Poemoteca

Marin Sorescu

(29 februarie 1936 – 8 decembrie 1996)

Moto:

Mamă, mi s-a întîmplat o mare nenorocire. 

Mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit... 

Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta.

 Și naște-mă mereu! 

Ne scapă mereu câte ceva în viață. 

De aceea trebuie să ne naștem mereu... (M.S.)

Marin Sorescu și Tudor Arghezi

Am zărit lumină pe pământ

Și m-am născut și eu 

Să văd ce mai faceți 

Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? 

Mulțumesc, nu-mi răspundeți.

Nu am timp de răspunsuri, 

Abia dacă am timp să pun întrebări

Dar îmi place aici. 

E cald, e frumos,

Și atâta lumină încât

Crește iarba. (…)

N.B. Pentru că 2020 este un an bisect, putem sărbători cu inima veselă, vărsînd o lacrimă de sare și sorbind una de vin – parafrazînd zicerea unui alt poet drag inimii noastre, Nichita Stănescu – împlinirea a 84 de ani de la nașterea lui Marin Sorescu. Știut fiind faptul că numai un poet sturlubatic, de talia dumnealui, se putea naște într-o asemenea zi...
Iată un bun prilej de a (re)citi mai multe lucruri de și despre dumnealui. Așa aflai (folosesc perfectul simplu ca pe un smerit și tandru omagiu), printre multe altele, și faptul că titlul splendidului dumisale volum, „La Lilieci”, nu reprezintă nimic altceva decît numele țintirimului din Bulzești (doljana sa comună natală), de altfel, un loc pitoresc foarte și plin de-un... umor sănătos! Dar unul de bună calitate și extrem de serios, decent și bine temperat, atîta vreme cît însuși poetul povestește undeva, senin și cu hazu-i socotit, că în acest cimitir, în cel mai autentic și profund spirit românesc, în zilele de pomenire a morților de peste an, se mănîncă, invariabil, cea mai bună varză cu carne cu mămăliga aferentă și se bea, din căni de lut ars, cea mai bună țuică din lume!
Și, pe bună dreptate. Pentru că nu știu să existe vreun loc pe Pămînt, altundeva decît într-un țintirim, unde pîrdalnica moarte să se întîlnească și să benchetuiască mai abitir cu șăgalnica noastră viață (și viceversa), secundă de secundă...