MEMENTO

Julio Cortázar*

(26 august, 1914, Bruxelles, Belgia – 12 februarie, 1984, Paris, Franța)

Tot ce nu a fost spus, este spus pentru totdeauna.

„Curios, primele mele amintiri sunt de diferenţiere. Sau, mă rog, un fel de bănuială că, dacă n-aş fi explorat realitatea sub aspectul limbajului, sub aspectul ei semantic, ea n-ar fi fost, pentru mine, completă, n-ar fi fost satisfăcătoare. Şi chiar am intrat – asta ceva mai târziu, pe la opt sau nouă ani – într-o etapă care putea fi periculoasă, căci putea să sfârşească în nebunie: cuvintele începeau să valoreze cât obiectele în sine sau chiar mai mult.”

„Fascinaţia pe care mi-o producea un cuvânt. Cuvintele care îmi plăceau, care nu-mi plăceau, cele care aveau o anumită formă, o anumită culoare. Într-una dintre amintirile mele din copilărie, pe când eram bolnav (am fost un copil destul de bolnăvicios, stăteam multă vreme în pat, cu astmă, cu pleurezie, lucruri de acest fel), mă văd scriind cuvinte cu degetul, în faţa unui perete. Îmi întindeam degetul şi scriam cuvinte, le vedeam înfiripându-se în aer. Cuvinte care – multe dintre ele – erau deja cuvinte fetiş, cuvinte magice. Ceva care m-a urmărit apoi, de-a lungul vieţii. (...) Cred că, de când eram foarte mic, nefericirea şi fericirea mea erau legate în acelaşi timp de faptul că nu acceptam lucrurile aşa cum erau. (...) În concluzie, relaţia mea cu cuvintele, cu scriitura, nu se deosebeşte de relaţia pe care, de mic copil, am avut-o cu lumea, în general. Se pare că m-am născut pentru a nu accepta lucrurile aşa cum îmi erau ele date.”

„Lucrurile acelea care se întâmplă şi par coincidenţe, sau întâmplări, eu le-am simţit întotdeauna, de mic copil, ca pe un sistem de reguli diferit de cel acceptat şi cunoscut de toată lumea. Şi care mi se părea la fel de riguros şi de implacabil ca şi regulile cele mai evidente. Aşa încât – ca să folosesc aceeaşi imagine – legile nopţii, legi misterioase, aveau pentru mine aceeaşi forţă ca şi legile zilei, şi nu eram absolut deloc uimit de lucruri care altora li se păreau întâmplătoare, chiar surprinzătoare, sau coincidenţe neliniştitoare. Le luam ca pe un rezultat al acestor legi şi chiar de mic am avut un fel de noţiune triangulară a ceea ce mai târziu am numit formă. (...) De exemplu, pe neaşteptate, trântitul unei uşi coincide cu un miros, e trântită o uşă, iar eu percep un miros. Ceva din mine ştie atunci că, într-o anumită parte a casei, va lătra un câine; iar câinele latră. Aşa se închide triunghiul”.**

* Unul dintre cei mai importanți autori sud-americani, pe numele său întreg Julio Florencio Cortázar, s-a născut în Europa, într-o familie de diplomați argentinieni.
În 1919, revine împreună cu familia în Argentina, instalându-se la Banfield, lîngă Buenos Aires.
Debutează cu volumul de poeme «Presencia», în 1938, sub pseudonimul Julio Denis.
Ține cursuri de limba și literatura engleză la Facultatea de litere și filozofie din Buenos Aires, în paralel colaborînd la reviste precum «Sur» și «Realidad».
În 1944, prima lui povestire, „Bruja”, este publicată în revista «Correo Literario».
În 1951 primește o bursă UNESCO la Paris, oraș în care va rămâne până la sfârșitul vieții. În același an publică volumul de povestiri «Bestiario».
Urmează «Final del juego» («Sfârșitul jocului», 1956), «Las armas secretas» («Armele secrete», 1959), «Historias de cronopios y de famas» («Povești cu cronopi și glorii», 1962), «Todos los fuegos el fuego» (Toate focurile, focul, 1966), «La vuelta al día en ochenta mundos» (1967), «Queremos tanto a Glenda» («Cât de mult o iubim pe Glenda»,1980), «Los autonautas de la cosmopista» (1983), care îl vor impune drept un maestru al prozei scurte de factură realist magică, fantastică și suprarealistă.
Este și autorul unor romane memorabile, printre care «Rayuela» («Șotron»,1964), «Los premios» («Premiile», 1960) și «Libro de Manuel» («Cartea lui Manuel», 1974).
Majoritatea operelor sale au cunoscut, de-a lungul timpului, traduceri în limba română.
Oponent al dictaturii militare instaurate de Juan Perón, emigrază în Franța unde se va stabili definitiv.
Moare la Paris, la 12 februarie 1984, în urma unei leucemii.

** din volumul „Fascinaţia cuvintelor” / convorbiri cu Omar Prego Gadea / traducere şi note de Radu Niciporuc, Editura Fabulator, Bucureşti, 2006)