Goange

* Un rus – un tovarăş. Doi ruşi – o celulă. Trei ruşi – un partid.

* Un neamţ – un soldat. Doi nemţi – o armată. Trei nemţi – un război mondial.
* Un englez – un gentleman. Doi englezi – un club. Trei englezi – un imperiu cu Rege.
* Un francez – un bonhomme. Doi francezi – doi îndrăgostiţi. Trei francezi – o familie şi prietenul familiei.
* Un italian – un tenor. Doi italieni – o ceartă. Trei italieni – Mafia.
*  Un spaniol – un toreador. Doi spanioli – doi conchistadori. Trei spanioli – Inchiziţia.
*  Un elveţian – un bancher. Doi elveţieni – o gardă. Trei elveţieni – un neamţ, un francez şi un italian.
* Un maghiar – un viteaz. Doi maghiari – un ceardaş. Trei maghiari – nu se poate, al treilea e pachistanez.
* Un grec – un palicar. Doi greci – o civilizaţie. Trei greci – destui pentru Iliada.
* Un evreu – un Einstein. Doi evrei – o bombă. Trei evrei – poporul ales.
* Un arab – un drept-credincios. Doi arabi – o moschee. Trei arabi – Jihad.
* Un chinez – un filozof. Doi chinezi – un zid. Trei chinezi – Aaaa, nu, şi aşa sunt prea mulţi!
* Un japonez – un samurai. Doi japonezi – Banzai. Trei japonezi – unul trebuie să fie Gai-Jin.
* Un american – un cowboy. Doi americani – un business. Trei americani – un Pentagon.
* Un român – un poet. Doi români – un caz de corupţie. Trei români – Eterna şi fascinanta Românie.

Memento

Andrés Segovia Torres - 130 de ani de la naștere

(21 II 1893 – 2 VI 1987)

Trăsăturile chitarei, liniile sale și trupul ei grațios mi-au pătruns în inimă la fel de adînc precum frumusețea unei femei predestinată de zei, care apare brusc în viața unui bărbat pentru a deveni iubita lui.

În fotografii, Andrés Segovia în anul 1930 și chitara sa de concert, un instrument construit după modelele clasice spaniole de celebrul lutier Manuel Ramírez de Galarreta y Planell (1864–1912), pe care maestrul a cîntat și a înregistrat între 1937 și 1962, care acum face parte din colecțiile Muzeului Metropolitan de Artă din New York.

Muzica maestrului Segovia, transcripțiile dumisale din compozitori precum J. S. Bach, A. Vivaldi sau N. Paganini, ca și din alți mari titani ai muzicii clasice dintotdeauna, dublate acestea, de excepționala sa sensibilitate muzicală și o tehnică interpretativă nepereche, au constituit principalele elemente care au conferit noi valențe chitarei. Pînă la el, ea încă nu-și găsise locul printre instrumentele solistice tradiționale ale muzicii clasice (fiind trimisă, de regulă, la colțul celor de divertisment, facile), transformînd-o, de fapt, dintr-un instrument obișnuit de acompaniament, într-unul solistic, demonstrînd, pe această cale, celor care contestau demersul său, că din cele șase corzi nu se nasc nici mai multe dar nici mai puține sunete decît din celelalte instrumente „consacrate”. Bref, chitara a triumfat grație tenacității și travaliului abnorm (pentru mulți) ale acestui muzician spaniol de geniu...
Segovia a îmbogățit repertoriul clasic al chitarei cu peste 150 de transcripții ale lucrărilor scrise inițial pentru lăută, vihuela (instrument cu 6 corzi, uneori cu 7, popular în Spania medievală și renascentistă, care a evoluat ulterior în chitara barocă, asemănătoare celei de azi) și clavecin, de compozitori precum François Couperin, Jean-Philippe Rameau și, îndeosebi, Johann Sebastian Bach. De asemenea, el a încurajat și susținut scrierea de lucrări pentru chitară venind de la compozitori din secolul XX, precum Mario Castelnuovo-Tedesco, Alfredo Casella, Heitor Villa-Lobos, Joaquín Turina, Manuel M. Ponce și Albert Roussel.

Cît despre discipolii săi, pot fi amintite doar cîteva nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare: John Williams, Charlie Lee Byrd, Julian Bream ori Alirio Diaz.

O autobiografie a anilor 1893–1920 i-a fost publicată în 1976, urmată, în 1979, de o a doua («My Book of the Guitar»).

Asturias 

(Leyenda, Isaac Albéniz)

Andrés Segovia

(un documentar de Christopher Nupen)

Creme, văpseluri, sulimanuri...

„Dacă poți să-ți începi ziua fără o ceașcă de cafea, să te bucuri de viață și să nu iei în seamă stresul sau oboseala, să te abții de la văicăreli și să nu-i obosești pe cei din jur cu problemele tale, să mănânci în fiecare zi aceeași mâncare și să fii recunoscător pentru asta, să-l înțelegi pe omul drag, chiar și atunci când el n-are timp pentru tine, să nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu, să-ți păstrezi calmul atunci când ești criticat, să te porți la fel cu un prieten bogat ca și cu unul sărac, să te descurci fără minciună sau înșelătorie, să-ți controlezi stresul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără medicamente, să afirmi sincer că n-ai idei preconcepute față de culoarea pielii, convingerile religioase, orientarea sexuală sau politică a cuiva, asta înseamnă că ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui tău”.

Sir Winston Churchill

Bibliophilia (de Ziua Națională a Lecturii)

Cititul nu dăunează grav sănătații...
(foto: © B.-L.S.)

„Citim fel de fel de cărți dintr-o anume bucurie de a ne bucura.

Sau ca să nu pierdem această bucurie. 

Avem de ales.”

Bedros Horasangian

( „Despre citit.

 Sau simplu manifest pentru lectură”)

O carte - Ulise de James Joyce - citită la ...creioane (!) de către regretatul scriitor american 

David Foster Wallace (1962-2008)... 

(foto: © B.-L.S.)

Cititul nu îngrașă!

Poemoteca

Mariana Marin

(10.II.1956 - 31.III.2003)

(Fotografie de © Tudor Jebeleanu, octombrie 1999)

Capătul

Cu botul pe labe, ca niciodată în viață.

Dai târcoale flacoanelor cu iluzii.

Rostirea cu care rosteai mai de mult

cuvântul curaj și cuvântul moarte

chițcăie azi doar neputință și lehamite.

Flacoanelor nu le-a mai rămas

decît disperarea atunci când te văd

și se videază singure cu dispreț

pentru ele și pentru tine.

Cu botul pe labe și în genunchi,

cu pucioasa curgându-ți prin vene,

distrugi și te autodistrugi

crezând că e doar scriitură

ceea ce încă scâncește în corpul tău

rămas imobil,

aproape de capătul drumului.

(din volumul Mutilarea artistului la tinerețe, ed. Muzeul Literaturii Române, 1999)

Mantaua unui poem de dragoste

Despre ce-aş fi putut vorbi

în zilele acestei veri cu tine ?

O manta putrezită pe care poeţii o îmbracă

de atîtea sute de ani,

— aşa îmi par uneori cuvintele la sfîrşit de mileniu.

Îmi privesc mama aplecată ameţitor deasupra lucrului

de mînă

care ne asigură existenţa şi ştiu cît de nemulţumită

este de mine.

Ar fi vrut să mă apuc de o meserie practică,

să nu mai vînez himera care se lasă noaptea cu pui cu tot

în bucătăria noastră strîmtă, printre florile-mi de tei ;

să nu mai întîrzii prin cartier fericită

că am găsit expresie şi epic

în amintirile unui invalid de război uitat pe o scară

rulantă ;

expresie şi epic pe o stradă pavată cu pietre interbelice,

pătrate, negre, lucioase; într-un lac în care o fată

cu păr lung

a aruncat pe la asfinţit un inel de argint

şi-a început o viaţă aproape la fel de lungă cînd plouă.

Ar vrea să nu mă mai chinuiesc inutil,

să devin o elegantă şi o „ea”,

să uit,

să părăsesc felul ăsta de a-mi despica firul vieţii

în patru.

Numai că această manta putrezită îmi este atît de largă

încît mă împiedic zilnic de dragă în ea.

Aici îmi cresc mie altfel de aripi secrete,

aici sînt eu pămînt bun, iarbă verde, ameţitoare, înaltă,

pentru a stelelor fiară întunecată

din lumea cealaltă.

Despre ce-aş fi putut vorbi

în zilele acestei veri cu tine?

(Din volumul Aripa secretă, ed. Cartea Românească, București, 1986)

N.B. „Nu mi-o amintesc pe Madi. Aşa cum nu-mi aduc aminte de Nino* sau de Traian**. Cu ei, cu aceşti oameni nu pot fi în nişte raporturi memoriale sau memorialistice de amintire-reamintire, deoarece re-amintirea presupune uitarea (sau este, de fapt, presupusă de ea: se află, împreună, în cârdăşie). 

