joi, 21 martie 2019

Memento. Ziua internațională a poeziei

Psalm real (X)
„o cetire a elevului Stratan de către elevul Stănescu, în anul 1979;
dedicație olografă însoțită de un portret de Nichita Stănescu

Tu, taină, tu priință de-a fi întru ființă
Tu, cauză și țeluri de-a fi cu umilință
O lacrimă, atîta, dar pură, fără pată
Uitat de întristare și lumea idolatrăî
De sînge, pietre toate corupte azi de timp
Ajută-mi ființa cu tine să o schimb!

S-a dus Palmira, Troia, Sumerul și Atena
Iubirii fără pată tu i-ai purtat iar gena
Tu împărat al lumii și ultimul supus
Închei numai cu viațâa de tine ce-am de spus
Triunghiul de lumină al Trinității Sancte
În inima-ți de lacrimi cu tine să tresalte
Și să aducă duhul și Tatăl într-un trup
Pe care istorimea și secolii nu-l rup.

Tu, Înviere vie a Formelor, mai pură
Decît enteleheia, materiei natură
Tu, Înviere, Semnul că timpul nu există
Ești semnul mîntuirii, existențialistă
Ființă-a firii, culme ce nu cunoști declin
La tine, fără trupu-mi, doar cuget, azi revin
Ion Stratan
(„Mai mult ca moartea”, 1997)


„Sunt aici un poet, care bea din viaţă
Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.”
Ezra Pound

(foto din 1958; sursa: Life Magazine)
CE TÎNĂR SÎNT. M-AȘ DĂRUI CU-NFIORARE

Ce tînăr sînt. M-aș dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aține,
supus, în blînda vîntului strînsoare, 
vrea doru-mi vrejurile să-și anine.

Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atît cît simt că pieptu-mi se lărgește.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
cînd din răcoarea acestor maluri, ziua
în țări fără de țărmuri mă gonește.

Rainer Maria Rilke
(trad. Maria Banuș)
Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene
mi te ivești, istovitor de dulce
cu sînii bulbucați zvîcnind să culce
pe ei sărut de lut, alene

Și prinde-aevea alăuta lină
s-adune-n strune năluciri de șoapte
urzind unduitor că peste noapte
s-a spart în raze albe luna plină

Nichita Stănescu
Buc., joi 24 februarie 1955

(„Argotice”)
Cădere

Prăbușire din mine în afara 
ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,
a muri
este o parte de Dumnezeu
ce nu se șterge, se uită.
A muri...
ce joc,
ce tresărire speriată de carne
moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.

Călin Angelescu
(„Vârsta politică”)
***

eu unde oare oi fi fost în timpul vieții mele?
mi-o fi fost rău sau mi-o fi fost bine?
oare unde și în ce timp m-oi fi uitat pe mine?
aiurea m-am tot dus în timpul vieții mele.
aiurea, răstignit între coșmar și manele.
dar într-o bună zi va fi bine, va fi dimineață.
pretutindeni și-n viața mea:
între o greață și o alta, mai mare, mai multă,
tot greață.


(„ȚARA MEA, VIAȚA MEA, DRAGOSTEA MEA 
despre modesta mea ratare personală”)
Ploiești/Soare
plouă cu soare raza e la zece lei suta
zarea nici nu mai vede buza de-atâta departe

în Plo dimineața seamănă cel mai mult cu marea
când țipă pescărușii prințesa măzăriche are sare-n păr

în Plo dimineața e atît de senină că nestînjenit - în 
spațiu-timp-ființă pixelii sfîșie culoarea prin care - 
lumina plouă din tablou paloare și soare iar

până când până însărcinați într-a noua
timpul pînă la bac a trecut mai ușor

Mihai Vieru
(„Hotel Sud”)

Un viscol de comete
Car umbra ta cum o secundă ora,
Prin mari saloane de mărgăritare.
Eu te iubesc în iarna care moare,
Cu flaute de iarbă și ghitare.

Și-n părul tău înmiresmat de fluturi,
Din ceruri cad arțari cu barba moale.
Parcă ar fi un viscol de comete,
Adulmecînd tristețea din pocale.

(„Bufonul și KlaRaReGina”)
UMBRE TRANDAFIRI UMBRE
Sub un cer străin
umbre trandafiri
umbre
pe un pămînt străin
între trandafiri și umbre
într-o apă străină
umbra-mi

Ingeborg Bachmann
(„Fără delicatese”; trad. Ana Mureșanu)

Metafore
Sînt o enigmă din nouă silabe
Un elefant, o casă zdravănă,
Un pepene hoinărind pe doi lujeri,
Fruct roșu, sidefiu, zvelți căpriori!
Pîine care-a dospit peste măsură.
Bănuții-s noi-nouți în pungă.
M-am înfruptat dintr-o grămadă de mere necoapte
Și m-am suit în trenul din care nimeni nu coboară.

Sylvia Plath
(„Ariel și alte poeme”; trad. Vasile Nicolescu)
***
Cine să știe - veac sau ceas
urmează să colind prin lume?
Pentru oricît voi fi rămas
eu, lumii-i mulțumesc anume

Orice s-ar întîmpla, nu-njur,
mi-e dragă ușurința-n toate
durata versului tău pur
și moartea care mă străbate

Bella Ahmadulina
(„Lumină și ceață”; 
trad. Passionaria Stoicescu și Andrei Ivanov)
Tamaretă
Aveai gene-atît de lungi
Că puteai,
Cînd te-aplecai
Peste margini de fîntînă,
Ca să-mi fie la-ndemînă, 
Cu ele apa s-ajungi,
Zînă!

Emil Brumaru
(„Dintr-o scorbură de morcov”)


Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...