O călătorie spre nord*
Moto:
...și nu-l vedem pe Dumnezeu din cauza sfinților...
«Acum apare ca un zid vorbitor drumul ce ne duce
spre nord, peste verdele scurs, galbenul dă sufletului nostru
fiori de moarte, cerul din ochii acelei femei
alungă ploile, ne vom iubi la fel de mult, vom trăi la fel
de puțin, ne vom simți la fel de prieteni ca acum
scăldîndu-ne în ochii ei ca în cele mai limpezi ape.
Așezăm fiecare acolo cîte-o rană, nimeni nu știe care se va vindeca
mai curînd, drumul din ochii ei dispare, ea rămîne
să ne zidească în gînd; Cine se va rispi primul, nimeni nu știe
cum nu știe poate că e zidit, drumul din ochii ei
încet dispare, cerul încă senin rămîne în depărtare.
Odinioară am fi fost fericiți, cerul senin să ne fi fost în cale,
acum ploile cad, cad pietrele, urcăm dar ne ducem la vale.
Nu ne putem vinde atît de ușor, oricînd pe noi samsarii vor
obține un preț bun, să-i lăsăm să ne pună sub preț,
așa cum fac atunci cînd vînd boabe de linte sau diamante.
Abia ne mai zărim, deși aproape sîntem, degetele noastre
chiar se ating, rece e nordul și noi îl trăim
ca pe un cîntec de noapte spus pe șoptite, ochii altor femei
ne vor încăpea, altor versuri în curînd ne vom vinde.
Punem balanța la orișice act întîmplat, vieții îi socotim
întîmplările, odinioară eram mai săraci, dar știam
să privim fără să jinduim, acum peste umeri cade tot cerul
și nu-l vedem pe Dumnezeu din cauza sfinților, acolo, în nord,
altor femei le vom spune versuri, alte cîntece le vom pune-n
urechi, cercei fandosiți sau broboane de lacrimi,
osteniți numai sufletul fără trup, acum vorbim doar,
atunci vom cînta, dacă șoapte vor fi, nu moarte.»
(1997)
Gellu Dorian
*fragment
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu