Lumea în care am trăit/trăiesc

Moto: 

Prostia nu are limite. Însă noi, oamenii, am reușit imposibilul: le-am atins!

M-am născut fix în anul în care Armata Roșie eliberatoare își retrăgea trupele din Românica, transformată, apoi, la timp și de bună calitate, cu forțe proprii, într-un gulag infinit mai valoros (y compris pernicios) decît cel sovietic (după cum însuși maestrul Soljenițîn mărturisea în celebra dumisale carte, „Arhipelagul Gulag”)...

După care, pînă-n 1989, am trăit „plenar” (parcă așa se spunea, nu?) „epoca de aur”, bucurîndu-mă din plin de toate „beneficiile” și „victoriile” ceaușismului, pentru că, prin tot ceea ce au trecut românii, numai despre socialism sau comunism nu putea fi vorba...
Apoi, am trăit pe propria-mi piele evenimentul care, cu un termen generic, încă mai este numit și azi, de către mulți visători, revoluția din decembrie ʼ89 pentru ca, ulterior, să iau în freză toate celelalte „reforme” de căcat ale originalei noastre democrații care, după 30 de ani, au adus Romanela cea dragă în sapă de lemn.
Dacă supraviețuiesc și pandemiei cu numele de scenă „Corona”, precum al binecunoscutei beri aztece, e aproape sigur că voi apuca și Apocalipsa, pentru ca, doar în acest fel, să mă pot considera și io, bietul de mine, un om împlinit...

N.B.. Am făcut fotografiile de mai jos aseară, spre aducere aminte, într-un reportaj sui-generis, prin două mari magazine ploieștene, devalizate de niște oameni foarte educați și debordînd de spirit civic, mînați de cele mai bune sentimente și cu mare iubire creștinească față de semenii lor...