 |
| Timp suspendat 4 (foto: © B.-L.S) |
Cîntec de iarnă
Eşti atât de frumoasă, iarna!
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mîinile tale, iarna!
Şi nu trece nimeni
doar
sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
cîte doi
cîte patru.
Nichita Stănescu
(„Sensul iubirii”, 1960)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu