Moto:
Un bou cu nume de cal: Ilie Murgu.
Marin Preda
E plin internetul de tot felul de asemenea colaje zbanghii (hai să le zic așa, cu blîndețe), care se vor a fi dăștepte. Docte. Pline de „miez”. Aforisme, cugetări, ziceri, sentințe, tot felul de poante decoltate și glumițe deșuchiate, bref, un ghiveci ștolț, care balonează la lingurică. Multe dintre cuvintele care se pun în gura unor personalități, nu aparțin autorilor lor ci sînt un fel de „coveruri”(pre românește zis, păstrează copia și nu uita originalul), de interpretări zărghite și denaturări grosolane ale spuselor lor de către tot felul de „truditori” anonimi cu simțul umorului convalescent, flecari de bodegă și umoriști de gang ori „gînditori” de ocazie, școliți la seral (care habar n-am ce cîștig au de pe urma abnormului lor „travaliu”). Tocmai de aceea, majoritatea acestor „creații” nici nu sînt semnate... Pentru a nu li se pune în cîrcă autorilor anonimi, absolut nimic, deci pentru a nu putea fi în nici un fel trași de gîlci ori luați la bani mărunți... Nasol e că se fură ca-n codru și se folosesc cuvinte, sunete și imagini fără nici un discernămînt și nici o jenă față de autorii lor de drept. Cărora nu li se cere nici măcar un acord formal, așa, de ochii lumii. Cît despre apărarea proprietății intelectuale și a drepturilor de autor din Romanela, sînt sublime dar lipsesc cu desăvîrșire, vorba lui nenea Iancu... Trăim într-o țară tristă, în care adevărul e croșetat pe dos: se minte și se fură pe ruptelea!
Postarea asta (autor: „Liliana Borsan Photo”, uau!, o banală pagină de Facebook, ca atîtea altele asemenea ei, aparținînd, după nume, după port, unei damicele ce pare a fi îndrăgostită, nu știu dacă de cai sau numai de fotografii cu ei și care fotografii, după toate aparențele, nu-i aparțin!) mi-a reamitit de-o poantă genială. Cică odată, un țăran și-a urcat nevasta și copii în căruță, a înhămat calul, a legat cîinele la spatele căruței și a plecat, în toiul verii, pe litoral. Pe la jumătatea drumului, în plin Bărăgan, pe-o căldură năucitoare – cînd toți cei din căruță sforăiau sub coviltir – se aude o voce: „Stăpîne! Stăpîne!”... Căruța continua să meargă și nimeni nu părea că aude vocea, care devenise obsedantă: „Stăpîne! Stăpîne! Stăpîne!” La un moment dat, enervat, calul își întoarce capul, precum în fotografia alăturată și se răstește la țăranul care dormea pe capră: „Măi, stăpîne! Scoal’, ce dreacu’, ești surd?” Acesta se trezește buimac și-l apostrofează țîfnos: „Ce vrei, mă, dă nu mă lași să dorm?” Calul: „N-auzi, bre, te strigă cîinele!” Țăranul se întoarce către cîine și-l întreabă răstit: „Ce vrei, mă, potaie?” La care cîinele, vădit timorat, îi spune șoptit, cu priviri umile și glas tremurător: „Ia-mă și pe mine, te rog, în căruță, că mă frig tălpile de la asfaltul ăsta încins!”
Calul din poza de mai jos e „vinovatul”: el mi-a reamintit gluma!
Cu o singură deosebire: aici vorbește în engleză!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu