Poemoteca

Călin Angelescu

(2.03.1957 – 19.09.2002)

Dor f

Ea ascultǎ Bach,

ea ascultǎ Bach în dimineaţa albǎ

printre fotografii chiar în mijlocul tristeţii

ea își bea ceaiul cuminte.

În jur multe obiecte cu care nu-i nimic de fǎcut

un pic de durere ca o luminǎ,

un pic de avânt,

multǎ renunţare…

Orașul depune crepusculul.

În timp ce sunetul urlǎ,

în timp ce ultimul vis sfîșie culoarea

cineva la uși și la geamuri.

Poate un zeu gri,

poate iarna aburind din ceașca de ceai,

poate…

Cădere

Prăbușire din mine în afara

ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,

a muri

este o parte de Dumnezeu

ce nu se șterge, se uită.

A muri...

ce joc,

ce tresărire speriată de carne 

moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.

De la stînga:
Florin Toma, Ion Nino Stratan & Călin Angelescu

Optzeci, nouăzeci şi…

lui Nino

I

Şi, iată, scriind în nouăzeci ca-n optzeci, deşi

voisem altceva, poate un băiat,

poate o friptură de porc, poate un chef fără scaune rupte,

fără vecini pe la uşi,

poate cartea – atunci când mai puteam fi cineva,

poate pe tine când mă simţeam părăsit,

poate lumea secretă din Bucureşti,

poate ceva cât mai fals pentru vindecare…

Nici nu mai ştiu, nici nu-mi mai amintesc,

nici nu mai pot şti decât cafeaua rece din jumătatea cenuşie

a zilei, reviste, ziare în care ne mestecam poezia,

măsuţa rotundă, scrumierele

cu ce rămânea din cuvinte – câteodată,

vorbind cu bătrânul Georgescu, vânzătorul ambulant

de lozuri în plic, vodka, coniacul,

literatura, apăsându-ne, vorba aceea – imensă, străină şi grea,

ultimile filme pe video, femeile – ce straniu subiect,

prieteni, amici de chef, festivaluri,

activişti înspăimântaţi de cultură,

Nea Dorel stenic, înrăit în beţii – exilul în general de interior,

bancuri geniale, bătrâne!

II

Medicamente, plimbări la Snagov, ţigări Mărăşeşti, Cişmigiu,

telefoane, lectura de joi în cenaclu, procese, bani puţini,

mama şi tata pierduţi pe la cozi, premii,

cuvinte, zâmbete, multe cuvinte,

farmecul discret al nesiguranţei, îndoieli,

evadări din spital, vizite, jurăminte,

cărţi amânate, cărţi în sertar…

Ce vremuri cu adevărat optzeciste!

Tocmai îmi amintesc,

tocmai scriu pe undeva pe sub acest joc de oglinzi

unde poţi fi răstignit pentru o simplă idee,

tocmai trec aburii ultimei metafore deasupra lumii noastre

vechi şi imunde, tocmai trec norii

spre marea fără cusur şi înaltă,

tocmai trec creierele albe şi moi,

tocmai mă gândesc la alte vremuri...

Ehei, cu adevărat optzeciste!

Cântec în gura mare

Domni de sus de marcă şi dolar

unde e zeiţa de pe tribunal,

cea cu spadă-n mână şi cântar

pentru toţi: şi domn şi opincar?

Fără cumpeni nu-i pe lume har

harul lumii cel primit în dar

cine-l pierde fură mâine iar,

fură toată lumea la cântar.

Treacă anii ăştia în zadar,

rostu-i bun când faci din cal măgar,

ce te duce-n târg la comisar

să îi vinzi pe toţi pe-un icusar

Numai griji şi nopţi la măcelar,

zile bune pentru osuar

numai sus în cer de e cântar

moartea-i bună, dar e lucru rar!

Domni de sus de marcă şi dolar

unde-i harul cel primit în dar,

unde e zeiţa de pe tribunal?

Lumea toată fură la cântar!*

* Poeme din volumul Vârsta politică, © ed. Du Style, Bucureşti, 1994

Schiță de portret

Moto:

Sunt aici un poet, care bea din viaţă

Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.

Ezra Pound

Călin Barbu Angelescu se naște și își va petrece copilăria, adolescența și tinerețile la Ploiești (precum prințul Tolstoi, pe care-l iubea nespus, la Iasnaia Poliana), unde și absolvă școala primară, gimnaziul și liceul (fostul „C. D. Gherea”, actualul colegiu național „Nichita Stănescu”).

Urmează cursurile Universității Politehnice din București, pe care, însă, nu le finalizează. Scrie versuri încă din perioada liceului dar va debuta editorial peste ceva timp, cu volumul Natură moartă cu accesorii 

(ed. Cartea Românească, București, 1990).

Temperament vulcanic, nonconformist, nesupus, naiv și visător, participă activ la evenimentele din decembrie 1989 din București.

Un an mai tîrziu, împreună cu soția și cele două fiice, profund dezamăgit, părăsește țara și se stabilește în Olanda.

În 1994 i se tipărește, la editura Du Style, al doilea volum și ultimul antum, Vârsta politică, în care sunt depășite ingenuitățile debutului și se face simțită vocea unui poet matur, deopotrivă tandră și angajată. (Claudiu Komartin).

Reîntors în țară, își cumpără o modestă căsuță în localitatea Cârlibaba (Suceava), unde se retrage într-un anonimat bine lucrător și unde-și va petrece ultimile zile pămîntene, înconjurat de cei apropiați. Și unde, în micul cimitir, se odihnește, obosit înainte de vreme, de mult prea agitata-i viață...

Îi va mai apărea, postum, un ultim volum de poezie, „Bătrânețe fără tinerețe și moarte fără de viață”, la Editura Muzeului Literaturii Române (în 2002). Tot în anul 2002, un grup de prieteni muzicieni, reuniți în grupul de rock progresiv Calandrinon, va scoate pe CD albumul „Galeria de vise”, întru amintirea lui, conținînd 10 piese pe versurile sale. 

Una dintre acestea (Pisica neagră) este compusă de însuși Călin, care era un chitarist autodidact și un rafinat cunoscător de muzici de foarte bună calitate...

p.s. Am copilărit, dacă pot spune așa, alături (și) de Călin… Spun „și”, pentru că eram o groază în gașca aceea din anii ʼ70–ʼ80 ai secolului trecut... Printre care și dragii mei Ion „Nino” Stratan (fie-i odihna ușoară!), Lucian Vasilescu aka Bull, cum îl alintam noi, redutabilul poet de azi, colegul meu de gimanziu și apoi de liceu dar și Iulian Tăsică, Constantin Constantinescu, aka Bașa ori Mihai Gherman și, ultimii dar nu cei de pe urmă, mult regretații noștri Florin Cristian și Martin Culcea. Doar cîțiva dintre cei care-mi erau cel mai aproape de inimă... Cu Barbu (hai să-i spun acum astfel lui Călin, deși nimeni dintre noi, cei apropiați lui, n-am folosit vreodată al doilea său prenume, decît poate să-l enervăm și sper că de-acolo de pe unde-o fi, nu se va supăra prea tare pe mine) eram (și) vecin, locuiam în blocuri alăturate, undeva în cartierul „Nord” al Ploieștiului, areal cunoscut și azi sub denumirea de „Complexul Mic”…

Ce de mai nopți de muzică (și poezie) am mai tras la el în apartament, asezonate din belșug cu țigarete „Mărășesști” sau „Carpați” fără filtru și votculițe rusești ori poloneze, dar doar așa, de control și pentru ținerea atmosferei la o temperatură propice!

De foarte multe ori îmi îmi căram de-acasă pick-upul cehesc „Tesla Supraphon”, prevăzut cu două boxe, pe care puneam la învîrtit viniluri aduse de participanții la acele întîlniri memorabile și nepereche (Dire Straits, Geneseis, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Jethro Tull, Blind Faith, Zappa, Janis Joplin, Hendrix, Phoenix, Olympic ʼ64, Sfinx, Progresiv TM și multe, multe altele care acum nu-mi vin din memorie)…

Apoi mai cîntam și noi, ce ne trecea prin cap, pe rînd sau în cor, a cappella, pe mai multe voci ori acompaniindu-ne cu cîte-o chitară ponosită, pînă hăt, tîrziu, în noapte, potolindu-ne doar bătăile insistente ale vecinilor în ușă sau în țevile caloriferelor…

Ce vremuri!