Remember Ion Stratan (II)

«SĂ NU CONFUNDĂM MOBILA STIL LUDOVIC AL XIV-LEA CU SOARELE...»*

„Crede cineva că literatura română este «Circul Kludsky» sau «Cântarea României», unde cine ştie ce beţiv din sală strigă, «să-l aruncăm la fiare»?”

Fotografie de © Ioan Mihai Cochinescu

Revizitînd poezia strataniană, regăsind muzicalitatea, picturalul, reflexivitatea şi „ludicul în graniţa metafizicului” ce vă caracterizează, mi se pare că intuiesc un fir existenţial cvasicontinuu ce avertizează asupra „reîntoarcerii tragicului ca marcă a unei vieţi trăite sub semnul efemerului”. Sub acest unghi, vă puteţi livra, în acord, eventual – cu un teoretician ca Michel Maffesoli, unei poeticităţi care proiectează cu nonşalanţă civilizaţia ideilor postmoderne într-o „sinergie a arhaismului şi a dezvoltării tehnologice” ? 

Întrebarea dvs. este inteligentă ca şi poezia pe care o scrieţi, şi aveţi dreptate să intuiţi acel paralelism. Am încercat, în ciclul „Cimitirul de maşini”, care reapare în cîteva dintre volumele mele, dublul impact despre care vorbiţi: tragic degradat /epocă tehnică.

Cîndva, i-aţi criticat aspru (şi pe bună dreptate) pe cei (ah, atît de mulţi !) ce au alergie la sublim, cei făcuţi doar să „funcţioneze” şi atît. Dumneavoastră nu conteniţi să fiţi (alchimic) interesat de acel glutinum mundi, acel aluat al lumii care făcea ca ceva coerent, adică ceva mai mult decît nimic, să resusciteze fluxul vital al forţelor de atracţie. Credeţi că poezia, dusă astfel pînă la extrem (căci şi Mircea Eliade îndemna cîndva, nu-i aşa ?, „să rămînem poeţi pînă la moarte, orice ni s-ar întîmpla”), poate contribui la reîncîntarea lumii? 

Stimată Poetă, paradoxul esenţial al Poeziei este, după părerea mea, că vorbeşte, în termeni speciali – retorică, ritm, rimă, metaforă, citat etc.– despre un ceva extrem de profund al fiinţei, ceva de neînlocuit ca experienţă a sacrului şi a condiţiei umane.

Ceea ce resimt eu în fiecare carte a dumneavoastră, pornind de la „Ieşirea din apă”⁵(1981) şi ajungînd la „Biblioteca de dinamită”⁶  ori la „Crucea verbului”⁷  este ritmul, din ce în ce mai năvalnic, deşi înşelător imobil pe alocuri. La greci, acest ritm putea fi mişcare pornind dintr-un punct fix, după cum ne asigură W. Jaeger. Să fie acesta motivul pentru care compozitorul, pianistul şi dirijorul George Balint a putut scrie, pe versurile dumneavoastră, superbele lieduri pentru soprană, vioară şi pian Turle I,II,III ? Cu ce v-a îmbogăţit această experienţă? 

Nu ştiam despre această întreprindere artistică. Vă rog să mă puneţi în legătură cu gentilul artist pentru a-i mulţumi şi a asculta opera domniei sale.

V-am ascultat cu multă atenţie spusele în interviul din iunie a.c. (2003 – n.m. B.-L. S.) difuzat de Radio România Cultural. Aţi afirmat acolo că, pe bună dreptate, unii dintre cei mai înverşunaţi prigonitori (iar nu critici) ai optzeciştilor sînt poeţi ce fac parte din generaţii anterioare, generaţii care s-au bucurat de nişte privilegii sub dictatură, dacă am aminti măcar faptul că apariţia volumelor acestora aducea nişte venituri iar distribuţia acelor cărţi, mergînd pînă la librărie şi bibliotecile de stat, decurgea aproape impecabil. Mînată de aceste consideraţiuni, am ajuns în cîteva biblioteci municipale şi judeţene. Am găsit rar volume de Ion Stratan, de Mariana Marin, de Traian T. Coşovei ori de Liviu Ioan Stoiciu. Cel puţin în cazul dumneavoastră, după 1990 (cînd aţi intrat şi în Uniunea Scriitorilor), nu există nicăieri nici un volum în bibliotecile vizitate de mine în provincie. Faptul este grav. Prin comparaţie, poeţii şaizecişti, bunăoară, chiar şi cei minori, sînt etalaţi cu opulenţă în rafturi. Ce ar fi de făcut ? 

Deci, nu suntem naivi. Problema este că, pe lîngă şaizecişti (eu îi detest numai pe Păunescu – Făzănescu şi pe Ion Gheorghe, alături de ceilalţi cîntăreţi ai dictatorului şi ai partidului), cei trei optzecişti citaţi au putut publica între 1980–1990. De aceea cărţile lor se află în biblioteci, care achiziţionau atunci ceea ce se publica, era o altă ordine, alte servituţi, alte foloase... Ar fi de făcut legea sponsorizării, ar fi de făcut o lege a cărţii, ar fi de achiziţionat cărţi necompromise, cu cotă la critică... Ar fi de premiat poeţii pentru a-şi cumpăra cărţi (literatura vine şi din literatură), pentru a călători ca să se inspire, să poată plăti un editor, să poată organiza lansări de carte...

(va urma)

©Angela FURTUNĂ

(interviu realizat în anul 2003)

* Cele douăsprezece întrebări pentru Poet, într-o zi întîrziată în ea însăşi dar pricinuind re-încîntarea lumii prin Poesie.

Note
5. Volumul de debut al lui Ion Stratan, apărut la editura bucureșteană „Cartea Românească”
6. Volumul este o antologie poetică de autor, apărută la editura „Cartea Românească”, București, 2001
7. Volum apărut la editura „Paralela 45”, Pitești, 1999

N.B. Autorul acestui blog, aduce, și pe această cale, cele mai calde și din inimă mulțumiri poetei Angela Furtună pentru permisiunea de a reproduce aici, acest interviu. Notele și comentariile din text îmi aparțin.