Rendez-vous picto-poetic
Drept pentru care, l-am și considerat, de la bun început, un mic dar foarte spectaculos tratat picto-poetic de istoria artei (și nu numai) în doar 135 de pagini, format A5, în care numele unora dintre cei mai valoroși artiști ai tuturor timpurilor apar într-o ordine doar aparent nefirească și-n locuri voit bizare, greu sau imposibil de imaginat, ca-ntr-un scenariu pentru un film-colaj al marelui poet al camerei obscure, Man Ray (așa cum a fost el supranumit de Jean Cocteau).
Bref, am constatat rapid că nu am de-a face, nici pe departe, cu niște „portrete lirice” (cum le-ar fi numit Ion Pillat), ale unor mari personalități ale artei moderne (și nu numai!), ci cu o suită de întîmplări fulgurante, mai mult sau mai puțin suprarealiste, expresioniste, impresioniste, post-impresioniste, abstracte, dadaiste, foviste, cubiste, futuriste, pointiliste, sau cum vor fi fiind ele să fie, care pleacă, fie de la elemente biografice concrete fie scornite sută la sută, după cum i-au dictat cheremul, inspirația și fantezia poetei**.
Dali și Magritte se întîlnesc în lift
– dragă René ce etaj preferi? Timpul sau spațiul?
–ceci nʼest pas un elevator, Salvador
e o cutie a Pandorei verticală
– privește pereții! se topesc!
parcă sînt ceasurile mele!
Ușile se deschid
către un cer plin de siluete plutitoare
– se pare că am ajuns
dar unde, Dali?
– în Subconștientul unui smartphone
desigur!
Cu o distribuție de zile mari, în rolurile principale ale acestui scenariu sui-generis apar, într-o ordine alfabetică: Marie-Berthe Aurenche, Banksy, Dalina Bădescu, Harry Brauner, Constantin Brâncuși, Hieronymus Bosch, Bruegel (cel Bătrîn), Michelangelo Buonarotti, Leonora Carrington, Marc Chagall, Giorgio de Chirico, Salvador Dali, Edgar Degas, Max Ernst, Paul Gauguin, Vincent Van Gogh, Francisco de Goya, El Greco, Juan Gris, George Grosz, Vasili Kandinsky, Paul Klee, Gustav Klimt, Oscar Kokoschka, Henri de Toulouse-Lautrec, Fernand Léger, René Magritte, Franz Marc, André Masson, Piero Manzoni, Henry Matisse, Joan Miró, Amedeo Modigliani, Piet Mondrian, Claude Monet, Vasile Mureșan–Murivale, Pablo Picasso, Camille Pissarro, Jakson Pollock, Man Ray, Odilon Redon, Diego Rivera, Frida Kalo, Henri Rousseau, Peter Paul Rubens, Yves Tanguy, Dorothea Tanning, Maurice Utrillo, Diego Velásquez, Johannes Vermeer, Leonardo da Vinci. 51, laolaltă.
Ultimul dar nu cel de pe urmă, cel de-al 52-lea, nu e altul decît însuși Marcel Duchamp, artistul al cărui nume, în context, apare în titlul volumului, și care printre multe alte ziceri antologice, spunea că umorul trebuie să fie considerat o condiţie absolută în lucrările şi în viaţa lui și care este considerat creator al readymade-ului, cu alte cuvinte, cel care era convins că un simplu obiect de uz curent (o roată de bicicletă sau un pisoar, bunăoară), ales de un artist, însă, poate juca foarte bine rolul unei desăvîrșite opere de artă. Tot el a fost acela care a pus bazele mişcării DADA la New York și al cărui epitaf sună cam așa: Dʼailleurs, cʼest toujours les autres qui meurent. Faptul că multe dintre poemele acestui volum mustesc de un umor cînd păstos, cînd diafan, abia perceptibil, nu lipsit de o anume prețiozitate (însă bine controlată), aidoma umorului la care se referea ilustrul artist, ar putea conduce la ideea că tocmai de aceea poeta s-a oprit la numele lui Duchamp pentru a-l insera în titlul acestui atipic și extrem de elaborat op.
Unul dintre artiștii tare dragi inimii mele, absent (pentru poetă, cu siguranță, motivat) din volumul pe care tocmai ce l-am terminat de lecturat, este nimeni altul decît americanul Andy Warhol. Poate într-o ediție viitoare a cărții, revăzută și augmentată, autoarea noastră va să adauge, cine știe, și un poem în care să fie pomenit și Warhol, cel unanim considerat creatorul curentului pop-art și managerul-mentor al uneia dintre cele mai influente trupe din istoria muzicii rock, Velvet Underground...
În rolurile secundare (dar nu lipsite de importanță) ale sus-pomenitului scenariu, mai apar: Kafka, poeta Sylvia Plath, Cioran, Alexandra Coțofană, Freud, Ezra Pound, Lou Strauss, Paul Éluard și Gala (soția lui, pe numele ei adevărat, Elena Dimitrievna Diakonova, care ulterior va deveni celebră, căsătorindu-se cu Salvador Dali), Peggy Guggenheim (iubita lui Tanguy, printre alții), Trump, Elon Musk și Superman (!). Care, dimpreună cu cei pomeniți deja, sporesc greutatea specifică a acestei rafinate bucoavne...
Am citit prefața cu care se deschide volumul (purtînd semnătura reputatului critic și istoric de artă Pavel Șușară) abia la sfîrșit, după ce am încheiat lectura poemelor și am terminat de încopciat rîndurile de mai sus. Nu din alte pricini, dar n-am vrut să fiu deturnat în nici un sens de la ceea ce aveam de gînd să aștern pe hîrtie...
* Camelia Iuliana Radu, «Iubita lui Duchamp – postvernisaj», ed. Tracus Arte, 2024. Volumul a fost de curînd lansat la biblioteca „Nicolae Iorga” din Ploiești.
** Autoarea este membră a US R și coordonează, în calitate de redactor șef, recent ivita revistă culturală «Caietele NORR», care apare sub egida asociației culturale omonime, a cărei președintă este. Pînă acum, ei i-au apărut mai multe volume de poezie și proză, dintre care pot fi amintite «Tangerine tango», «Norr», «Desaparecida», «Jucăm Lenin», «Schimb de noapte» (antologie bilingvă româno-germană) și «Toluen». De asemenea, ea este prezentă cu poeme în antologii apărute în Suedia și Spania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu