerul moale,
Fără nimic ce apasă sau stă.
Mai trebuie încă să nu cumva
Să-ți alegi cuvintele fără vreo sminteală:
Nimic nu-i mai scump ca melodia gri
Unde Indecisul de Precis se leagă.
Sunt ochii frumoși îndărătul dantelei,
E ziua ce tremură-n amiază, e,
Pe-un cer de toamnă, albastru-viorie,
O harababură de stele lucind.
Căci noi vrem Nuanța totdeauna,
Nuanța, nicidecum Culoarea!
O, doar nuanța logodește
Visul cu visul, și flautul cu corna!
Fugi de Spiritul ucigaș,
De Râsul crud și de nespusa Ironie,
Care fac să plângă ochii Azurului,
Și tot acest usturoi de bucătărie joasă!
Ia Elocința și sucește-i gâtul!
Bine faci, când ești cu chef,
Să mai strunești și Rima puțin:
Dacă n-o veghezi, unde n-o să te ducă?
O, cine va spune păcatele Rimei?
Ce copil surd sau ce negru nebun
Ne-a făurit această bijuterie de un ban
Care sună fals și gol sub pilă?
Muzică deci, și iarăși muzică!
Fie ca versul tău să fie lucrul ce zboară,
Simțit cum fuge dintr-un suflet care pleacă
Spre alte ceruri și spre alte iubiri.
Să fie versul tău marea aventură
Împrăștiată în vântul zbârlit de dimineață
Care miroase a mentă și a cimbrișor...
Și restul e literatură.
(Traducere de Ștefan Augustin Doinaș)
Art poétique
Paul Verlaine
De la musique avant toute chose,
Et pour cela préfère l’Impair
Plus vague et plus soluble dans l’air,
Sans rien en lui qui pèse ou qui pose.
Il faut aussi que tu n’ailles point
Choisir tes mots sans quelque méprise :
Rien de plus cher que la chanson grise
Où l’Indécis au Précis se joint.
C’est des beaux yeux derrière des voiles,
C’est le grand jour tremblant de midi,
C’est, par un ciel d’automne attiédi,
Le bleu fouillis des claires étoiles !
Car nous voulons la Nuance encor,
Pas la Couleur, rien que la nuance !
Oh ! la nuance seule fiance
Le rêve au rêve et la flûte au cor !
Fuis du plus loin la Pointe assassine,
L’Esprit cruel et le Rire impur,
Qui font pleurer les yeux de l’Azur,
Et tout cet ail de basse cuisine !
Prends l’éloquence et tords-lui son cou !
Tu feras bien, en train d’énergie,
De rendre un peu la Rime assagie.
Si l’on n’y veille, elle ira jusqu’où ?
Ô qui dira les torts de la Rime ?
Quel enfant sourd ou quel nègre fou
Nous a forgé ce bijou d’un sou
Qui sonne creux et faux sous la lime ?
De la musique encore et toujours !
Que ton vers soit la chose envolée
Qu’on sent qui fuit d’une âme en allée
Vers d’autres cieux à d’autres amours.
Que ton vers soit la bonne aventure
Éparse au vent crispé du matin
Qui va fleurant la menthe et le thym…
Et tout le reste est littérature.
N.B.
Și restul e literatură. Acesta este, probabil, cel mai faimos final de poem din literatura franceză și nu numai. Verlaine folosește aici cuvîntul „literatură” cu un sens ușor peiorativ, făcînd aluzie la tot ceea ce este artificial, rigid sau excesiv de calculat.
Imparul. În prima strofă, poetul recomandă versul cu număr impar de silabe (originalul francez folosește versul de 9 silabe), deoarece acesta creează o senzație de dezechilibru grațios, spre deosebire de versul par (cum ar fi alexandrinul), care i se părea prea greoi și previzibil.
Nuanța. Simboliștii, prin vocea lui Verlaine, resping culorile stridente în favoarea nuanțelor (gri, pasteluri, semitonuri), care pot sugera stări sufletești vagi.
Aceasta reprezintă versiunea integrală a poemului Arta poetică de Paul Verlaine, în viziunea poetului Ștefan Augustin Doinaș. Traducerea este de notorietate pentru modul în care el a adaptat conceptul de «impair» (versul cu număr impar de silabe) și, deopotrivă, pentru muzicalitatea sa aparte. Doinaș a reușit să păstreze esența manifestului simbolist al lui Verlaine — acea celebră muzică înainte de toate (De la musique avant toute chose) — fără a sacrifica rigoarea ritmului și a rimei. El a redat cu măiestrie proporția impară pe care Verlaine o ridică la rang de ideal poetic.
Poemul a fost scris de Verlaine în 1874, în închisoarea de la Mons, fiind publicat pentru prima dată în revista Paris Moderne în 1882 și, ulterior, în 1885, cînd a fost inserat în volumul Jadis et naguère. Traducerea lui Doinaș surprinde perfect acea stare de melancolie dublată de preciziunea tehnică impecabilă. Versiunea poetului nostru este unanim considerată drept un etalon între traducerile care s-au făcut de-a lungul timpului în limba română, ea fiind inclusă în volumul Versuri de Paul Verlaine, apărut la editura Univers (colecția Poesis) în anul 1970.
%20Leonardo.jpg)