Nu pot să mi-o re-amintesc pe Madi pentru că nu am uitat-o.

Pe Madi, deseori, poate în special pe ea, o ascult.

Adică mă întreb, în minte şi în inimă, ce ar fi făcut, ce ar fi spus, cum ar fi reacţionat într-o împrejurare sau alta.” 

Bogdan Ghiu

* Ion Stratan (1955-2005)

** Traian T. Coșovei (1954-2014)

Planeta giganților

1961. 

Louis Armstrong (1901-1971)  cîntându-i soţiei* sale în faţa Sfinxului și a piramidei lui Keops, una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii.

Înainte să devină unul dintre titanii jazzului dintotdeauna, a fost căruțas, lăptar, vînzător ambulant și lustragiu. La vîrsta de 7 ani își descoperă pasiunea pentru muzică, cîntând la colțuri de stradă împreună cu tot felul de trupe improvizate, neavînd posibilitatea să folosească un instrument de suflat, care să fie pe placul inimii sale...

* Lucille Wilson a fost cea de-a patra soție artistului, cea care avea să-i ofere confortul și echilibrul pînă la sfîrșitul vieții sale.

What A Wonderful World

 

Întîlnirile titanilor

Frank Sinatra & Dean Martin

(Foto © Bob Willoughby)

Medley

(1976)

Altițe & bibiluri

„Scrisul este singurul tratament, atunci când nu iei medicamente. Trebuie să scrii, şi atât. Până şi actul scrierii este o vindecare. Vă dau un sfat. Dacă urâţi pe cineva şi nu vă puteţi răzbuna, scrieţi-i numele de o sută de ori, adăugând: l-aş omorî, l-aş omorî. După o jumătate de oră, v-aţi eliberat.”

„(...) Un scriitor care se gândeşte la cititor este un scriitor prost. Dacă cineva scrie un roman cu gândul la succes, este pierdut: sunt absolut sigur de asta. Nici măcar piesele de teatru nu ar trebui scrise cu gândul la spectator.”

Cioran

(din Gerd Bergfleth, Continentele insomniei: dialog cu E.M. Cioran)

Memento

Geo Bogza

(6.II.1908 - 14.IX.1993)

De ce scriu?
Ca să-i tulbur pe oameni,
să le reamintesc că sunt oameni...
(G.B.)

Nu credeam să-nvăț...*

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă,

Fără brațele tale, brațul oricui e pentru mine laț de spânzurătoare.

Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morții.

Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decît întuneric,

Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.

Ce grea e moartea într-un univers care el însuși moare.

Fără numele tău, numele meu numește neantul,

Vânăt urcă din adânc valul mării, urlându-și disperarea.

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă.

* Din periodice (1978)

Cum îmi bate ceasul*

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă

Ceasul meu bate clipele vieții mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă

Ceasul meu bate clipele vieții tale.

Dacă îl ascult cu osul frunții

Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă

Dau înapoi cu un regn și devin copac.

Dacă îl arunc în foc

Dau înapoi cu două regnuri și devin piatră.

Dacă îl arunc în neant

Și îl ascult cu memoria morților

Dau înapoi cu trei regnuri

Și devin Cuvânt.

* Din volumul Statui în lună 

(poeme, 1960 - 1977)

Poemoteca

Ion Crâşmarul

Vezi, multe păcate
Sunt pe lumea asta,
Lui Ion Crâşmarul
I-a fugit nevasta;
Mi se pare cu vătavul i-a fugit nevasta.

Trei zile-mplinite
Şi-a grijit amarul,
Cu obrajii-n palme
A vegheat crâşmarul;
Fără pâne, fără apă a vegheat crâşmarul.

Când a fost de-a patra,
Şi-a chemat ortacii,
Gloată voinicească
Mi-au venit săracii;
Lotri mari din două sate, mi-au venit săraci...

— Beţi , copii, de-acuma
Rău să nu vă pară;
Să bem crâşma toată
Până de cu sară;
Praf din toate să s-aleagă până de cu sară!

S-au sumes voinici
Şi mi-au prins păharul,
De buţi şi butoaie
Mi-au golit celarul;
De cuprinsurile toate mi-au golit celarul...

Zice-un baci năstruşnic
Vorbe legănate:
„Bea şi tu, Ioane,
Bea şi tu, fârtate;
Cine ştie câtă vreme mai trăim, fârtate!”

