„Exilaţilor legitimi (Cantemir, Budai Deleanu, Fundoianu, Cioran…), Nino le-a răspuns prin tumultitudinea interiorului lui de munci şi exile. Mai toate cărţile sale au apărut în tiraje secrete, la edituri efemere – şi admirabile întrucît lasă virusul adevărului să ameninţe, epidemic. Those serial killings, istoriile literare româneşti, nu s-au prins realmente de el, nu l-au prins. El s-a adăpostit, echidistant faţă de van şi normal, de imaginea cultivată de contemporanii săi mînaţi de faimă ca de o rezolută supravieţuire a propriului abis, apodictică precum o erecţie, trecătoare ca ea. A fost însă contemporan unui veac în care poezia română s-a purificat prin insignificanţă şi repetiţie imperceptibilă – veac de Bacovia, Arghezi, Negoiţescu, Nichita, de Mazilescu, Madi Marin, Ion Mureşan… Lumina plin-a limbii sale, unde metafora îşi e metonimie şi nu farmacie a tăcerii, e cuţitul care poate tăia şi ombilicul dintre păpuşă şi păpuşara maternă şi ştiinţa paracelsică a dozajelor. QED: OD.”*
Călin-Andrei Mihăilescu
*Fragment din textul „Ultima moarte a lui Ion Stratan”,
prefață la volumul lui Ion Stratan, „Cimitirul de maşini”
(antologie şi desene de Ion Stratan), Editura Grinta, 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu