Vise & amintiri

„Mi-am pierdut bunicii și părinții, nu mi-am întemeiat propria familie, n-am copii și mă amăgesc că am prieteni (acele personaje cu care mă îmbăt uneori, căzînd în capcana că prieteniile pot fi și altceva, nu doar întovărășiri egoiste fundate pe interes). Aș fi putut fi un Ulise, am fost de toate și nimic, sînt un ultim mohican. Cu mine se încheie o rută. Nu am serviciu și carduri de credit – contingența mea cu sistemul e minimă –, nu mă interesează politica și autorii ei, nu mă uit la TV, stilistica actuală nu mă preocupă deloc și trece pe lîngă mine fără să mă atingă. Nu am așteptări, nu-mi pasă, nu mă implic, mi se fîlfîie, nu am moștenitori direcți, nu am cotă, așa că arta mea este sortită prafului și pulberii. Biblioteca mea, de ce strîng cărți? Sînt totuși mulțumit de viața mea, de vîrsta pe care o am, de confortul unei sănătăți rezonabile, de șansa formidabilă (pe care Dumnezeu Însuși mi-a dăruit-o, cine altcineva?) de a înțelege lucruri pe care ceilalți oameni le ignoră, de a mă bucura de fiecare cîtime ivită în cale, și încerc să leg cumva lucrurile, să dau sens acestor gînduri. Nu-mi dau seama dacă trecerea prin această lume este un privilegiu sau o penitență, dar cu siguranță e un miracol. Învăț zilnic, cu sîrg, infinit mai mult ca în tinerețe și, abia acum, cînd am început să îmbătrînesc, încep să mă dumiresc, cît de cît, în ce mă privește.”
„Zéro, toujours zéro!” 1 la 1, pe răpunere. 1 și cu 1 fac 2, da? Miuță: 2 cu 2 la porți mici. Scurt pe 2. În doi timpi și 3 mișcări. Pe de 3. Pe dracu-n 4. Cal la f5. Chintă spartă. 5 pîini. Tu ții de 6! 6-6, poartă-n casă. Este ora 7, omul negru n-a venit. Roata de bicicletă făcută 8. În al 9-lea cer. 10 negri mititei. 11 septembrie. 12 oameni furioși. O duzină. Apollo 13. Mi se rupe-n 14... O victorie, cîteva egaluri și o înfrîngere: viața.”

[Coda: deși-s doar trei ani de cînd Gabi Stamate nu-mi mai scrie, lucrul acesta îmi lipsește al naibii, ba chiar mă doare... Ca și anul trecut, chiar la prima dintre orele acestui pîrlit de 28 aprilie, FB mă anunță că este ziua lui, cu care n-aș băga mîna-n foc c-am fost prieten, în schimb, ca doi bravi apriliști (născuți în același an), eu berbec, el taur, în ciuda esențelor noastre cu multe durități de stei, ne simțeam cum nu se poate mai bine unul cu celălalt cînd ne întîlneam față către față, rar, dar mai ales și mult mai des în scris, cînd făceam schimb, îndeosebi, de tristeți... Da, a rămas ziua lui de naștere (nu numai în acest luminiș virtual) și mi-ar plăcea să cred că nu numai pentru mine, ci și pentru toți aceia care l-au cunoscut și încă îl mai simt risipit, cîte puțin, în fiecare dintre ei, chiar dacă, acum trei ani și un pic, brusc, s-a hotărît, discret, mult prea ostenit părînd a fi de pîrdalnica lui viață, să tragă luntrea-i pe un mal pustiu, să nu-și mai continue drumul pe apa nu întotdeauna liniștită și strălimpede a existenței sale pămîntene și să plece undeva, doar el știe pe unde, să-și odihnească puțin sufletu-i contorsionat...

...îi voi trimite și aceste rînduri - așa cum făceam dimpreună, deseori, cînd ne zburătăceam bezele-n scris, mai dulci sau mai amare, că sînt, oho, și dintr-astea - inclusiv cîteva cuvinte aparținîndu-i, extrase, cu inima-mi făcută pensetă, după bunu-mi plac, din CRUD // 3.0_full_beta, roman, 2021 //, pe care-l tot citesc și recitesc (volum pe care, hélas!, n-a mai apucat să și-l vadă tipărit), ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, convins fiind că, de pe cele tărîmuri de dincolo de vremi, pe unde și-o fi găsit sălaș, se va bucura, măcar preț de-o clipă și-mi va face cu ochiul, mustăcind șăgalnic, neifosat, după cum îi era felul...
...și, în final, pour la bonne bouche, două cînticele, doar două dintre multe altele asemenea, venind dinspre tinerețile noastre sturlubatice, tare dragi amîndurora și de mult devenite și ele amintiri].

Arthur Browne’s Kingdom Come

Sunrise

Blind Faith

Do What You Like