Dar Ion Crâşmarul
Bea şi nu prea foarte
Şi-i părea obrazul
Galben ca de moarte;
Era răzimat pe coate, galben ca de moarte.

Colo, cătră sară,
Straşina de paie
A-nceput să ardă
Foc cu vâlvătaie;
De trei părţi vărsa din crâşmă foc cu vâlvătaie!

Lui Ion Crâşmarul
Nu-i mai ştiu de nume.
Spun că peste muche
A plecat în lume;
Cu căciula pe sprâncene, a plecat în lume...
Octavian Goga
(1881-1938)

N.B. Doru-Emil Stănculescu (1950- 2021) a debutat în anul 1968 cu melodia Ion Crâșmarul.

Goange

În sfîrșit, iarna mult așteptată și dorită a sosit. Dar, ca de fiecare dată, și-n 2023 ne-a luat pe nepregătite: ger, viscol, trenuri întîrziate și drumuri blocate de nămeți. Însă ca niciodată, anul acesta, pe șoselele înzăpezite au apărut și tot soiul de creaturi mutante, precum namila asta pe care am întîlnit-o și fotografiat-o eu dar pe care, profitînd de iuțeala cu care m-am furișat și de nebăgarea ei de seamă, am reușit s-o evit la timp și să scap cu fața curată…
Sînt stăpînit, totuși, de un sentiment straniu, chiar ciudat: parc-am mai văzut cîndva, undeva, jivina asta… Sau poate doar am visat? Ori o fi vreun nou utilaj de deszăpezire ținut secret de băiuțeii noștri de la drumuri? Io, totuși, sînt tentat să cred c-am visat că visez. Vorb-aia: vis de voi visa, vis va…«rămînea»!

Poezie mută, arhitectura…

(foto: Art & Design)

Heart

Stairway to heaven

Poemoteca

(Foto: Art & Design)

While My Guitar Gently Weeps

I look at you all

See the love there that's sleeping

While my guitar gently weeps

I look at the floor

And I see it needs sweeping

Still my guitar gently weeps

I don't know why nobody told you

How to unfold your love

I don't know how someone controlled you

They bought and sold you

I look at the world

And I notice, it's turning

While my guitar gently weeps

With every mistake

We must surely be learning

Still my guitar gently weeps

I don't know how you were diverted

You were perverted too

I don't know how you were inverted

No one alerted you

I look from the wings

At the play you are staging

While my guitar gently weeps

'Cause I'm sitting here

Doing nothing but aging

Still my guitar gently weeps

Dub the mic on the piano and quite low this

Just keep it in my maracas, you know

You know, those old pianos

Okay, we're on

Mouth

McCartney & Lennon & Harrison

While My Guitar Gently Weeps

(from Concert for George)

Bibliophilia

Biblioteca unei gheișe

Așa se numește această creație alcătuită din 4000 de cărți, operă a artistului francez Vincent Magni.

Vincent Magni s-a născut la St Etienne (Franța) în 1963. 

După un periplu prin Statele Unite și Elveția, el s-a reîntors la Paris, 

iar din 1996 s-a stabilit în departamentul francez Yonne,

 în pitoreasca regiune Puisaye, 

situată în nord-vestul țării.

Este un artist pluridisciplinar, 

care în ultimii 23 de ani s-a dedicat preponderent sculpturii monumentale.

În anul 2006 și-a instalat atelierele la La Poèterie, un loc retras aflat în preajma localității sale de naștere, unde-și avea sediul o veche fabrică de produse din gresie ridicată la începutul secolului al XX-lea, însă abandonată de mult, năruită și năpădită de bălării, pe care a cumpărat-o din resurse proprii și, sprijinit de-un arhitect, a transformat-o într-un fel de campus al artișitilor, devenit, în scurt timp, un inedit spațiu cultural public.

Acest loc i-a oferit libertatea sine qua non pentru a-și realiza atît proiectele sale de sculptură monumentală cît și susținerea unei serii de alte manifestări artistice, inclusiv muzicale, care îi conferă sustenabilitate grație autonomiei financiare.

Actualmente, acest spațiu este folosit în cvasi-integralitatea sa, el fiind compus din 8 ateliere perfect funcționale, două grupuri de cabane cu spații de cazare, o sală de dans și un spațiu de café concert, care pe perioada de vară găzduiește peste 80 de concerte anual. Toată activitatea se defășoară sub egida unei asociații culturale iar fondurile necesare provin exclusiv din auto-finanțare.