miercuri, 20 martie 2019

„Curios, când scriu, mă inspiră mai mult bunicii decât părinții...”

1. Căutarea iubirii nu încetează niciodată. Pofta a venit de la trup și dorința, DORUL, a venit de la gând. Trupul se sfârșește. Gândul rămâne în esența „sinelui”, care e etern. De asta poți iubi prin reprezentare veșnic același om, contopindu-de cu el, recreându-ți de fiecare dată trupul pierdut, cine știe, poate chiar prin alte galaxii.
2. Suprema iubire este să o iubești pe aceea pe care „el” o iubește mai mult decât pe tine, fiindcă ea îl face fericit. Și totuși, în majoritatea cazurilor îți urăști rivala, uneori, dacă ai puterea, o împingi înaintea metroului. Această manifestare de forță nu îți justifică nicidecum solidaritatea feminină. E ura dintotdeauna a celui mal-aimé contra celui bien-aimé. Cum eradicăm răul ăsta? Devenind sfinți sau roboți?
3. Frivolitatea n-a fost la mine amorală, nici măcar un atentat la demnitate echivalent cu libertinajul. A fost singura mea modalitate de a mă opune unei mentalități anchilozate! Poate Herta Müller o fi avut dreptate când spunea că eu nu am găsit ceva mai eficient să fac rezistență împotriva comunismului decât purtând pălării. Ea voia să mă compromită. Eu zic: „Halal să-mi fie!”
4. ...sunt conștientă că nimic din ce-și permit bărbații nu-și permit și femeile cu mijloace mult mai perfide și mai știu că mulți bărbați își omoară femeile și apoi se sinucid. Iubirea e cel mai dumnezeiesc și mai demonic sentiment, fiindcă ea naște lumea. Și mai știu eu un secret. Ce nu e dat să împlinim aici sunt sigură că împlinim în alte galaxii mereu travestiți, mereu necunoscuți, dar mereu nimerind la elementul acela unic care are valențele noastre.
5. Nu-mi place să spun „Te iubesc!”, nici să mi se spună. Nu-mi place să primesc flori sau cadouri de niciun fel. Îmi place să intuiesc, nu să mi se arate. Nu sunt adepta acelui, încă prea des uzitat, „captatio benevolentiae”. O frază cum este aceasta rostită de Heidegger spune mult mai mult: „Noch nicht und doch schon” („Încă nu și totuși deja”). Noi eram liberi pentru că aveam poezia.
Nora Iuga

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...