Gînduri printre rînduri. „Mă mulțumesc cu tăcerea...”

„Nu mă plictisesc și nu mă neliniștesc în singurătate.
Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viață.
Și-apoi n-am fost niciodată prea sănătos. Societatea cere mereu oameni robuști,
care să se străduiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul.
Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă.
Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni.
Este o exagerare.
Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele.
Cred că fiecare duce ceva bun cu sine, și, dacă nu sunt toți la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ.
Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană.
Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare. Aici, în provincie, viața se scurge monoton.
E destul ca să trăiești o zi, să-ți închipui cum se vor desfășura toate celelalte până la sfârșitul vieții tale.
Asta, într-adevăr, nu este un lucru prea vesel.
Dar, ce vrei?
Dacă aș avea bani mulți, aș chema toți poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții.
Pe când așa, mă mulțumesc cu tăcerea.” 
George Bacovia