miercuri, 21 august 2019

Poemoteca

Portret de Cornelius Drăgan

Vremurile se apropie. O viziune

Eram prea mulți, prea puțin loc, resurse epuizate –
ultimul  război a fost cel mai cumplit și a închis istoria
noastră pe acest pămînt, o bună parte a intrat sub ape,
nici nu pot și nici nu vreau să descriu cum arăta ce-a rămas
sfîrtecat de șuvoaiele de foc și metal incandescent,
e o priveliște atît de sălbatecă încît se sparie gîndul,
iar smocurile de pădure rămase, bucățile de ziduri,
unele buildinguri rămse întregi nu ameliorau cu nimic
peisajul, ba poate din contra, îl făceau și mai sinistru…

După voia Domnului, bărbați nu mai erau, pieriseră toți,
pîlcuri de femei rătăceau pe suprafața puținului pămînt,
se hrăneau cu rădăcini și cu poame, cu ce mai găseau
prin fostele depozite și prin containere supraviețuitoare,
rătăceau în căutarea Iluminatei, care știa locul în care
ar fi existat o bancă de spermă de dinaintea dezastrului,
legenda spunea că ea se însămînțase, că aștepta ea însăși
să aducă în lumea aceasta de după lume un fiu sau o fiică,
 nimic sigur nu se știa, dar era o fantasmă călăuzitoare…

Rînd după rînd, pîlcurile de femei au găsit-o și au căzut
în genunchi în fața ei, le-a făcut semn să se ridice și
le-a pus să jure, să jure pe devoluție, nu mai știau cuvîntul
acesta rostit înaintea marelui război de un înțelept
împușcat imediat pentru înaltă trădare, a idealurilor…
Le-a reamintit povestea, au înțeles toate și toate au jurat,
indiferent de tribul din care erau, triburi aleatorii de altfel,
nu de sînge, ci după cum se găsiseră între ele rătăcind…

– Juri pe devoluție?/ Jur/ – Vei purta un fiu sau o fiică în pîntec
și viața noastră își va relua cursul sub semnul înțelepciunii!
Rînd pe rînd, au intrat în templu și Iluminata le-a însămînțat
și zîmbeau, zîmbeau larg, inconștiente, nu știa nici una
că scurtcircuitaseră istoria cu multe milenii și adăposteau
în pîntecele lor, ca viermele în măr, noul păcat originar.
Degeaba juraseră, degeaba le pusese să jure!
Ascuns după un nor cumulus, zîmbeam, zîmbeam cinic…
Liviu Antonesei
4 August 2019, în Iași

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...