La lumina plăpîndă a candelei

Cînd te afli într-un loc greșit, adevăratul tău loc este gol.

(din apoftegmele Sfinților Părinți ai Pustiei)

Poemoteca

Joi am ajuns într-o pădure.

În pădure era o singură cărare,

Pe unde trecuseşi tu.

Puteam călca pe urmele paşilor tăi.

Era neted,

Dar deasupra lor se încurcaseră crengile şi ierbile,

Şi nu mai puteam trece decât târându-mă.

Şi atunci,

Am început să dobor copacii pe urma paşilor tăi.

Ștefan Bănulescu

(din „Scrisoare de joi”)

Paraponu’ zilii

„(...) nu egoismul și nu cruzimea care ne sînt naturale fac din noi o specie care se autodistruge. Noi ne distrugem (și, în curînd, vom reuși să distrugem toată omenirea) tocmai din cauza «nobilelor aspirații» din noi: din cauza bolii religiozității. Din cauza nevoii imperioase de «a fi salvați». Din cauza obsesiei Eliberării. Ce înseamnă obsesia Eliberării? Doar o mască a incapacității generale de a trăi. (...) De aici impulsul atît de popular de a distruge și de a suprima tot ce posedăm, ca să ne facem drum spre niște promisiuni de Eliberare, care nici n-au existat și nici nu ar fi posibil să existe. Să ne sacrificăm bucuroși viața, să dăm foc în extaz semenilor noștri în numele unei fantasmagorii încețoșate cu numele de Pămîntul Făgăduinței. Un fel de miraj considerat «deasupra vieții».”

Amos Oz

(„Cutia neagră”)

Remember

Acum 52 de ani, pe 28 iunie, apărea în Marea Britanie, la celebrele studiouri Abbey Road (sub egida casei de discuri EMI Columbia), al doilea album de studio semnat Pink Floyd, capodopera A Saucerful of Secrets (O farfurie cu secrete), care va fi, din păcate, și ultimul album pe care regretatul co-fondator Syd Barrett, liderul de pînă atunci al trupei și principalul ei compozitor, va mai fi prezent.

Barrett, alături de basistul Roger Waters vor fi, de altfel, creatorii a ceea ce azi, cu un termen generic, se numește sunetul Pink Floyd.

Este primul (și ultimul album) în care Barrett va evolua alături de nou venitul chitarist, David Gilmour.

„A Saucerful of Secrets” 

(full album)

Bibliophilia

„Mai importantă mi se pare amintirea lăsată de o carte decît impresia din timpul lecturii.”

Borges

Memento

Sergiu Celibidache

(28 iunie 1912, Roman, România – 14 august 1996, Neuville-sur-Essonne, Franța)

Să trăiești, înseamnă să trăiești evoluția sunetului, evoluția stărilor afective, nu să le înțelegi.

„(...) mi-am dat seama ce însemna să treci peste sunet; aici, ceea ce rămîne greu de explicat, ce înseamnă să treci peste sunet? Cînd treci peste sunet, unde ajungi ? - întreabă mîrlanul. Ca și cum transcendența s-ar putea explica intelectual! Și există enorm de multă lume care încearcă asta și după noile experiențe asiatice, (să) vrea să capteze starea asta de spirit. Ca și cum transcendența ar <fi> ceva. Nevoia asta de a crea obiecte de gîndire, de a crea gîndire, este o nevoie a gîndirii. De altfel, cînd se spune în contemplație sau în meditație: să nu gîndești...; a nu gîndi, pusă așa, este o altă gîndire. Eu nu gîndesc, este o gîndire. Or, procesul de a nu gîndi există! Acest vid nedefinibil, în nici într-un fel materializabil pentru conștiința omenească... Or, asta este o realitate! Or, muzica nu se poate explica, muzica se poate trăi!” (Fragment dintr-un interviu luat lui Sergiu Celibidache de V. Eskenasy, în 9 martie 1995 )

În urmă cu 108 ani se năștea celebrul dirijor român, cu origini grecești (Celibidaki, după tată), personalitate complexă a artei muzicale și dirijorale românești (și universale), unanim recunoscut drept unul dintre iluștrii șefi de orchestră ai secolului trecut.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cît pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atît tempo-ul devenea mai lent. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri. Numai după moartea sa și cu acordul familiei, EMI Classics și Deutsche Grammophon, au putut face disponibile publicului o parte dintre cele mai faimoase înregistrari live.

 (sursa: http://www.fundatia-ibidache.com/)

Printre numeroasele și importantele distincții obținute de-a lungul întinsei sale cariere muzicale, care vin să consfințească excepționalele dumisale calități și prestații artistice, se pot aminti, printre altele, titlul de Membru de Onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași, Marele Ordin German de Artă „Maximilian”, precum și pe cel de Comandor al Artelor și Literelor, conferit de către Guvernul Francez.

Anton Brukner

Simfonia nr. 8 în do minor

Dirijor: Sergiu Celibidache

Filarmonica din München

Bibliophilia

„Spun Sfinții Părinți că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea și rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Cînd suntem tulburați și răspîndiți cu mintea, mai mult să citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cînd văzduhul inimii s-a liniștit și gîndurile minții s-au adunat, mai mult să ne rugăm și mai puțin să citim.”

Arhim. Ilie Cleopa

Memento

NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

„Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decît toţi cei născuţi din femei, și mai mult de prooroc, carele a săltat în pîntecele mamei sale și a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului, și a mers mai înainte la iad, ca să binevestească Învierea. Acesta a fost fecior Zahariei arhiereului și al Elizavetei celei sterpe, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui său când s-a născut și a umplut toată lumea de bucurie.” (Mineiele, X, pp. 247-248)

Sf. Ioan Botezătorul
(icoană pe lemn, Rusia, sec. XVIII)

„Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan (3, 30): «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.» Cu ea în suflet şi-n inimă, şi-n cuget, şi-n adâncul sensibilităţii noastre biruite, să părăsim, acum, nu fără a mulţumi Domnului, acest sfânt lăcaş.”

Părintele Nicolae* de la Rohia

(Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, 

Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992)

24 IUNIE: SFÂNTUL ION DE VARĂ. SÂNZIENELE (DRĂGAICA)

„Solstiţiul de vară şi noaptea de Sânziene îşi păstrează pentru mine toate farmecele şi toate prestigiile. Se întâmplă ceva şi ziua aceasta mi se pare nu numai cea mai lungă, ci pur şi simplu alta decât cea de ieri sau de mâine. (...) Destinul, timpul, revelaţiile de ordin suprafiresc, toate se arată în romanul meu prin prezenţa mai mult sau mai puţin reală a unei maşini.”

Mircea Eliade

(„Jurnal”, Humanitas, 1992)

„«Noaptea de Sânziene» însemna pentru mine mai mult decât o carte, un nou titlu adăugat bibliografiei literare; o socoteam piatră de hotar între trecut și viitor. La nici un alt roman nu lucrasem mai mult și cu mai multă îndârjire și atenție. Așteptam să-l închei ca să-l pot judeca, să-mi dau seama dacă reușisem.”

Mircea Eliade

(„Memorii”, Humanitas, 1991)

„De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase «Luceafărul» pentru felul în care pregăteşte naşterea «Soarelui», Iisus Hristos. 

Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste fire a lui Ioan – căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe – pregăteşte apropiata minune a naşterii din Fecioară.

De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători.

Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.

De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte. Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcu, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis să te scalzi.

„Drăgaica este doamna florilor și se ţine de toţi pentru dragoste și plăcerea florilor.”

Adrian Fochi

În alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor... După ce a fost Mireasă – Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.”

Irina Nicolau 

(„Ghidul sărbătorilor românești”, Humanitas, 1998)

„Sânzienele

[Sînt] reprezentări fantastice în alaiul Sânzienei sau Drăgaicei care împîrguiesc lanurile de grîu și înfloresc planta ce-i poartă numele (sânziana, drăgaica). Sânzienele, divinităţi nocturne și lunare, apar numai în cete, de obicei în număr fără soţ. Ele ar fi zîne sfinte sau fecioare frumoase răpite de  smei și ţinute în palate ferecate, ascunse prin pǎduri neumblate de picior de om. În noaptea de Sânziene (23/24 iunie), în timp ce umblă pe pămînt sau plutesc prin aer, cîntă și dansează, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulţesc păsările și animalele, stropesc cu leac și miros florile, tămăduiesc bolile și suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină și vijelii. 

Spre deosebire de Iele și Rusalii, care sînt Zînele Rele, Sânzienele sînt Zîne Bune. […] Cînd oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele stîrnesc din senin furtuni și vijelii, aduc piatrǎ (grindină), ridică în vîrtej pe cei păcătoși lovindu-i de boala numită luatul din Drăgaică, lasă cîmpul fără rod și florile fără leac. Sânzienele sînt atestate atît ca divinităţi fitomorfe (planta care înflorește de ziua lor, sânziana), cît și antropomorfe (ceata feminină care formează anturajul în care se desfată Zeiţa agrară).”

Ion Ghinoiu

(„Mică enciclopedie de tradiţii românești”, Editura Agora, 2008)

Muzicoteca de dinamită

Alexis Korner

Hipgnosis (1968-1983, http://www.hipgnosiscovers.com/) a fost un grup de design britanic specializat în crearea coperților unor albume ale muzicienilor și trupelor rock, celebrități (care nu mai au nevoie de nici o prezentare), printre care pot fi amintite: Pink Floyd, T. Rex, The Pretty Things, UFO, 10cc, Bad Company, Led Zeppelin, AC/DC, Scorpions, Yes, The Alan Parsons Project, Genesis, Peter Gabriel sau ELO & XTC.
A fost înființat în 1968 de studenții (pe atunci, la London School of Film Technique și The Royal College of Art) Storm Thorgerson (n.1944) și Aubrey Powell (n. 1946, a.k.a. Po).
„Creierele” Hipgnosis din anul 1974, au devnit... trei, cînd celor deja pomeniți li s-a alăturat și Peter Christopherson (n.1955 - m. 2010). Grupul s-a dizolvat în 1983. Thorgerson a continuat să lucreze în domeniul designului de albume iar Aubrey Powell s-a reorientat către videoproducții, notabile rămînînd cele realizate legendarului grup britanic The Who.

În fotografia de mai sus, coperțile L.P.-lui „A New Generation Of Blues”, apărut în mai 1968, al doilea album solo aparținînd lui Alexis Korner (1928–1984, pe numele său întreg, Alexis Andrew Nicholas Koerner, născut la Paris dintr-un tată austriac și o mamă grecoaică,, ulterior stabilit la Londra, din 1940), excepțional muzician de blues și om de radio, o personalitate majoră, extrem de influentă, a scenei muzicale a anilor ’60–’70 ai secolului trecut. Este unanim considerat drept unul dintre „părinții” blues-ului „electric” britanic. În 1961 fondează legendarul „Alexis Korner's Blues Incorporated”, un grup prin care, timp de patru ani vor trece nume care vor deveni, la rîndul lor, celebre: Charlie Watts și Mick Jagger (Rolling Stones), Jack Bruce și Ginger Baker (Cream), Eric Burdon (Animals) sau Robert Plant (Led Zeppelin), muzicieni a căror carieră va fi influențată decisiv de personalitatea lui Korner.

A New Generation Of Blues 

(album integral)