SALAM ŞI PÎINE...
Într-o seară, dincolo de ora 20, îmi descărcam coșul de cumpărături în portbagajul mașinii aflată undeva în parcarea unui supermagazin dintr-un cartier mărginaș...
Un puşti de vreo 10–11 ani, curățel și neagresiv, mă roagă, extrem de politicos, să-i dau lui coşul, după ce-l termin de descărcat. Îl interesau cei 50 de bănuţi. Îl întreb, într-o doară, ce face cu ei. Foarte sigur pe el, îmi răspunde că, în acea zi, la şcoală, fusese consiliu profesoral şi a scăpat mai devreme de la ore, astfel putînd veni aici, în parcare, să mai cîştige un ban. „Mîine am şase ore şi vreau să-mi cumpăr mîncare! Puțin salam și niște pîine...”, mai adaugă, extrem de serios şi la fel de sigur pe el. Aceste cuvinte ale lui mi-au mărit brusc
gramajul atenției.
L-am mai întrebat la ce şcoală învaţă. „La generală 17, din «Dorobanţu’»”, a conchis fără nici un echivoc. Întîmplător, ştiam şcoala respectivă, aflată, undeva, într-o sărăcăcioasă mahala ploieşteană. „Măi, să nu mă minţi!”, i-am mai spus, sobru, în timp ce i-am întins ceva bani şi coşul golit. Puțin surprins de gestul meu, i-a luat cu demnitate, mi-a mulţumit frumos apoi a spuns, ca pentru el, îndreptîndu-se spre intrarea magazinului: Păi, domnule, cînd îţi ghiorăie burta de foame, îți mai arde să minți?
L-am mai întrebat la ce şcoală învaţă. „La generală 17, din «Dorobanţu’»”, a conchis fără nici un echivoc. Întîmplător, ştiam şcoala respectivă, aflată, undeva, într-o sărăcăcioasă mahala ploieşteană. „Măi, să nu mă minţi!”, i-am mai spus, sobru, în timp ce i-am întins ceva bani şi coşul golit. Puțin surprins de gestul meu, i-a luat cu demnitate, mi-a mulţumit frumos apoi a spuns, ca pentru el, îndreptîndu-se spre intrarea magazinului: Păi, domnule, cînd îţi ghiorăie burta de foame, îți mai arde să minți?
 |
| (foto: © B.-L.S.) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu