„Personaj vast, cu resurse multiple, dotat cu o aroganţǎ de catifea și surclasînd cu amabilitate pe oricine, obţinînd cu ușurinţǎ performanţa și strǎlucirea în tot ce i se întîmplǎ sǎ facǎ, modulînd în orice registru uman (devastator în deriziune și adorabil la excesul șuetei), apt sǎ ia forma oricǎrui context (de la petrecere cu lǎutari la întîlniri cu domni în vîrstǎ și regine), incapabil visceral sǎ tolereze afrontul, pǎtimaș și nedispus sǎ-și recunoascǎ greșeala, dotat cu o bunǎ-credinţǎ care uneori se învecineazǎ cu prostia, devenind relativist și îngǎduitor cînd e confruntat cu judecǎţile tranșante, dar grav și slujind patetic adevǎrul cînd sînt lezate principii, distant și angajat, atras de rigori monahale și topindu-se cu voluptate în vanitǎţile lumii, Andrei Pleșu excitǎ lesne fantasma colectivǎ a intelectualului român care, de la revoluţie încoace, pǎcǎlit în cîteva rînduri de istorie și devenit mefient, a decis sǎ aleagǎ vigilenţa și sǎ practice subtilitatea ca metodǎ și atunci cînd nu e cazul. Lent cînd e vorba de a acţiona preventiv, intelectualul nostru ajunge brusc agitat și este îngrijorat – cînd e prea tîrziu – de viitorul ţǎrii. Febril de ultimǎ orǎ, pus pe detectat și demontat mecanisme oculte, devine semnatar și strîngǎtor de semnǎturi. Întruchipeazǎ, pînǎ la desǎvîrșirea lor paranoicǎ, inteligenţa combinatorie de tip viril și cleveteala cu spasme preponderent femininǎ.”
Gabriel Liiceanu
( „Portret de premiat hulit sau despre imoralitatea Legii dosarelor”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu