Lumea în care trăim

Schiță de portret

Cécile Ladjali*: 

„Puterea aparține celor care posedă cuvintele...”

„Sunt, probabil, o elitistă, dar elitistă pentru toți! Da, accesul la frumos e dificil, dar, dacă renunțăm, inegalitățile se adîncesc. Sînt favorabilă unei școli pentru toți. Cu condiția de a nu coborî nivelul. Am observat, adesea, că elevilor mei nu le face plăcere să le vorbesc despre droguri sau despre frații lor mai mari aflați în închisoare. Preferă să le vorbesc despre Anna Karenina și despre Villon.”

„De ce să le rezerv elevilor mei săraci o cultură a săracilor? De ce să-i privez de singura lor șansă de a ieși din cité, unde trăiesc cum trăiesc? (...) Din nefericire, epoca modernă preferă esteticii, comunicarea. Se consideră mai important să scrii un CV decît să studiezi un vers alexandrin. Se uită că un angajator te judecă și după ușurința de a te exprima și după personalitate. Paradoxal, tocmai studiul unor texte care nu servesc aparent la nimic sfîrșește prin a ne releva ființa întreagă.”

„Le-am impus totdeauna elevilor mei să recite pagini întregi din memorie. Numai așa își însușesc sintaxa și vocabularul și le aplică apoi în scris. Îmi amintesc de o elevă de liceu, Sandrine, care juca un rol dintr-o piesă adaptată după o nuvelă de Balzac. Ca urmare, bogăția vocabularului și ritmului frazelor ei s-au schimbat cu totul: părea să scrie la dictarea lui Balzac!”

„O operă frumoasă provoacă uimire. A fi uimit (étonné) înseamnă, în franceză, din punct de vedere etimologic, a fi lovit de trăznet. Este exact ce așteaptă elevii, căci din acest șoc se naște entuziasmul necesar învățării.”

* Născută într-o familie de origine iraniană în anul 1971, abandonată și apoi adoptată de o familie franceză (perioadă a vieții sale relatată în volumul „Shâb sau noaptea”), disortografică în copilărie („Mă consolam spunîndu-mi că mari scriitori ca Balzac sau Proust sufereau și ei de o ortografie deficitară”), este licențiată în literatură franceză modernă, fiind și deținătoarea unui doctorat în care s-a ocupat de „figura androginului în literatura scriitorilor de la sfîrșitul secolului al XIX-lea”. Este o entuziastă și pasionată profesoară de limba și literatură franceză („Da, franceza mi-a salvat viața, ceea ce poate părea paradoxal pentru o elevă slabă”), devotată total profesiei, ea facilitează elevilor săi (în marea lor majoritate tineri provenind din medii sociale foarte sărace și cu dizabilități) accesul la textele fundamentale ale marilor literaturi. Activitatea sa didactică s-a materializat în două lucrări conținînd texte ale elevilor săi, publicate la casa de editură „L'Esprit des Peninsules” (în 2001 și 2002): o culegere de poezii „Murmures”/„Murmure” și drama „Tohu-Bohu”. Pentru ea, realizarea muncii sale cu elevii este o garanție a succesului, deoarece aceștia din urmă au nevoie de acest acces la concret pentru a se apropia cu succes de ceea ce ea numește „abstractizarea ideii”. Întîlnirea sa providențială cu reputatul savant și universitar George Steiner (pentru a se dumiri asupra rolului profesorului în școala de astăzi), este materializată în volumul de convorbiri „Eloge de la transmission: du maître à l'élève” „Elogiu transmiterii: de la maestru la elev”. Ca o prelungirea a acesteia, scrie eseul,„Mauvaise langue” / „Limba cea rea”, o pledoarie pentru un nou bilingvism și totodată un elogiu adus culturii clasice (volum apărut la editura „Seuil” în 2007). Publică apoi romanele „Capela Ajax” (2005), „Louis și tînăra fată” (2006), „Viețile lui Emily Pearl” (2008) și „Ordalie” (2009), precum și piesa de teatru „Hamlet / Electra” (2009). Autoare prolifică, desfășoară în paralel cu activitatea didactică și o susținută activitate publicistică, în calitate de prozatoare, eseistă și dramaturg. Cel mai recent volum este romanul „Chère” (2021). Întreaga sa activitate a fost răsplătită cu titlul de „Cavaler al Legiunii de Onoare”. Este coordonatoare a programului „Baudelaire” al Fundației „Robert de Sorbon” și membră a juriului care acordă „Premiul romancierilor”.