Charles Baudelaire
 |
| De Maistre și Edgar Poe m-au învățat să gîndesc. (Baudelaire fotografiat de Étienne Carjat) |
Pisica*
Te-aștept, pisica mea, la piept să-mi vii,
Retrage-ți gheara labei tale,
Dă-mi voie să m-afund în ochii-ți vii
Și dragi, de-agată și metale.
Pe când te-alint cu degete de orb,
Dă-i voie mâinii,-atât cât cere,
Ca, mângâind electricul tău corp,
Să mi se-mbete de plăcere.
Îmi văd în gând iubita. Ochii săi,
Ca și ai tăi, superbă fiară,
Adânci și duri, împrăștie reci văpăi,
Iar sub mănușă,-i simți o gheară,
În timp ce carnea-i smeadă, o simți cum
Emană un mortal parfum.
 |
În această carte atroce mi-am pus toată inima, toată tandrețea, toată religia mea (travestită), toată ura. Este adevărat că voi scrie contrariul, că voi jura pe toți zeii că este o carte de artă pură... |
Strigoiul**
Ca îngerii cu ochiul rău
Mă voi întoarce-n patul tău
Şi mă voi strecura spre tine
Ca umbra nopţilor haine;
Şi-atunci, iubita mea cea brună
Ţi-oi da săruturi reci de lună
Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund
De gropi se tîrîie rotund.
Când zorii reci vor răsări
Tu locul meu îl vei zări
Gol, rece, până se-nnoptează.
Cum alţii prin iubire-ar vrea
Să stăpânească viaţa ta,
Eu vreau s-o stăpînesc prin groază
Uitarea***
Vin’ lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfășur mâna ʼnfiorată
În coama părului tău greu și gros;
În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau fruntea ostenită să-mi scufund
Și, ca pe-un stâns buchet, să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.
Nu să trăesc, să dorm aș vrea mereu!
În vis îți voiu așterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârșit sărut prelung și greu.
În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice chin și orice dor,
Și gura ta e-un nesecat isvor
De sărutări și aprigă uitare.
Robit acestui crud și drag destin
Voiu asculta poruncile-i perfide
Și, mucenic blajin care-și deschide
El însuș rănile, de râvnă plin,
Voiu suge-otrava binecuvântată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri
În care nʼa fost suflet niciodată.
„Tu connais cette maladie fiévreuse qui s'empare de nous dans les froides misères, cette nostalgie du pays qu'on ignore, cette angoisse de la curiosité? Il est une contrée qui te ressemble, où tout est beau, riche, tranquille et honnête, où la fantaisie a bâti et décoré une Chine occidentale, où la vie est douce à respirer, où le bonheur est marié au silence. C'est là qu'il faut aller vivre, c'est là qu'il faut aller mourir!”****
* Din volumul Mic tratat de pisicologie. Bucăți feline în felii strânse la un loc de Șerban Foarță, ediția a II-a, revăzută și adăugită, editura Humanitas, București, 2015.
** Les fleurs du mal /Florile răului (1857); traducere din limba franceză de Alexandru Philippide și Ion Gorun
*** Din volumul FLORI ALESE din «Les Fleures du mal», editura „Cultura Națională”, București, 1934, în traducerea lui Alexandru Philippide.
**** L'invitation au voyage; Le spleen de Paris ()
 |
| Charles Baudelaire văzut de Th. Pallady |
În februarie 1861, este publicată o a doua ediţie, adăugită şi îmbunătăţită, din Les Fleurs du mal, volumul fiind considerat capodopera lirică a lui Baudelaire (cuprinde 126 de poeme grupate în şase secţiuni de lungimi diferite). În acest timp, scriitorul a mai publicat o serie de eseuri critice importante despre Théophile Gautier (1859), Richard Wagner (1861), Victor Hugo şi despre alţi poeţi contemporani (1862), precum şi despre pictorul Eugène Delacroix (1863). Toate eseurile au fost publicate după moartea sa în volumul L’ art romantique (Arta romantică, 1869). Fragmentele autobiografice intitulate Rachete (Fusées) şi Inima mea dezvăluită (Mon coeur mis à nu) datează, de asemenea, de la sfîrşitul anilor 1850 şi începutul anilor 1860. Volumul Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose) a fost publicat postum, în 1869 primind titlul Le Spleen de Paris, aşa cum însuși autorul și l-a dorit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu