1. „Îndrăgostirea este o stare de suspendare a realității imediate
și, ca urmare, și de suspendare a ființei, dar, numai aparent paradoxal, cu o intensificare a ființării. Ea desfide
timpul, spațiul, vîrstele și orice alte determinări separatoare. Uneori desfide
tot ceea ce este (aparent) logic pentru logica obișnuită umană, funcționînd în
virtutea altei logici, ținînd de o lume a materiilor sublimate și
transfigurate.
2. (...) îndrăgostirea este o stare îngerească și, ca atare, cere
curăție, deplină curăție. Cu făptuirea, cu cuvîntarea, cu privirea, cu
gândirea. Gîndurile devin columbe neprihănite. De aceea, îndrăgostirea stinge
în iubire orice accent pus pe trup și trupesc.
3. Cel care aprinde focul este Dumnezeu Însuși. Numai că Dumnezeu
lucrează prin oameni, prin trimiși. Cel de care te îndrăgostești este pentru
tine un trimis al lui Dumnezeu, o îmbrățișare duioasă a Lui. Totul este să arzi
fără să fii mistuit, să arzi frumos, ceea ce revine la a arde firesc (...).
4. Îndrăgostirea este timpul în care spunerea și tăcerea alternează
potrivit. Timpul declarațiilor înfocate. Timpul tăcerilor celor mai grăitoare.
Îndrăgostirea cheamă Poesia, o cheamă întru ajutor și întru împodobire. Toate
curg și decurg poetic... De aceea, în orice îndrăgostire există un pic de
literatură, de ficțiune, de visare, de salt în alt plan de realitate decât cel
al viații prozaice de fiecare zi.”
Costion Nicolescu
(din „Carte pentru îndrăgostiții care vor să se împrietenească”,
Sophia, 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu