Raftul cărților

Pușca de vînătoare

„Credeam pînă acum că iubirea e ca soarele, luminoasă şi strălucitoare, pentru totdeauna bincuvîntată şi

preamărită de Dumnezeu şi de oameni. Am crezut că iubirea creşte încet, ca o apă limpede curgătoare, ca un rîu minunat sub soare, ale cărui maluri sînt pline de iarbă, de pomi şi de flori. Aşa am crezut că e iubirea. Cum aş fi putut să-mi închipui o dragoste, care să nu fie luminată de soare? O dragoste curgînd de undeva, încotrova, adînc în pămînt, ca un curent subteran?”* 

Yasushi Inoue

Pușca de vînătoare, 

Editura Pentru Literatură Universală, București, 1969

N.B. Nu faptul că solitudinea (văzută și percepută ca o trăsătură definitorie a omului) asociată, de cele mai multe ori, cu o tristețe fără leac este, aproape fără excepție, trăsătura definitorie a eroului central al prozelor remarcabile ale acestui uriaș scriitor, m-a marcat după ce am lecturat, cu ceva ani în urmă, acest splendid volum de mici dimensiuni, ci, îndeosebi, profunda meditație asupra propriului destin, care-l conduce (sau nu) pe eroul masculin al povestirii, întru descifrarea (sau nu) tainelor disimulate în aceleași întîmplări de viață, așa cum sînt ele narate în trei scrisori ce-i sînt adresate de trei expeditoare...