Jurnal de-a bușilea

Un prieten vechi, tare drag inimii mele, medic chirurg cu oareșce reputație în urbea noastră, îmi povestea odată că, în adolescență, a oscilat mult timp pînă să aleagă cu ce se va ocupa în viață: cu pictura sau cu arta de a vindeca oamenii. M-a întrebat, mai mult ca pentru el, de ce cred eu că a ales, totuși, în final, medicina. M-am gîndit puțin și i-am oferit următorul răspuns: fratele meu drag, după modestele mele cunoștințe, io cred că, în pictură, toate greșelile rămîn expuse vederii, în timp ce la voi, în medicină, ele nu se văd, pentru că le îngropați odată cu pacienții voștri...

*
De-a lungul vieții mele m-am ferit, ba am fost chiar extrem de rezervat, nepermițîndu-mi nici măcar să zîmbesc de alegerile pe care le-au făcut femeile. Nu de altceva, dar m-am gîndit numai la faptul că și eu sînt una dintre aceste alegeri...
*
În viața asta a noastră, așa scurtă cum e ea, printre multe alte lucruri, am observat că oricine are dreptul să fie idiot. Nasol e că, pe măsura trecerii timpului, am constat că numărul acelora care profită tot mai mult de acest privilegiu, crește exponențial...
*
Invidia face surzii să audă, orbii să vadă, dar mai ales îi face pe proști să vorbească.
*
„Știți ce fac, ce n-am încetat niciodată să fac? Să mă schimb. Ca universul, ca viața, ca timpul, mă schimb și rămân același. Sînt totdeauna aici, iar voi nu mă recunoașteți. Cel mai adesea cînd mă vedeți pe stradă, într-un palat, la televizor, la birou sau în fotografii vechi, asta ziceți: «Ah! Cum s-a schimbat...». Întotdeauna m-am schimbat. Odată cu vîrsta, mă schimb din ce în ce mai repede.” (Jean D'Ormesson, „Și voi trăi mereu”)
*
Taina farmecului nu stă în puterea de a înfăptui orice, ci în puterea credinței că poți înfăptui orice.
*
O istorioară cu circulație exclusiv orală, spune că, odată, Mihai Eminescu a comandat unui ţigan să-i facă un cazan de aramă. Cînd țiganul s-a înapoiat cu cazanul, la vederea obiectului, Eminescu a reacționat uimit:
– Măi, praleo, tu vrei să mă păcăleşti? Cazanul ăsta al tău n-are pic de aramă în el!
– Ce vorbă-i asta, coane Mihalache? Da’ ce, codrii ăia ai luʼ matale, are?
*
Cu Sfînta Muceniță Evdochia, de azi, încep zilele babelor.
Însă io, de cînd am aflat de existența sa şi minunatele-i fapte de vitejie (cred că de prin primii ani de gimnaziu) şi cum nici superstițios nu mi-s, m-am stabilit la „una” singură.
Dar ceva mai altfel.
„Numita” Baba Novac, hehehe!
Şi de-atunci, la brațetă cu „preferata” asta a mea, mi-a mers al naibii de bine!
*
„Prietenii sînt pentru mine aproape totul. Stau şi tremur ca o frunză cînd aştept să vină, mă întristez ca o mătrăgună cînd întîrzie, mă usuc şi cad ca o frunză după ramură cînd nu vin, mă îngălbenesc cînd îmi spun la telefon că au uitat să vină şi înfloresc atunci cînd îi văd...” (Ion Stratan)