Psalm real (IV)

Biserică de margini, cu crucea de trăznit

Stau fără cugetare și sufletu-mi uimit

Se-ntreabă cum de viața mi-am dus-o pînă-aici

Cînd îngerul de seară la mine va veni

Poate-o lumină crudă, poate-un apus regal

Creează între mine și lume interval

Neînviat, dar lungul de amintiruri șir

Mă clatină, mătănii de zile, patrafir

La neîngenunchiere și rob al zilei, greu

Azi tot mai mult în mine, e timpul minereu

Și nu știu ce e viața, de ce-am trăit, cu ce

Mă-ntreb cum de urmează și mîine zilele

Sătul să Fiu și Tată, mirat de Sfîntul Spirit

Al neîmpărtășirii credinței, nu mă limit

A mă-ndoi de toate, dar pun o rugă, albă

Pentru continuarea-n a vieții mele salbă

Psalm real (V)

Iisus de carne sfîntă, de vorbă ce grăiește

Ne saturi cu privirea, cum apa pe un pește

Tu, iubitor al firii și Agnus între deal

Și vale, luminare de sens și ideal

Ai spus – credința duce la împăcare sfîntă

La înfrîngerea de temeri în cel care cuvîntă

Ia-mi spaima de vorbire, de timp, de întîmplare

și pune ochiul, fie-mi lumina arătare

Ce nu înșeală, soare al inimii din noi

Cea încărcată-n patimi, cea ruptă de noroi

și lacrima timidă, izvorul de amar

Fă-l dulce, Tu ce-n lume spui sufletul că-i rar

Simțirea ce nu minte, sfiala de ființă

Adu-o ca ofrandă în semn de umilință

Adu-mi în temniți – gîndul, în temeteu* iubirea

Tu, care-n lume fost-ai și fi-vei, precum firea

Iisuse, adu-mi gîndul de-a nu fugi din lume

Fă clipele de lacrimi în transparente nume

Și nu uita copiii ce n-au greșit o dată

Mîntuitor al lumii, ființă lăudată!

Ion Stratan

(„Mai mult ca moartea”, 1997)

temetéu, -eie, -auă, (timiteu), s.n. – cimitirul din afara satului (spre diferență de țintirim – cimitirul de la biserică); în temeteu se îngroapă săracii, taxele fiind mai mici. – [din magh. temetõ, „cimitir”]