Jotie T’Hooft
(1956–1977)
 |
Seara*
Și pentru soare e tîrziu acum
culori pălesc în liniștea săracă,
de la fereastra zilei văd, în drum
cum vîntul, fragede tulpini le-apleacă.
Și cerbul din peregrinări se-ntoarce
e-un duh ciudat de doruri fără capăt
ca pînza de păianjen ce se toarce
peste tufișuri licărite-n treacăt.
Doar un cuvînt și năruită-i pînza
Pe gura dimineții-agonizînd,
i-aud chemarea, serile, cînd plînsa
a feței mele mască-i de pămînt.
* din volumul „Peisaj strident”, ed. Univers, București, 1978
(traducere de Gheorghe Tomozei)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu