Memento

EUGEN SIMION

Critic, istoric literar, publicist, memorialist şi eseist, Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, judeţul Prahova și a încetat din viață în 18 octombrie 2022, în București. 

A urmat cursurile Liceului Petru şi Pavel (actualmente Colegiul Național «I. L. Caragiale») din Ploieşti, unde a fost coleg de clasă cu Nichita Stănescu * A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1957), unde i-a avut ca profesori, printre alții, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan și Alexandru Graur * Între 1962–1968 a fost redactor la „Gazeta literară” * În 1969, a devenit doctor în filologie cu lucrarea Eugen Lovinescu, scepticul mîntuit  (coordonator ştiinţific Şerban Cioculescu) * Între 1967 și 1990 a fost cadru didactic universitar la catedra de Istoria literaturii române a Universității din București * Între anii 1970 și 1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură şi civilizaţie românească. Perioada franceză a vieții și activității sale petrecute în Franţa se regăseşte în două splendide volume memorialistice : Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977) şi Întoarcerea autorului (1981) * A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu (în revista „Tribuna”, 1958) și editorial cu volumul Proza lui Eminescu (1964); A publicat articole în paginile majorității revistelor literare și culturale ale țării, în care a deţinut și rubrici permanente („Gazeta literară”, „România literară”, „Contemporanul”, „Flacăra”, „Literatorul”, „Luceafărul” etc.) * Din 1983 a coordonat și a fost director al revistei de critică şi istorie literară „Caiete critice” 

Amintim, selectiv, cîteva dintre lucrările publicate care au cunoscut, de-a lungul timpului, reeditări succesive: Orientări în literatura contemporană (1965), ciclul Scriitori români de azi (I - 1974, II - 1977, III - 1983, IV - 1989), Dimineaţa poeţilor (1980); Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995); Fragmente critice (I - 1997: Scriitura publică, scriitura taciturnă; II - 1998: Demonul teoriei a obosit; III - 1999: Mit. Mitizare. Mistificare; IV - 2000); Ficţiunea jurnalului intim (2001), Eliade, romancier (Paris, Editions Oxus, 2004); Tânărul Eugen Ionescu (2006), Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial (2011), Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor (2014), Convorbirile mele... (2 volume, 2021), Fragmente critice (vol. 1-8, 2021), * Este şi autorul unor ediţii, studii introductive şi antologii dedicate lui Mihai Eminescu, Eugen Lovinescu ori Mircea Eliade ş.a., prefaţînd și numeroase ediţii critice din scrierile lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanţa Buzea etc. 

Ca preşedinte al Academiei Române, a iniţiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea şi încheierea unui Dicţionar Tezaur al Limbii Române (început de B. P. Hasdeu, în 1884), Dicţionarul General al Literaturii Române, Dicţionarul Etimologic al Limbii Române, Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (DOOM), Gramatica Limbii Române, Micul Dicţionar Academic. 

O realizare culturală de primă mărime a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu, strîngînd în cele 45 de caiete aproape 15.000 de pagini, în paralel fiind scanate şi tipărite în 38 de volume, ulterior transpuse în format electronic pe CD-uri * Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion a fost colecţia de opere fundamentale, în format Pléiade, care a cuprins pe cei mai importanţi scriitori români, clasici și contemporani * O serie dintre cărțile sale au fost traduse şi în limbile engleză, franceză, germană, maghiară *
I-au fost decernate mai multe premii și distincții, dintre care amintim: Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003), Premiul naţional de istorie şi critică literară «Petru Creţia», acordat pentru facsimilarea manuscriselor lui Mihai Eminescu, Premiul Eminescu (cu prilejul ediţiei a XXIII-a a Festivalului internaţional „Mihai Eminescu”), Premiul APLER Cartea anului 2014, pentru volumul „Cioran, o mitologie a nedesăvârşirilor" * A primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, Ordinul Naţional, Medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene (conferită de preşedintele României), Medalia Jubiliară „Centenar Mircea Eliade” (conferită de preşedintele României), în semn de apreciere pentru activitatea meritorie şi contribuţia semnificativă în domeniul istoriei religiilor, cu prilejul Congresului European de istorie a religiilor de la Bucureşti (2006), Cavaler al ordinului Legiunii de Onoare a Franţei și Ofiţer al Ordinului Legiunii de Onoare a Franţei * În decembrie 2018, Eugen Simion a devenit cîştigătorul, pentru anul 2018, al Medaliei de Aur pentru Filologie «Alfred Nobel», acordată de Societatea Internaţională de Filologie şi, de asemenea, a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei și al Ploieștiului * A fost membru al Academiei Europene cu sediul la Londra, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris), membru al Academiei de Ştiinte şi Litere din Danemarca (2003), membru al Academiei din Atena (2009), Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi din străinătate * În 1992 a fost ales membru titular iar în 1998, preşedinte al Academiei Române, funcție pe care a deținut-o pînă în 2006, an din care a devenit preşedinte al Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române * A fost, de asemenea, director al „Institutului de Istorie şi Teorie Literară «George Călinescu» al Academiei și preşedinte (fondator) al „Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă”.

Bibliografie
„Dicţionarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2007)
„Membrii Academiei Române 1866–2003” (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003)
„Personalități prahovene. Dicționar bio-bibliografic” (Editura Darkoprint, Ploiești, 2021)

Nichita Stănescu și Eugen Simion

„(...) Mi-a dăruit, într-o zi, pe cînd lucram împreună la «Gazeta Literară», un ceas Seiko. Nu mai merge de mult, dar îl păstrez în amintirea poetului care se lepăda ușor de toate bucuriile materiale. Pasiunile lui colaterale (să le numim astfel) erau intense și scurte. Reprezentau, desigur, o fugă a spiritului său spre o lume de obiecte din afara poeziei. Cît de afară? Asta numai Nichita Stănescu ar fi putut-o spune. Ce-l lega pe el, ca poet, de acele monede vechi pe care le cerceta cu lupa, le controla identitatea în cataloage de specialitate, le discuta îndelung cu prietenii săi numismați?
Poetul își crea, îmi vine să zic, disponibilități, evaziuni, care-i înnoiau și îmbogățeau spiritul. Trăia cu ardoare, pentru oarecare vreme, în interiorul unei pasiuni și își construia un univers de obiecte pe care îl însuflețea cu extraordinara sa fantezie. Cînd dispărea pasiunea pentru obiecte, dispăreau și obiectele ca atare. (...) Nichita Stănescu dăruia ceasurile, tablourile, cărțile, monedele, poemele sale cu un sentiment ciudat de orgoliu și recunoștință. Nu voia să-ți facă o favoare, voia să-și dăruiască sieși o plăcere. Era sărac lipit pămîntului și se purta ca un boier valah din alte timpuri. Dacă ar fi avut moșii, le-ar fi dăruit, probabil, și pe acelea. Pentru el, nu păstra decît un pulovăr sur de lînă groasă și un pantalon larg de cow-boy. Călugăria lui Nichita Stănescu se oprea la veșminte. Veșnic dator, trăia cu fervoare sentimentul complex al risipitorului. Existența putea fi pentru el, chiar în aceste condiții, o lungă și spectaculoasă petrecere.” (Eugen Simion)

Eugen Simion și Marin Preda

„Pe Preda l-am înțeles mai mult decît pe alții, în Preda am avut cea mai mare încredere, în primul rînd ca scriitor: am avut de la început impresia că el își asumă, în vremuri grele, nu «sarcina lumii» – cum zic filozofii existențialiști –, ci «sarcina umanului», totodată, «sarcina literaturii române». Semnase și el, ca și Thomas Mann, un contract cu umanul și țin să spun că și-a achitat nota de plată. Chiar dacă n-a avut parte de o viață prea lungă... Întîlnirea cu el a fost pentru mine, un mare noroc. Pentru mine, ca individ, și pentru opera mea critică... Am scris la moartea scriitorului că merită să fii critic literar într-o literatură în care există Marin Preda. Cred și azi același lucru.” (Eugen Simion)