„Noi suntem răspunzători pentru ceea ce îmblînzim, a spus Hristofor cu ochii la lup.”
„Nu se simțea singur, pentru că nu se simțea părăsit de oameni. Pe toți cei pe care îi întîlnise cîndva îi simțea ca fiind prezenți. Unii continuau să trăiască în liniște în sufletul lui, indiferent dacă trecuseră în lumea cealaltă sau erau încă vii. Le înțelegea toate cuvintele, intonațiile și gesturile. Cuvintele lor vechi nășteau alte cuvinte, interacționau cu evenimentele ulterioare și cu cuvintele lui Laur însuși. Viața continua în toată diversitatea ei.”
„Vechiul Testament îl deschide Adam, iar Noul Testament îl deschide Hristos. Dulceața mărului mâncat de Adam se transformă în acreala oțetului băut de Hristos. Pomul cunoașterii duce omenirea spre moarte, dar lemnul crucii dăruiește omenirii nemurirea.”
„A adormit și l-a visat pe Îngerul Păzitor care gonea ciuma de la el. Îngerul nu și-a strîns aripa nici chiar noaptea. Arseni s-a mirat de rezistența Îngerului și l-a întrebat cum de nu obosește.
Îngerii nu obosesc, a răspuns Îngerul, fiindcă ei nu își economisesc puterile. Dacă n-ai să te gîndești că puterile tale sunt limitate, n-ai să obosești nici tu. Să știi, Arseni, că pe apă poate merge numai cel care nu se teme că se îneacă.” *
* Fragmente din volumul Laur, Humanitas, 2014
Deși a fost asemuit cu romanul „Numele trandafirului” al lui Umberto Eco și chiar cu capodopera tarkovskiană „Andrei Rubliov”, nu atît prin plasarea evenimentelor în secolul al XV-lea (al Rusiei pravoslavnice și nu numai) și nici prin complexitatea personajului central (a cărui paradoxală metamorfoză vraci-nebun-sfânt-pelerin-călugăr poate nedumeri), acest „roman neistoric” se așează fără nici un efort, deasupra acestora, și prin ideea sa esențială: aceea a existenței veșniciei și nu a timpului.
O carte încîntătoare, la care mă reîntorc, de fiecare dată, cu o nesmintită bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu