MEMENTO

Carmen Sylva

(Regina Elisabeta)

(29.XII.1843–18.II/2.III 1916)

„Eminescu ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici […] Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley […]. Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri […]. A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îţi traducea toate emoţiile.

Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semănă cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare.

În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le posedă. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei ţări s-a înălţat, spre cinstea ei, până la regele poeziei româneşti”.

Carmen Sylva

(„Poveștile Peleșului”, editura Corint, 2018)

Fluturi sărutându-se*

Cu gene încins-a ochii tăi

Cel ce a creat din veci iubirea,

Iar ei sclipiri de soare au prins

Şi un fulger umed le e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating

Cu genele-mi de tremur pline,

Din ochi clipesc aprins şi des —

Şi astfel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt

Unite aprinsele pleoape,

E parcă soarele ar luci

Şi într-însul ne-am uni de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei

Privirea ta, şi mă-mpresoară

Scântei, un râu adânc de foc,

Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!

Eu pier în strângerea clipirii,

Bătând din ostenite aripi,

Topit de flacăra iubirii.

„La miezul nopţii, cei care umblă pe străzi sunt oamenii fericiţi; la ora patru dimineaţa, cei nefericiţi; poate că, între miezul nopţii şi patru dimineaţa, fericirea a trecut în mare grabă.”

*

„Există o bunătate care te respinge şi o răutate atrăgătoare.”

*

„Nu putem fi spirituali decât atunci când cei care ne înconjoară sunt şi ei spirituali.”

*

„În artă, nu trebuie să spui un adevăr, ci adevărul. Iar asta e tot atât de greu ca şi în viaţă.”

Carmen Sylva

(din volumul „Fluturi sărutându-se”, editura „Curtea Veche”, 2013)

***

Regina Elisabeta a României. Carmen Sylva – Poveștile Peleșului*

„Prima regină a României, Elisabeta (alias Pauline-Elisabete-Ortilie-Luise, Prințesă de Wied, n. 29 decembrie 1843, Castelul Monrepos Neuwied, Germania – m. 2 martie 1916, Palatul Regal-București-România), și-a semnat operele în versuri și proză cu pseudonimul Carmen Sylva (lat. „Cântecul pădurii“).

Primise o instrucție serioasă în familie de la pedagogi celebri ai timpului, însușindu-și limbile germană, engleză, franceză, italiană, rusă și suedeză. A luat ore de canto, orgă și pian de la mari interpreți, printre alții, Clara Schumann și A. Rubinstein, dar și de pictură, de la maeștri consacrați. A călătorit la curțile monarhice din Austria, Belgia, Germania, Italia și Rusia. Tatăl reginei, Prințul Guillaume-Herman de Wied, a scris două cărți („Revelația divină” și „Viața inconștientă a spiritului”, ultima dedicată subteranelor spiritismului), iar bunica paternă, Prințesa Luisa de Wied, a fost un talent real ca poet, pictor, muzician.

La 15 noiembrie 1869, Prințesa de Wied s-a căsătorit la Palatul din Neuwied, cu Carol de Hohenzollern de Sigmaringen, Domnitor al Principatelor Unite Române, stabilindu-se la București. Au avut un singur copil, Maria (8 septembrie 1870-9 aprilie 1874). Viitorul Rege Carol I va fi secondat de Regina Elisabeta cu înțelegere și blândețe, care nu s-a amestecat în treburile politice ale statului român.

Întreaga energie și talentul deosebit au fost canalizate de către regină spre acțiuni social-educative, patronând cu distincție și discreție un azil de copii (Azilul „Elisabeta“ din București), integrarea nevăzătorilor în viața cotidiană (Așezământul „Vatra Luminoasă“ din București), acordând sprijin răniților din vremea Războiului de Neatârnare 1877/78, fiind supranumită „Regina Mamă“. A protejat artele, dând ajutor material lui Nicolae Grigorescu și George Enescu, altor talente distinse ale neamului românesc.

A învățat românește și a tradus în limba germană poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, D. Bolintineanu, Candiano Popescu, C. Costachi, I. Negruzzi, T. Șerbănescu (Rumänische Dichtungen. Leipzig, 1881, VIII+214 p.). A scris despre regină Pierre Loti (L’exillée), iar Georges Bengesco i-a întocmit bibliografia operei („Carmen Sylva, Sa Majesté La Reine Élisabeth de la Roumanie. Bibliographie et extraits Bruxelles”, Paris, Socec et Co., 1904, 300 p.). Căci, la rândul său, Carmen Sylva este autoarea a 49 de volume, dintre care 19 sunt poezii originale. Ca urmare a aprecierii favorabile a talentului evident, a fost laureată cu titlul de Bard al Scoției și Doctor Honoris Causa al Academiei Ungare din Budapesta, premiată de Academia Franceză cu „Le Prix Botta“, pentru volumul „Cugetările unei regine” (1887).

Scrierile sale originale sunt de expresie germană, unele în colaborare, romanul Astra, împreună cu Mite Kremnitz, cu care a făcut traduceri din română în germană; a mai colaborat cu Elena Văcărescu, căreia i-a prefațat o carte de poezii populare românești în limba franceză, premiată de Academia Franceză. Printre frecventatoarele cercului său literar s-au numărat, printre alții, Elena și Martha Bibescu, Elena Poenaru, Ana Rosetti ș.a.

Dintre traducătorii operei sale menționăm pe Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Titu Maiorescu, Liviu Rebreanu ori Adrian Maniu – scriitori consacrați, dar și literați mai puțin cunoscuți.

I-au fost dedicate lucrări de exegeză și memorii de către: A. P. Vojen (1904), O. Goga (1912), S. Mehedinți (1916), Barbu Delavrancea (1892), I. G. Duca (1933). Viața reginei a fost prezentată de Natalia, baroneasă de Stackelberg (1892), Eniu Bălteanu (1885), G. Bengesco (1905), Lucreția Carandino-Platamona (ed. I, 1936, ed. II, 1943). Dar bibliografia operei și a referințelor este mai numeroasă, totuși, în nici o carte dedicată istoriei literaturii române, aparținând lui Nicolae Iorga, G. Călinescu, E. Lovinescu ș.a., nu figurează vreun capitol consacrat operei reginei-scriitoare nici o referință la creațiile literare ale românilor de altă expresie lingvistică decât cea românească.”

Mircea Coloșenco

*Fragment din articolul cu același titlu apărut în revista 

„România Literară” nr. 27 / 3 iulie 2020