„(...) în iubire și în cei îndrăgostiți se manifestă o doză considerabilă de prostie. În acest context, recomand oricui să-și citească propriile scrisori de amor la o distanță temporală de douăzeci, treizeci de ani. La vederea amestecului haotic de sminteală, orgoliu, impertinență și orbire din ele, oricine va simți urcîndu-i în obraji un val de roșeață: conținutul e banal, stilul penibil. (...) Cu un dram de bunăvoință le-am putea considera copilării demne de milă sau, în cel mai bun caz, poate că le-am găsi emoționante.” (pp. 33–34) 
„De altfel, acest fenomen al tâmpirii prin iubire nu se limitează în niciun caz la dimensiunea ei sexuală. Îl regăsim în aceeaşi doză şi în dragostea oarbă a părinţilor faţă de copiii lor nereuşiţi, în dragostea spirituală a călugăriţelor faţă de mirele lor ceresc – ca să nu mai vorbim de iubirea cvasireligioasă a supuşilor pentru patrie sau pentru conducătorul iubit. În orice situație, iubirea se plătește cu pierderea rațiunii, cu pierderea de sine, ce are drept consecință imaturitatea. În cazuri inofensive, urmarea este ridicolul, în cel mai sumbru caz, o catastrofă politică.” (pp. 35–36)
Patrick Süskind*
(„Despre dragoste și moarte, Humanitas, 2006)
* Scriitor (dramaturg, prozator, scenarist) german (născut în 1949), care a atras atenția publicului larg prin volumul său de debut conținînd piesa într-un act „Contrabasul” (1981), construită în jurul unui singur personaj, un contrabasist ușor paranoic, bîntuit de sentimente contradictorii despre propria-i profesie și, deopotrivă, despre universul în care își duce existența. Însă lucrarea care-l va impune rapid și definitiv drept unul dintre cei mai faimoși scriitori ai zilelor noastre va fi „Parfumul” (1985), tradusă ulterior în peste 47 de limbi, și transpusă filmic în pelicula omonimă (din 2006, cu Dustin Hoffman). În ciuda uriașului prestigiu de care se bucură, scriitorul duce o existență extrem de retrasă, cvasi-invizibilă, refuzînd premii literare și fără să acorde interviuri, fiind catalogat de critica literară drept un „Diogene postmodern”.
Contrabasul
(regia Grigore Gonța, cu Radu Beligan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu