Pământule din noi, fă-te cer!
(C.D.)
„Observ în vocația și structura duhovnicească a unor monahi, o anume dădăceală, niște tipare și o înțeleaptă prudență față de cei ce îi caută și pe care îi ceartă cu atâta blândețe necutremurătoare, încât puțini își vor schimba viața după ce i-au văzut și au primit cuvânt de învățătură. Cei mai mulți vor rămâne în continuare «turiști», «vizitatori»... Dar ce zic eu? Câți n-au fost la «Locurile Sfinte»? Și?... Câți la Muntele Athos, Ierusalim, Bethleem, Nazaret etc. ... Și?... Întreb: S.-.a.u î.n.t.o.r.s p.e. a.l.t.ă. c.a.l.e ca și magii de odinioară? S-au cutremurat, și-au schimbat modul de a gândi, de a fi?... Atunci la ce bun să vizitezi atâtea dacă rămâi la nivelul «impresiilor», «suvenirurilor», «vederilor», «pozelor» etc.? Atâția bani, atâta osteneală, când spiritual «n-ai sporit» cu nimic. Nu merită. Călătorim și atâta tot, dar ia să punem î.n.ă.u.n.t.r.u început călătoriei noastre din afară; altfel vom simți, a.l.t.f.e.l v.o.m ve.d.e.a, în loc de niște ruine. Nu încerca să călătorești (în afară) dacă n-ai cât de cât o experiența călătoriei dinăuntru. Încearcă să călătorești mai întâi prin Sfânta Scriptură, prin Sfânta Tradiție, prin Viețile Sfinților, prin Pateric etc., dar nu în fugă, ci, zăbovind, «urcă la Ierusalim». (p. 27)
„Doamne, nu m-ai fi găsit dacă nu m-aș fi pierdut. Acum aș vrea iarăși să mă pierd, dar în Tine ca să nu mă pierzi de-a binelea...” (p. 28)
„În ceea ce mă privește, aș fi în stare să mă rog împreună nu numai cu un frate creștin catolic, protestant sau neoprotestant, ci și cu un necreștin.” (p. 29)
„Un credincios: «Părinte, dacă ar fi să regretați ceva, ce ați regreta?» «Regret» că nu am o structură de ticălos și uneori am avut momente când credeam că e mai comod să nu cred decât să cred, căci mi se părea că și credința e o povară. Dar cel mai mult regret că nu mai am, decât foarte, foarte rar, acele vise în care visam că zburam... N-am să uit niciodată acea senzație despre care nici nu-mi place să scriu sau să vorbesc... Rămâne acolo... În amintirea unui copil și adolescent...” (p. 56)
Pr. Constantin Dogaru
(1954–2013)
* Din volumul omonim apărut la editura bucureșteană „Gnosis”, în anul 2004, purtînd semnătura preotului, teologului, gînditorului creștin de sorginte noiciană, omului de cultură și exemplarului meu prieten (de aproape o viață), trecut la cele veșnice în urmă cu mai bine de șapte ani. Voi așeza aici în zilele care vor urma, fragmente din cărțile frăției sale, ca un modest omagiu și întru pioasa amintire a ceasurilor noastre de taină, nepereche, petrecute doar la plăpînda lumină a gîndului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu