Memento

Întîia și a doua aflare a cinstitului cap al Proorocului Înainte mergător și Botezător al lui Hristos.

Icoana Sf. Ioan Botezătorul
( Rusia, sec. XVII)

Numele IOAN, care provine din ebraicul Iohanan (יוחנן), este o prescurtare a lui Yahôhānān, adică „Dumnezeu S-a milostivit” („Yahwe este îndurător”) și care a fost transliterat din greacă, Ioannes (Ιωάννης).
Cel mai important om de pe Pămînt „dintre cei născuți din femei” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), purtător al acestui nume, a fost, fără doar și poate, Îngerul Pustiei, Yohanan ben Zahariya – Ioan fiul lui Zaharia, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Înainte mergător și Botezător al Mîntuitorului Iisus Hristos, singura persoană care avea să atingă cu palma mîinii drepte creștetul Fiului lui Dumnezeu și care, între toți sfinții Sinaxarului, este prăznuit de cele mai multe ori de Biserica Ortodoxă: Nașterea sa (24 iunie), Tăierea capului (29 august), Soborul său (7 ianuarie), Întîia și a doua aflare a capului său (24 februarie), A treia aflare a capului său (25 mai) și Zămislirea sa (23 septembrie).
Despre Ioan Botezătorul, avva Sofian Boghiu a spus cîndva: „(...) este ființa de legătură dintre profeți și Apostoli, marele pustnic și marele celib și, totodată, primul martir din lumea creștină: el moare pentru sfințenia vieții de familie.”

O, Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule al lui Hristos, mari și multe sunt vredniciile date ție de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduința și proorocie îngerească, te-ai și născut. Numele tău prin cuvîntul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.

(din „Rugăciune la nașterea Sf. Ioan Botezătorul”)

N. B. Legenda populară dedică ziua de 24 februarie, numită și a Dragobetelui, unui personaj misterios, de sorginte precreștină, despre care însă nu se știu multe lucruri. Doar că este foarte tînăr și că ar fi copilul Babei Dochia (sau Odochia), una dintre cele mai importante figuri ale mitologiei românești, al cărei nume, conform mai multor opinii, ar fi legat de cel al Sfintei Martire Evdokia (sărbătorită în calendarul creștin-ortodox de rit vechi, pe 1 martie). Folcloriști și etnografi valoroși precum academicianul Simion Florea Marian, Tudor Pamfile ori profesorii Ion Ghinoiu și Irina Nicolau atribuie Dragobetelui rolul de zeu protector al iubirii și îndrăgostiților, aidoma omologului său, sfîntul romano-catolic Valentin din Terni, episcop de Interamna și, prin extrapolare, fiind asemuit cu zeii Eros (din mitologia greacă) și Cupidon (sau Amor din mitologia romană).
Pe scurt, tradiția folclorică spune că pentru a fi îndrăgostiți tot timpul anului, în această zi, e musai ca iubiții să se îmbrățișeze și să se sărute. După care, ei trebuie să își făgăduiască solemn că nu se vor supăra și minți unul pe celălat și că se vor ajuta ori de cîte ori va fi nevoie.