Psalm real (IV)
Biserică de margini, cu crucea de trăznit
Stau fără cugetare și sufletu-mi uimit
Se-ntreabă cum de viața mi-am dus-o pînă-aici
Cînd îngerul de seară la mine va veni
Poate-o lumină crudă, poate-un apus regal
Creează între mine și lume interval
Neînviat, dar lungul de amintiruri șir
Mă clatină, mătănii de zile, patrafir
La neîngenunchiere și rob al zilei, greu
Azi tot mai mult în mine, e timpul minereu
Și nu știu ce e viața, de ce-am trăit, cu ce
Mă-ntreb cum de urmează și mîine zilele
Sătul să Fiu și Tată, mirat de Sfîntul Spirit
Al neîmpărtășirii credinței, nu mă limit
A mă-ndoi de toate, dar pun o rugă, albă
Pentru continuarea-n a vieții mele salbă
Psalm real (V)
Iisus de carne sfîntă, de vorbă ce grăiește
Ne saturi cu privirea, cum apa pe un pește
Tu, iubitor al firii și Agnus între deal
Și vale, luminare de sens și ideal
Ai spus – credința duce la împăcare sfîntă
La înfrîngerea de temeri în cel care cuvîntă
Ia-mi spaima de vorbire, de timp, de întîmplare
și pune ochiul, fie-mi lumina arătare
Ce nu înșeală, soare al inimii din noi
Cea încărcată-n patimi, cea ruptă de noroi
și lacrima timidă, izvorul de amar
Fă-l dulce, Tu ce-n lume spui sufletul că-i rar
Simțirea ce nu minte, sfiala de ființă
Adu-o ca ofrandă în semn de umilință
Adu-mi în temniți – gîndul, în temeteu* iubirea
Tu, care-n lume fost-ai și fi-vei, precum firea
Iisuse, adu-mi gîndul de-a nu fugi din lume
Fă clipele de lacrimi în transparente nume
Și nu uita copiii ce n-au greșit o dată
Mîntuitor al lumii, ființă lăudată!
Ion Stratan
(„Mai mult ca moartea”, 1997)
temetéu, -eie, -auă, (timiteu), s.n. – cimitirul din afara satului (spre diferență de țintirim – cimitirul de la biserică); în temeteu se îngroapă săracii, taxele fiind mai mici. – [din magh. temetõ, „cimitir”]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu