Poemoteca

Romulus Vulpescu
(5 aprilie 1933 – 18 septembrie 2012)

IPOSTAZE

Cenușăreasa? Dactilografă arivistă

Care știe că prinții sunt proști și există.

Făt-Frumos? Fante profitînd de prilej,

Amator de blonde, prins în propriile mreji.

Baba-Cloanța? Pensionară cu astm,

Figurînd – în «travesti» – roluri negative, de basm.

Zmeul? Rentier modest, cu faimă lubrică,

Ratat compromis de opinia publică.

N-a stat cu ei de vorbă, nu i-a văzut nimeni

Pe-acești familiari tuturor ipochimeni.

Numai eu îi cunosc, îi deplîng sastisit de ei, numai eu

Sunt cenușăreasă, făt-frumos, babă-cloanță și zmeu.

EVOCARE

 

Romulus & Ileana Vulpescu
(fotografie din colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române)

De cîtă iubire eram în stare,

Adă-ți aminte – în studenție.

De cîte poetici nobile, rare:

Glorii și riscuri – flamură ție.

Ce rute crîncene prin timp întoarse,

Cîte popasuri, cîte săruturi,

Ce punți prăvălite, ce flote arse,

Cîte ciocniri, ce sunet de scuturi...

Clipele tinere și idolatre,

Încă mi-e sete – plină e cana?

Părul tău flutură prin amfiteatre...

Timpul reține-l: scade, Ileana.*

Domului Bogdan Stoicescu
omagiul afectuos
(dar și invidia autorului că posedă o ediție princeps)
Romulus Vulpescu
(Ploiești, 19 septembrie 2003)

* din volumul „Arte & Meserie”, antologie, editura „Cartea Românească”, București, 1979

N. B. „(...) Romulus Vulpescu a fost un om obsedat de carte. A scris, a tradus, a editat și a colecționat cărți o viață întreagă. După propria mărturisire, a adunat peste 20.000 de volume, unele cu autografe, multe dintre ele rare și foarte vechi, pe care nici măcar Biblioteca Academiei nu le avea.
Cu alură de pirat sau brigand medieval, cu plete sure și o barbă încâlcită, părea mai degrabă un actor de roluri negative decât „șoarece de bibliotecă”. Cu toate astea, o mare parte din timp și-a închinat-o traducerii și editării de cărți în condiții excepționale. Pentru noi a rămas inegalabilul traducător al lui Villon (a fost chiar consilier al realizatorilor filmului „Villon – poetul vagabond”) și al lui Rabelais, printre mulți alții.
El însuși poet talentat („Poezii”, 1965, „Arte & meserie. Versuri vechi & noi”, 1979, „Vechituri & novitale”), a preferat, în loc să-și dezvolte propria operă, să coordoneze antologii de poezie străină și să traducă enorm, nu doar poezie, ci și teatru, cu precădere francez, de la Moliere până la Alfred Jarry și Sartre.
Așa cum se cuvine pentru un om al cărții, a fost o perioadă și angajat al MNLR, unde a fost nu doar muzeograf, ci și prețios colaborator al revistei „Manuscriptum”. Tot aici, în 1972, a conceput textul și a regizat o reconstituire a faimosului „Proces Caion”, la care au participat ca actori, în afară de el, poetul Dan Deșliu, Șerban Cioculescu și Alexandru Oprea.
Dragostea pentru teatru l-a îndemnat nu doar să traducă piese, ci și să se implice activ în producții, ca regizor, secretar literar al Teatrului „Delavrancea”, astăzi dispărut și director general al Teatrului Mic (primul director de după revoluție).
A sfârșit chinuit de sărăcie și silit să-și vândă iubitele cărți, dar fără să se plângă vreodată.”

Radu Băieșu

(regizor de teatru și muzeograf)