Pământule din noi, fă-te cer!
(C.D.)
„De pildă, moartea nu înțelege gramatica noastră, nu ascultă de nici o regulă, nu poate fi declinată și nici conjugată cu ceva. Moartea este moarte cum nimicul este nimic în ciuda oricărei încercări de a o scoate din metafizica ei pură. Misterul morții nu poate fi negociat. Cu «viața» se mai poate discuta, cu moartea, nu. În om, viața e conștiință a morții, dar în sine, moartea e «inconșitentă» de sensul vieții, al omului, al valorilor. E oarbă și acționează ca atare, nu în virtutea unui raționament, a unor calcule. În timp ce viața te lasă să vorbești, moartea te lasă mut. Nu crede în lacrimi, nu-ți iartă durerea, nu-ți îmblînzește suferința, nu întreabă nici cine ești, nici dacă ești sfânt sau ticălos, nici de credință, nici dacă ai fost necredincios, nici dacă ai fost prinț efemer al acestei lumi, nici dacă ai fost un cerșetor, nici câtă carte ai învățat, nici dacă ai fost un măturător de stradă. În fața morții toate acestea și altele asemenea acestora sunt egale cu zero. Moartea, spre deosebire de Viață, n-are răbdare și te vrea pentru că te iubește, în timp ce viața pe care ai iubit-o, tocmai ea te-a trădat, încercînd în fel și chip să te distrugă. Moartea nu este ură, în timp ce viața este și ură... În fața morții toate silogismele noastre, toate sistemele noastre filosofice ar trebui să se reducă la un singur cuvânt: «vai!», iar toată deșteptăciunea și grozăvia noastră să se smerească , să stea în genunchi. Dimpotrivă, am văzut chipuri semețe, reci și am sfârșit în a crede că trufia omenească n-are margini nici chiar în fața morții, că în lumea în care trăim și ne-am «educat» nici faptul morții, că sîntem trecători nu ne mai cutremură, nu ne mai trezește la viață, că misterul morții a devenit o simplă hârtie ștampilată, un «certificat de deces» și o «adeverință de înmormântare»... Mister transformat în spectacol grotesc.” (p.133)
Pr. Constantin Dogaru
(1954–2013)
* Din volumul omonim apărut la editura bucureșteană „Gnosis”, în anul 2004, purtînd semnătura preotului, teologului, gînditorului creștin de sorginte noiciană, omului de cultură și exemplarului meu prieten (de aproape o viață), trecut la cele veșnice în urmă cu mai bine de șapte ani. Voi așeza aici în zilele care vor urma, fragmente din cărțile frăției sale, ca un modest omagiu și întru pioasa amintire a ceasurilor noastre de taină, nepereche, petrecute doar la plăpînda lumină a gîndului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu