Memento

Zoe Dumitrescu-Bușulenga
(20 august 1920, București – 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț)

„...Moartea pentru mine înseamnă eliberarea de acest trup.

Trecerea în lumea celor vii.

Lepădarea acestui trup vremelnic şi trecerea în lumea celor vii.

Nădăjduiesc.

Dacă merit.

Asta numai Mântuitorul ştie.”

*

„Nu am prejudecaţi de nici un soi, doar felul în care ne putem ucide frumuseţea. «Trupul este cortul lui Dumnezeu», a spus Pavel. Ce facem noi cu el? Îl expunem, ca pe o bucată oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e şi ceea ce s-a întîmplat cu relaţiile dintre femei şi bărbaţi. După părerea mea, aici s-a savîrşit o crimă. Fiorul primei întîlniri, dragostea, aşteptarea căsătoriei, toate astea au dispărut. Ce se întîmplă cu noi? Eram un popor de ţărani cu frica lui Dumnezeu. La sat încă s-au mai păstrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sînt bântuiţi de patima cărnii care se expune. Nu se vorbeşte urît, şi asta e bine. Mîntuitorul este în noi, e lumina necreată, şi noi îl pironim cu fiecare cuvînt al nostru, rău sau murdar.”

„Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.”

*

„Înaintea sfârşitului trebuie să recitesc marile cărţi ale literaturii universale.”

„Eu nu inţeleg un lucru: când e atâta frumuseţe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseţii? Şi, dacă fărâmiţăm frumuseţea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeţi că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?”

Zoe Dumitrescu-Bușulenga

(Maica Benedicta)