1.
Te voi iubi la noapte-n do minor
Pe un peron cu aripi de zăpadă
Majestuos va baleta un dirijor
Pe coapsa ta albastră leopardă
Lângă statui din lumea ireală
Alți dirijori vor coborî discret
Și fiecare cu un cer în mână
Atât de nevăzut și de concret
Apoi vom patina către o stradă
Pictată cu poeme de lavandă
70.
Noaptea în do minor s-a terminat
Peronul nu mai are aripi de zăpadă
Nu mai sunt nici poeme de lavandă
Și nici statui în parc de diamant
Doar dirijorii au uitat să plece
În cerurile nevăzute și concrete
Mai caută o coapsă leopardă
Pictată de un înger pe perete
Doamnelor și domnilor
Citiți-mi cartea
Priviți în urmă
Cum vă zâmbește moartea*
* Versuri din volumul „Poemele nedumerite”, editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2021; coperți și ilustrații de Eugen Petri
„Indiscutabil, Ioan Vintilă Fintiș (n. 1954, Finta, Dâmbovița), ploieștean prin adopție, este unul dintre vîrfurile de lance ale curentului optzecist al poeziei române contemporane. Și, în egală măsură, unul dintre stîlpii de rezistență ai boemei ploieștene dintotdeauna.
Tip cu un temperament vulcanic, incomod și impulsiv, poetul pare celui care-l vede pentru prima oară, o ființă colțuroasă, cu durități de stei, dăltuită în unghiuri ascuțite.
Și, totuși, nu-i decît o aparență.
Deoarece, în spatele acestei carapace – pe care, de ce nu, poate chiar poetul și-a plăsmuit-o – cel ce va avea răbdarea să cerceteze cu delicatețe, va afla – și nu mică-i va fi mirarea! – un cu totul alt Fintiș: un firav și sfios spirit adolescentin, răvășit de întrebări și măcinat de îndoieli, obsedat de cuvînt, cotropit de metaforă, un sfîșiat de rîsuʼ-plînsuʼ unei vieți mizere, condamnat la locul de muncă să-și ispășească singurătatea în poezie.”**
Bogdan-Lucian Stoicescu
** Din volumul „Repere critice. Poezia lui Ioan Vintilă Fintiș”, editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2018, pp. 67-68
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu