Aseară, în sfîrșit, am reușit să ajung la ultima pagină a volumului lui Gabi Stamate (CRUD, da, da, același din care am reprodus admirativ, de-a lungul ultimilor ani, chiar aici, o serie de fragmente însoțite, mai toate, de fotografii ale sale), care spre final m-a dezamăgit profund. Dacă nu cumva m-a desumflat aproape complet...
Fie din pricina abuzului de alcool ori din alte motive numai de el știute, Gabi a derapat grav. Regretînd din multe puncte de vedere (personale) epoca ceaușistă și slalomînd printre cuvinte bine meșteșugite, în încercarea de a recicla „meritele” incontestabile (în viziunea lui) a „tradiționalei” noastre „prietene” de la Răsărit (da, da, chiar aceea de unde ne venea cîndva lumina), cred că n-a făcut altceva decît să rateze finalul unui volum reușit în ansamblu (pe care, hélas!, n-a mai apucat să și-l vadă tipărit) și care ar fi trebuit subintitulat nu doar roman (așa cum apare pe prima copertă), ci chiar roman autobiografic, pentru că asta și este, în ciuda avertismentului de la început, cum că personajele și evenimentele ar fi fictive. Pentru că nimic nu este fictiv în această carte, iar asemănarea cu personajele vii sau moarte din ea, nu este nici ea deloc întîmplătoare.
Nu mica mi-a fost mirarea să constat și prezența unei referiri (aflate la pagina 479) vizavi de replica pe care i-am dat-o la un text pe care-l scrisese pe Facebook (la 12 iunie, 2018), în care, fără să-mi dea numele, mă numește cu un sarcasm nedisimulat, un alt om cumsecade (!). Dincolo de faptul că mă citează trunchiat, îmi atribuie și cuvinte pe care nu le-am folosit, dovedind că mi-a înțeles greșit (sau că n-a citit atent ce-am scris eu acolo ori, în mod deliberat, a denaturat înțelesul micului meu comentariu, ceea ce ar fi mult mai grav!) cuvintele, încercînd, într-un fel să se victimizeze nejustificat.
Oare chiar să fi fost în pană de imaginație sau era vorba doar despre orgoliul rănit al unui ipochimen inteligent precum el, și care pe deasupra nu scria rău deloc, care să-l fi determinat să apeleze la astfel de „tehnici” scriitoricești?
Ce i-o fi trecut oare prin cap?
Numai Dumnezeu mai poate acum să știe...
Însă dac-ar fi citit cu mult mai multă atenție cuvintele mele, ar fi sesizat, fără nici o îndoială, că nici pe departe n-am avut intenția să-l „beștelesc”…
Bref, voi reproduce cele două texte spre propria-mi aducere aminte.
Mai întîi al meu:
Simona noastră sparge norii și de pe zgîrie norii din New York, unde un poster gigantic a fost pus, undeva, în zona Madison Square Garden (așezat acolo, nici mai mult, nici mai puțin, pe cheltuiala sponsorului ei oficial, celebra firmă NIKE). Asta în timp ce unii, pe la Romanela, scriu cam așa pe Facebook (citat): De acord, lovește bine. Ce-i al ei, e pus deoparte. Excelent. Are mușchi la picioare. Și mamă-mamă ce mușchi are! Dar nu înțeleg de ce un popor întreg ar trebui să se regăsească, gregar, în performanța sportivă a dumneaei. Țara nu a făcut nimic pentru ea și ea nu a făcut nimic pentru țară. Nici măcar liceul. Fata pasează în nume propriu. Okay, se mai cîntă un imn, acolo, se mai zărește un tricolor... Și ce folos? (încheiat citatul).
Și dacă tot veni vorba despre America, un yankeu, pe numele său JF Kennedy, cîndva, a spus cam așa, don Gabi (autorul rîndurilor de mai sus, un amic, băiat ok, în felul lui, de altfel, însă devenit un fel de Gică-contra, de-o vreme, sceptic de serviciu pe malul Dâmboviței, că E. Cioran, cu care i-ar plăcea lui să semene la gînduri, dar nu-i iese, era pe malul Senei), cu puțin timp înainte să fie asasinat, cu largul „sprijin” al țării al cărui președinte taman era: Nu te întreba ce face țara ta pentru tine, ci ce faci tu pentru țara ta. Punct.
Mă întreb ce-o fi făcut Brazilia pentru Pelé? Cam ce-o fi făcut și Argentina pentru Maradonna. Adică, mai nimic. Că pentru Nadia Comăneci, cam știm ce a făcut Romanela...
Dar ce-au făcut toți copiii ăștia pentru țările lor, muncind pe rupte, neavînd copilărie și negîndindu-se că, vreodată, va ajunge să vorbească planeta despre ei la superlativ, e un BINE foarte greu, dacă nu chiar imposibil de cuantificat. Pentru ei și, indirect, pentru țara lor. Nu mă întreba, don Gabi, în ce constă mai adînc acest BINE, că n-aș fi în stare, acum, să-ți răspund. Doar că, bieții de ei, fac BINE... De ce? Pentru că așa vor și pot mușchii lor...
Da', ia stai o clipită! Bunăoară, hai să presupunem că, de sîmbăta trecută, 100 de copii români necăjiți (așa cum a fost și Simona acum vreo 20 de ani, cînd s-a apucat de tenis), și-o vor alege drept model în viață pe ea și nu pe Gina Pistol sau Florin Salam, și nu vor mai arde gazul pe maidan sau holbîndu-se la emisiuni tv inepte, și vor lua o rachetă în mînă, și vor bate toată ziulica mingioaca pe un teren (chiar dacă își vor termina liceul după ce vor pune racheta în cui), e, cred io, un cîștig adevărat. Uriaș. Poate cel mai important. Care le va schimba, în BINE, viața. Ăsta, zic io că e marele lor cîștig și, indirect, al țării în care s-au născut...
Bref, ăsta e, don Gabi, cred io, un naiv incorigibil, FOLOSUL de care te întrebi dumneatale.
În rest, vreme trece, vreme vine...
p.s. Fiscul franțuz i-a luat Simonei vreo 900.000 de euroi din premiu sub formă de impozite. O să-i ia și Romanela ceva, acolo, de control. C-așa-i în tenis, ar fi zis maestrul nostru Toma Caragiu! Săraca de ea, îi „ajută”, după cum se poate vedea cu ochiul liber, și pe alții, nu numai pe ai ei. Dar o face cu un zîmbet bun, senin, angelic, pe buze și cu o lumină lipsită de orice umbră de răutate în priviri.
O fi bine ce face ea?
Aferim!
Și iată strania replică din volum a regretatului meu amic:
Un alt om cumsecade, patriot de rit nou, mă beșteșește on-line. După ce înșiră exemple și citate haihui (și atenționează asupra efortului pe care îl presupune un record sportiv), mă acuză că sînt un naiv irecuperabil, un Gică Contra dîmbovițean – „ca Emil Cioran, cu care i-ar păcea lui să semene la gînduri, dar nu-i iese, trăia pe malul Senei” (sic!). Încheie lamentîndu-se că „fiscul franțuz i-a ciordit (sic!) Simonei vreo 900 000 de euroi din premiu sub formă de impozite”. Omul suferă. Dar cîn se referă la România, stupor: pronunță «Romanela». Iar asta spune totul despre patriotismul lui.
