„Eu nu sunt un scriitor internațional și nici nu mă pasionează să fiu. Nu scriu pentru americani, portughezi, nemți sau filipinezi. Dacă vor ajunge vreodată să mă citească, să fie sănătoși. Dar acum, cât mai pot să simt stiloul în mână, scriu pentru mine și pentru nenorociții ăștia de români, coada cozilor, ciuca bătăilor, ultimele găini din gostat pe harta Europei. Când o garderobieră, un pensionar, un student, un medic, un șofer, un român de pe stradă, pe care nu l-ai văzut în viața ta, îți spune sau îți scrie că nu vrea să-ți ceară nimic, că nu vrea să-ți dea nimic, vrea doar să știi că «i-a mers la suflet» ce-ai scris sau ce-ai spus, ăsta e Nobelul.”
„Pentru mine, a face literatură e totuna cu a iubi. Iar «iubirea nu poate fi gândită nicicum ca performanță». Iubirea, nu sexul, iubirea în sensul apostolului Pavel nu poate fi premiată, nu e pe locul unu, doi sau trei, nu are grade de comparație. Nu iubești mai bine sau mai prost. Nu ești mai valoros în iubire decât altul – toți adevărații îndrăgostiți din lume sunt egali. În iubire nu te poți antrena ca să obții rezultate mai bune. Iubirea nu se naște în urma unei pregătiri complexe, a unei alimentații științifice, a unui efort de voință îndelung educată. Ea vine sau nu vine când dă Dumnezeu. (...) Ca și iubirea, literatura înseamnă să atingi sufletul celuilalt.”
C. T. Popescu
(în articolul Intersecții pe str. Timpului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu