Lumea în care trăim

NU-L LĂSĂM PE DUMNEZEU SĂ LUCREZE ÎN VIAŢA NOASTRĂ*

„(...) sunt foarte puţini oamenii cu care poţi face duhovnicie. Cu cei mai mulți ajungi să faci psihologie, sau o psihoterapie ortodoxă, în cazul cel mai fericit. Pentru un psiholog, chiar ortodox, știu eu, și neortodox, lucrurile pot să fie mult mai clare, în sesnsul că psihologia are, cît de cît, un sistem. În duhovnicie nu există sistem – sau, cel puțin, n-ar trebui să existe un sistem. Însuși termenul de duhovnicie ne duce cu mintea în lumea Duhului, unde trebuie să fie libertate și să cultivăm cumva în noi o stare a inimii, care să-L lase pe Dumnezeu să lucreze în viața noastră. Iar oamenii, nefiind pregătiți pentru lucrul acesta, dar nici noi, duhovnicii, nu suntem pregătiți să-i ajutăm pe oameni, cumva rămînem într-o lucrare omenească, chiar dacă pare duhovnicească, dar nu-i duhovnicească.
Harul lui Dumnezeu nu lucrează mecanic, magic în om, nu forţează omul. Uneori şi greutăţile, chiar greutăţile pe care le simţim după o spovedanie, neîmplinirile, faptul că ajungem să cădem mereu în aceleaşi păcate, că nu se schimbă nimic în viaţa noastră, sunt cumva nişte semne că nu-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră. Şi aceasta este o problemă şi pentru duhovnici, şi pentru cei care se spovedesc. Apoi toate greutăţile şi deznădejdea, să zic, care ne apasă, şi care îl împiedică pe om în lucrarea mântuirii, cumva toate ne dau nişte semnale că trebuie să schimbăm ceva în noi. Şi se poate schimba. Cât Dumnezeu ne mai lasă să trăim, asta înseamnă că se mai poate schimba.”

Părintele Serafim de la Cebza

* „Familia ortodoxă”, nr. 1 [96] pe 2017)