Pământule din noi, fă-te cer!
(C.D.)
În spatele ironiei grave, autentice stă un spirit tragic, în spatele ironiei goale, un spirit relativist, cameleonic. Spiritul nu-i «poiana lui Iocan» (M.[arin] Preda) și nici «cafenea literară».”
„«Ce mai faci?» – o nenorocoasă formulă de întâmpinare predestinată ne-întâlnirii cu celălalt, expresie a unui pragmatism de tip cotidian.
„Știința de a-ți ascunde neștiința: «arta» de a face pe «deșteptul», când știi că nu știi, când doar simulezi: cultură, teologie, știință etc., dar îți place să te bagi; ca să nu te ia cineva ca neștiutor, faci pe a-toate-știutorul. Astăzi parcă ne e rușine să spunem și că «nu știu»; «n-am auzit», «n-am citit» etc., despre cutare sau cutare, fiindcă nu suntem smeriți, ci plini de noi înșine, de aroganță. Aceasta este ignoranța vinovată prin ipocrizie, dar există și o ignoranță nevinovată prin sinceritate. Prima e mascată, a doua e devoalare a «eu»-lui care se prezintă așa cum este: gol, sărac cu duhul, dar bogat cu sufletul doritor să afle, să știe, să primească învățătură, cuvânt ziditor. De aici paradoxul: Mântuitorul preferă să arunce sămânța Sa într-un pământ pustiu și gol decât în unul plin de el însuși.”
Pr. Constantin Dogaru
(1954–2013)
* Din volumul omonim apărut la editura bucureșteană „Gnosis”, în anul 2004, purtînd semnătura preotului, teologului, gînditorului creștin de sorginte noiciană, omului de cultură și exemplarului meu prieten (de aproape o viață), trecut la cele veșnice în urmă cu mai bine de șapte ani. Voi așeza aici în zilele care vor urma, fragmente din cărțile frăției sale, ca un modest omagiu și întru pioasa amintire a ceasurilor noastre de taină, nepereche, petrecute doar la plăpînda lumină a gîndului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu