Poemoteca

Daniel Turcea

(22. VII.1945, Tîrgu Jiu – 28. III.1979, Mănăstirea Cernica, lîngă București)

Tu

lasă, dacă nu iubeşti

cuvintele să-ngheţe nerostite

chiar dacă nu vei înţelege pînă la moarte, crede-mă

oricine ai fi, eşti nepreţuit

o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,

îndumnezeind

a deschis cerurile pînă la ultima suflare

ca tu să primeşti în potirul

inimii tale – cum cerul

nu poate cuprinde, nici spune

ca tu să înveţi să nu mai

mori, niciodată

(„Epifania”, 1982)

***

Acest senin

unde,

fără maluri,

râu

și punte

pentru cine-ntreg acest senin?

cine

dacă nu coboară

însuși Cel ce știe

dinafară?

decât ce se vede

mai înalt

privi

(„Epifania”, 1978)

***

Anastasia

pământul inimii

facă-se cer

un cer arzând

(„Epifania”, 1982)

***

Asemenea dimineții

iată frumoasa, omeneasca înfrângere, la mare preț

dar eu unul sunt martor, eu am văzut

acei oameni, blânzi, de neînfrânt

învățând nemurirea, ochii i-am privit. Suferința

nu le mai putea micșora cu nimic

fericirea

sfârșitul lor e asemenea dimineții

vezi,

vestitul astrolog, apărat de stele, friguros

pustiit de noroc, nu era

asemenea lor, nici yoghinul bătrân ce mi-a spus

rănile da, însă sufletul

eu nu-l pot vindeca

(„Epifania”, 1982)

***

„Ştiu, vom muri

 dar câtă splendoare!”

Își petrece copilăria și adolescența la Pitești, unde absolvă liceul ,,Nicolae Bălcescu” (1963). Licențiat al Institutului de arhitectură ,,Ion Mincu” din București (1968). Debutează cu versuri în revista ,,Amfiteatru” (1968). Moare, la 33 de ani, vîrsta christică, de leucemie. 

Despre dispariția prematură a poetului, relatează cu multă sensibilitate și căldură sora sa, Lucia Turcea*: „Cu trei zile înainte de a muri, în ziua de Bunavestire a anului 1979, în timp ce era în spital, a fost împărtăşit de pr. Sofian (Boghiu - n.m. B.-L.S), care s-a îmbrăcat pentru el în toate veşmintele. O altă frică a lui Daniel Turcea era să nu se deranjeze perfuzia şi să creadă cineva că s-a sinucis, „ar fi cea mai mare nenorocire”. Ştia că Dumnezeu face minuni, însă nu voia să schimbe nimic: „Dacă a doua oară nu mă mai miluieşte pe mine Dumnezeu cu o asemenea suferinţă curăţitoare de păcate şi prilej bun de mântuire?” Se simţea nevrednic să mai răsară soarele deasupra lui, însă vedea Duhul Sfânt când se cobora la Epicleză. Ultimul cuvânt pe care l-a rostit, repetat lin de trei ori, a fost: „Rugaţi-vă.” Daniel Turcea a murit la treizeci şi trei de ani, probabil după toată plinirea suferinţei care se cuvine fiecărui om. E aşa o adâncă smerenie în toate cuvintele lui: „fie-mi pământul ochilor iertat” (Iubire, împărăteasă)”.

Volume publicate antum: ,,Entropia”(Editura „Cartea Românească”, 1970) și ,,Epifania” (Editura „Cartea Românească”, 1978), la recomandarea și bucurîndu-se de susținerea părintelui Bartolomeu Valeriu Anania. 

Postum, apar volumele: ,,Iubire. Înțelepciune fără sfîrșit” (Editura „Albatros”, București, 1991, volum de poeme îngrijit și cu o cu o prefață de Valeriu Cristea), ,,Epifania”, colecția ,,Hyperion” (Editura „Cartea Românească”, 1982). Acest volum reproduce integral cele două culegeri antume, adăugînd și un amplu ciclu de postume, ,,Poeme de dragoste”). Selecția destinată colecției ,,Cele mai frumoase poezii” (seria nouă) conține și o suită de ,,Inedite”, alese din manuscrisele poetului, rămase în păstrarea Luciei Turcea, sora sa. ,,Epifania – Cele din urmă poeme de dragoste creștină” (Editura Doxologia, Iași, 2011), este o ediție îngrijită de Lucia Turcea și de pr. Sever Negrescu, fiind apărută sub binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. (B.-L.S.)

* din conferința „Istoria unei convertiri” susţinută la Cluj-Napoca, în anul 2001

***

„Daniel Turcea este cel mai mare poet ortodox din literatura universală contemporană...”

„Înțelegerea luminii ca iubire apropie poeziile lui Daniel Turcea de «Imnele dragostei dumnezeiești» ale Sfântului Simeon Noul Teolog, fără însă a le priva de nuanțele unor forme de expresie de necontestată originalitate și subtilitate, nelipsite fiind de prospețimea potrivită omului de astăzi”.

Părintele Dumitru Stăniloae

***

„Lectura îmi dezvăluie un poet extraordinar, un mare poet, cel mai mărturisit şi mai limpede şi mai iluminat poet creştin-ortodox (nu ortodoxist!) al literaturii noastre de după război, şi poate chiar al întregii literaturi române (...)”

Valeriu Cristea

(critic și istoric literar)