Psalm real (X)
 |
| „o cetire a elevului Stratan de către elevul Stănescu, în anul 1979; dedicație olografă însoțită de un portret de Nichita Stănescu |
Tu, taină, tu priință de-a fi întru ființă
Tu, cauză și țeluri de-a fi cu umilință
O lacrimă, atîta, dar pură, fără pată
Uitat de întristare și lumea idolatrăî
De sînge, pietre toate corupte azi de timp
Ajută-mi ființa cu tine să o schimb!
S-a dus Palmira, Troia, Sumerul și Atena
Iubirii fără pată tu i-ai purtat iar gena
Tu împărat al lumii și ultimul supus
Închei numai cu viațâa de tine ce-am de spus
Triunghiul de lumină al Trinității Sancte
În inima-ți de lacrimi cu tine să tresalte
Și să aducă duhul și Tatăl într-un trup
Pe care istorimea și secolii nu-l rup.
Tu, Înviere vie a Formelor, mai pură
Decît enteleheia, materiei natură
Tu, Înviere, Semnul că timpul nu există
Ești semnul mîntuirii, existențialistă
Ființă-a firii, culme ce nu cunoști declin
La tine, fără trupu-mi, doar cuget, azi revin
Ion Stratan
(„Mai mult ca moartea”, 1997)
 |
„Sunt aici un poet, care bea din viaţă
Aşa cum oamenii mărunţi beau vinul.”
Ezra Pound
(foto din 1958; sursa: Life Magazine)
|
 |
CE TÎNĂR SÎNT. M-AȘ DĂRUI CU-NFIORARE
Ce tînăr sînt. M-aș dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aține,
supus, în blînda vîntului strînsoare,
vrea doru-mi vrejurile să-și anine.
Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atît cît simt că pieptu-mi se lărgește.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
cînd din răcoarea acestor maluri, ziua
în țări fără de țărmuri mă gonește.
Rainer Maria Rilke
(trad. Maria Banuș)
|
 |
Primăvara
Primejdii dulci alcătuind sub gene
mi te ivești, istovitor de dulce
cu sînii bulbucați zvîcnind să culce
pe ei sărut de lut, alene
Și prinde-aevea alăuta lină
s-adune-n strune năluciri de șoapte
urzind unduitor că peste noapte
s-a spart în raze albe luna plină
Nichita Stănescu
Buc., joi 24 februarie 1955
(„Argotice”)
|
 |
Cădere
Prăbușire din mine în afara
ochilor, urechilor, gurii, mâinilor și nasului meu,
a muri
este o parte de Dumnezeu
ce nu se șterge, se uită.
A muri...
ce joc,
ce tresărire speriată de carne
moartea aceasta ca o perdea de oglinzi.
Călin Angelescu
(„Vârsta politică”)
|
 |
***
eu unde oare oi fi fost în timpul vieții mele?
mi-o fi fost rău sau mi-o fi fost bine?
oare unde și în ce timp m-oi fi uitat pe mine?
aiurea m-am tot dus în timpul vieții mele.
aiurea, răstignit între coșmar și manele.
dar într-o bună zi va fi bine, va fi dimineață.
pretutindeni și-n viața mea:
între o greață și o alta, mai mare, mai multă,
tot greață.
|
 |
| Ploiești/Soare
plouă cu soare raza e la zece lei suta
zarea nici nu mai vede buza de-atâta departe
în Plo dimineața seamănă cel mai mult cu marea
când țipă pescărușii prințesa măzăriche are sare-n păr
în Plo dimineața e atît de senină că nestînjenit - în
spațiu-timp-ființă pixelii sfîșie culoarea prin care -
lumina plouă din tablou paloare și soare iar
până când până însărcinați într-a noua
timpul pînă la bac a trecut mai ușor
Mihai Vieru
(„Hotel Sud”)
|
 |
Un viscol de comete
Car umbra ta cum o secundă ora,
Prin mari saloane de mărgăritare.
Eu te iubesc în iarna care moare,
Cu flaute de iarbă și ghitare.
Și-n părul tău înmiresmat de fluturi,
Din ceruri cad arțari cu barba moale.
Parcă ar fi un viscol de comete,
Adulmecînd tristețea din pocale.
Ioan Vintilă Fintiş
(„Bufonul și KlaRaReGina”)
|
 |
UMBRE TRANDAFIRI UMBRE
Sub un cer străin
umbre trandafiri
umbre
pe un pămînt străin
între trandafiri și umbre
într-o apă străină
umbra-mi
Ingeborg Bachmann
(„Fără delicatese”; trad. Ana Mureșanu)
|
 |
Metafore
Sînt o enigmă din nouă silabe
Un elefant, o casă zdravănă,
Un pepene hoinărind pe doi lujeri,
Fruct roșu, sidefiu, zvelți căpriori!
Pîine care-a dospit peste măsură.
Bănuții-s noi-nouți în pungă.
M-am înfruptat dintr-o grămadă de mere necoapte
Și m-am suit în trenul din care nimeni nu coboară.
Sylvia Plath
(„Ariel și alte poeme”; trad. Vasile Nicolescu)
|
 |
***
Cine să știe - veac sau ceas
urmează să colind prin lume?
Pentru oricît voi fi rămas
eu, lumii-i mulțumesc anume
Orice s-ar întîmpla, nu-njur,
mi-e dragă ușurința-n toate
durata versului tău pur
și moartea care mă străbate
Bella Ahmadulina
(„Lumină și ceață”;
trad. Passionaria Stoicescu și Andrei Ivanov)
|
 |
Tamaretă
Aveai gene-atît de lungi
Că puteai,
Cînd te-aplecai
Peste margini de fîntînă,
Ca să-mi fie la-ndemînă,
Cu ele apa s-ajungi,
Zînă!
Emil Brumaru
(„Dintr-o scorbură de morcov”)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu