Poemoteca

Vasile Voiculescu*

CLXXXIX

Nu m-au tîrît spre tine nici stearpa desfrînare,

Nici vițiul fățarnic, ci patima senină;

Cînd fluturul își arde aripa-n lumînare,

El nu rîvnește seul, ci magica lumină.

Mă sprijin pe-amintire acum... și-apoi pe moarte.

Toți ceilalți stîlpi cu lumea deodată s-au surpat,

Iubirea putrezește pe undeva, departe

Eternitatea-i încă un vis dezaripat.

M-adun de pretutindeni, mă-nchid de-o grijă sumbră,

Mi-e sufletul zadarnic și cere să se culce;

Prin slăvi amurgul trece misterios de dulce

Și-n umedul lui giulgiu mă-nfășură cu umbre...

Nici stea, nici cîntec: vine alt soi de noapte, grea,

Mai limpede ca gheața... și rece tot ca ea.

Duminică, 24 iulie 1955

CLXXXIX

No vain lust dragged me towards you

Nor double-dealing vice, but just pure passion;

Butterflies get their wings burned by candle flame

Allured not by hunger for tallow, but for magical light.

For me now the sole truth is remembrance... and death;

All other pillars together with the world have crumbled,

Love rots somewhere far away, out of sight,

Eternity is barely another clipped dream.

I pull myself together, for I am deep in sorrow,

My soul is blank and longs for rest and sleep;

Dusk filters mysteriously sweet through the clouddrifts,

Wrapping me in its humid through of shadows...

Starless and silent a dreary shroud nights sets in,

Clearer than ice... but just as chilly.

Sunday, July 24, 1955

* din volumul „Ultimile sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară” (selecție, transpunere în engleză și imagini: Margareta Sterian), ed. Eminescu, București, 1982, pp. 44-45