Poemoteca

sălbatică odinioară şi nesupusă, mâna mea s-a domesticit. 

ea, care pocnea pocitaniile vieţii peste gură, acum a obosit. 

nici de scris nu mai scrie – a amuţit. uneori, doar în somn, când visează, 

mâna mea mângâie pe spinare amintirea motanului pe care l-a iubit.

altfel, ziua ei se scurge înmiresmată ca vinul din paharul 

pe care-l duce la gură cu o oarecare candoare senilă. 

mâna mea a ajuns singură şi vrednică de milă. 

în preajma ei, risipite, uneltele s-au prăfuit. 

mâna mea, mâna mea, pentru ce m-ai părăsit?

bătrână, mâna mea îmbrăţişează coapsa paharului. îl ridică încet 

şi porneşte a-l duce la gură. dar tremură, drumul e lung şi când ajunge 

abia de mai rămâne-o picătură.

sălbatică odinioară şi nesupusă, mâna mea a obosit. 

doar noaptea, uneori, când n-o vede nimeni, mângâie pe spinare 

amintirea motanului. 

şi amintirii lui îi place şi se-ntinde şi toarce.

dar acum, până şi visul ăsta a luat sfârşit. 

mai singură decât toată singurătatea, mâna mea tremură.

dumnezeule, doamne, pentru ce ne-ai despărţit?

Lucian Vasilescu